Lună: mai 2025

Ultima Ora

Americanii au ajuns să își închirieze găinile: Prețurile la ouă i-au adus pe americanii în pragul disperării

Şocată de explozia preţurile la ouă şi măsurile vizând limitarea numărului de ouă care pot fi achiziţionate în supermarketurile americane, Yong-mi Kim a decis să închirieze câteva găini pentru a-şi asigura aprovizionarea cu ouă, transmite AFP. Această profesoară universitară din La Crescenta, în apropiere de Los Angeles, a optat pentru această soluţie intermediară, deoarece nu

Read More
Justitie Ultima Ora

VIDEO Incident șocant în Germania! O mașină a intrat în mulțime, în Stuttgart, sunt mai multe victime

Publicat: 02/05/2025 22:10 Sursa foto: Facebook.com Distribuie: Mai multe persoane au fost rănite vineri după ce o mașină a intrat într-o mulțime în Stuttgart, Germania, informează AFP, potrivit Mediafax. Pompierii au informat pe platforma X că au existat „mai multe răniri, unele dintre ele grave”. Potrivit presei germane, suspectul, care conducea un Mercedes G-Class, a

Read More
Ultima Ora

Poliția calmează spiritele: Stuttgart, scenariul unui accident, nu al unui atac terorist

Publicat: 02/05/2025 22:07 Sursa foto: Freepik Distribuie: Accidentul de circulaţie soldat vineri cu opt răniţi, dintre care trei grav, în oraşul Stuttgart, din sudul Germaniei, pare să fi fost accidental, a declarat poliţia, adăugând că deocamdată nu există indicii privind un act terorist, transmite EFE. „Pe baza stadiului actual al investigaţiilor şi a concluziilor de

Read More
Ultima Ora

Mark Rubio intervine în favoarea AfD după declararea ca organizație extremistă: „Asta nu este democrație, este tiranie deghizată”

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio. Foto: Media Punch, MediaPunch Inc / Alamy / Profimedia Secretarul de stat american, Marco Rubio, a condamnat clasificarea partidului Alternativa pentru Germania (AfD) drept „extremist de dreapta confirmat” de către serviciile de informaţii interne, făcând apel la ţară „să inverseze cursul”, relatează DPA, citată de Agerpres. „Germania tocmai

Read More
Justitie Ultima Ora

Proprietara casei din pozele lui Lasconi: „Weekendul trecut a fost închiriată de un grup de tineri, au făcut multe poze vineri seara. Camera de supraveghere a fost acoperită”

Locația identică celei din pozele publicate de Lasconi, vizitată de Jurnalu Proprietara casei care apare în fotografiile publicate joi de Elena Lasconi a afirmat, într-un răspuns pentru Jurnalu, că locuința a fost închiriată în weekendul 25-27 aprilie, în regim hotelier. Femeia spune că vecinii i-au transmis că aceștia au făcut multe poze vineri seară, într-o

Read More
Ultima Ora

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

Prințul Harry / BACKGRID / Backgrid USA / Profimedia Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii membri ai familiei mele nu

Read More
Ultima Ora

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat în diaspora, până la ora 21.00. Creștere de 163% față de noiembrie

Alegeri în diaspora, Foto: Ministerul Afacerilor Externe Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al prezidențialelor desfășurat în noiembrie 2024 votaseră până la

Read More
Ultima Ora

Trump vrea să crească cheltuielile militare în 2026, dar taie fonduri de la alte sectoare

Donald Trump. Credit rating line: Andrew Harnik / Zuma Press / Profimedia Preşedintele Donald Trump doreşte să concentreze bugetul SUA pentru 2026 pe securitatea naţională şi apărare, reducând în acelaşi timp alte cheltuieli publice, a anunţat vineri Casa Albă. Acest prim proiect consist of o creştere de 13% a bugetului pentru apărare şi o creştere

Read More
Stiri Noi

Lansarea GTA 6 a fost amânată

Vești proaste pentru iubitorii de jocuri video. Lansarea GTA 6 a fost amânată. Lansarea mult așteptatului joc video Grand Theft Auto VI a fost amânată, deși inițial era programată pentru toamna acestui an. Analiștii din industrie estimează că noul titlu va deveni un succes imediat, cu vânzări de miliarde de dolari anual. Predecesorul său, Grand

Read More
Stiri Noi

Oamenii lui Donald Trump au venit în România pentru a monitoriza alegerile prezidențiale. Vor merge și în secțiile de votare

O delegație a Statelor Unite ale Americii a venit vineri la București pentru a monitoriza alegerile prezidențiale. UPDATE: James E. Trainor, vicepreședintele Comisiei Electorale Federale și membru al Partidului Republican a venit la Antena 3 CNN alături de Dragoș Sprînceană, emisarul premierului Marcel Ciolacu, cunoscut drept fan al turului doi înapoi. În vârstă de 45

Read More
Stiri Noi

Extremistul maghiar care face campanie pentru Nicușor Dan, deși legea îi interzice

Un extremist maghiar îi face campanie candidatului independent Nicușor Dan, deși legea îi interzice. Csomortányi István, liderul executiv al Alianței Maghiare din Transilvania (formată prin fuziunea PPMT și PCM), s-a implicat activ în campania electorală a candidatului independent la prezidențiale, Nicușor Dan, deși legea interzice partidelor fără candidat propriu să susțină oficial candidați independenți, potrivit

Read More
Stiri Noi

Horoscop mai 2025. Patru zodii își vor schimba destinul

Previziuni astrale. Saturn va aduce noi responsabilități pentru patru zodii.  Atunci când ne gândim la mai 2025 din punct de vedere astrologic, avem în vedere prima dată un eveniment: intrarea lui Saturn în Berbec, tranzit care nu s-a mai petrecut din perioada 1996-1999. Saturn, denumit și Lordul Karmei sau Marele Profesor, reprezintă relația noastră cu

Read More
Stiri Noi

Jucătoare de tenis din România, suspendată doi ani de ITIA. A recunoscut totul

O jucătoare de tenis în vârstă de 21 de ani din România a fost suspendată de Agenţia Internațională pentru Integritatea Tenisului. Trei jucătoare de tenis, între care și românca Alexandra Iordache, au fost sancționate de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) pentru încălcarea Programului anticorupție din tenis (TACP). Alexandra Iordache, suspendată pentru manipulare de rezultat

Read More
Stiri Noi

Ultimele informații despre starea de sănătate a lui Mihai Leu. Ce spune soția campionului

Fostul boxer Mihai Leu (56 de ani) luptă cu boala de pe care a descoperit-o în 2014 și care i-a recidivat la finalul anului trecut. Retras la Hunedoara natală, Leu a fost adus sâmbătă cu elicopterul la Spitalul Fundeni din București și a intrat pe mâna medicului Irinel Popescu. Mihai Leu, în peroada când pilota

Read More
Politica

Luptă extrem de strânsă pentru Cotroceni. Cine sunt cei doi candidați care vor intra în turul doi, potrivit celui mai recent sondaj

Un sondaj AtlasIntel realizat pentru HotNews înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică, 4 mai, îl arată primul în cursă tot pe George Simion. Următorii doi clasați sunt foarte aproape unul de celălalt. Candidați alegeri prezidențiale. FOTO Facebook Hari Bucur Marcu Potrivit sondajului, Simion este creditat cu 30,2% din numărul total al celor care

Read More
Economic Politica

China își relaxează poziția în discuțiile comerciale cu SUA. Trump pierde prima bătălie a războiului comercial

Mass-media de stat din China a declarat că „nu va fi nimic în neregulă” cu discuțiile comerciale cu SUA. Acest lucru indică o înmuiere a poziției Beijingului, deoarece ambele părți caută o cale de ieșire din războiul tarifelor, scrie Financial Times. Pe media socială chineză Weibo, un utilizator pe nume Yuyuan Tantian, asociat radiodifuzorului de

Read More
Stiri Noi

Alisha Lehmann l-a lăsat baltă pe Douglas Luiz. Pentru brazilian, elvețianca renunțase la iubirea unei colege

Relația de iubire dintre fotbalista Alisha Lehmann, jucătoare elvețiană legitimată la Juventus Torino, și fotbalistul brazilian Douglas Luiz s-ar fi consumat, scrie gazzetta.it.  Alisha și Douglas, pe când se simțeau bine împreună Douglas Luiz a ajuns la Torino însoțit de influencera Alisha Lehmann, fotbalistă cumpărată în vară de Juventus (ambii trecuți pe la formația engleză

Read More
Stiri Noi

Fostul preşedinte Fernando Collor de Mello, condamnat pentru corupție, a fost plasat în arest la domiciliu din motive „umanitare”

Închis săptămâna trecută pentru corupţie, fostul preşedinte brazilian Fernando Collor de Mello (1990-1992) va putea să îşi execute pedeapsa în arest la domiciliu din motive „umanitare”, a anunţat joi un judecător, potrivit AFP. Collor de Mello. FOTO Facebook Fernando Collor de Mello Primul preşedinte brazilian ales prin vot universal şi direct după dictatura militară dintre

Read More
Ultima Ora

Conducerea Tesla neagă că ar căuta un înlocuitor pentru Elon Musk

Joi, Robyn Denholm a negat public informațiile apărute în Wall Street Journal potrivit cărora membrii consiliului de conducere Tesla ar fi contactat firme de recrutare pentru a găsi un posibil înlocuitor pentru Elon Musk, în funcția de CEO. Aceasta a declarat pe platforma X că Tesla are „încredere deplină” în capacitatea lui Musk de a

Read More
Ultima Ora

Cea mai bătrână călugăriță din lume a murit la 116 ani

Născută la 8 iunie 1908, în orașul San Francesco d’Assisi din sudul Braziliei, Inah Canabarro Lucas a fost recunoscută drept cea mai vârstnică persoană din lume după moartea călugăriței japoneze Tomiko Itooka, în ianuarie, potrivit Grupului american de cercetare în gerontologie (GRG) și LongeviQuest. „În această zi, în care învierea o îmbrățișează pe sora Inah

Read More