La început de aprilie, natura revine la viață, pajiștile înverzesc și se împodobesc de ierburi căutate pentru proprietățile lor curative. Folosite din cele mai vechi timpuri de români urzica, leurda, izma și păpădia sunt printre cele mai apreciate.
Păpădii. Sursa: Freepik.com
Numeroase plante de primăvară sunt folosite din cele mai vechi timpuri de români, pentru efectele lor binefăcătoare. Unele, ca leurda, izma și urzicile, sunt menționate încă din Antichitate.
Leurda împodobește ținutul cetăților dacice
Leurda (Allium ursinum) a fost folosită de secole în medicina populară românească. În unele locuri era numită „usturoiul ursului”, „usturoi sălbatic” sau „usturoița” și era căutată primăvara în pădurile umede.
„Usturoița, sau leurda, preferă pădurile umbroase de foioase, bogate în humus și umiditate, unde adesea formează covoare compacte. Se întâlnește în păduri de șes din jurul Capitalei (Pustnicul, Ciolpani, Snagov etc.), în Dobrogea (Niculițel, Mănăstirea Cocoș), în zona deluroasă împădurită din împrejurimile Târgoviștei, Câmpinei, la Gurghiu, Roșia Montană, Abrud, în împrejurimile Iașului — în pădurea Hermeu — ajungând în zona montană până la 1.200 de metri altitudine. Este frecventă și în împrejurimile Sinaiei, în Munții Aninei și ai Maramureșului, precum și în multe alte locuri din țară”, informa dr. Ovidiu Bojor (1924–2023), membru de onoare al Academiei de Științe Medicale.
Leurdă. Adevărul
Potrivit fitoterapeutului, atât bulbii, cât și frunzele pot fi consumate de excursioniști, în salate, pentru gustul lor picant și pentru aportul de vitamina C, necesar organismului primăvara. Pe lângă aceasta, usturoița conține substanțe antibiotice, distrugând flora patogenă din tractul digestiv. Usturoița are acțiune diuretică și ușor hipotensivă.
În Hunedoara, leurda crește din abundență în pădurile din Munții Șureanu – ținutul cetăților dacice – și poate fi întâlnită mai ales în Sarmizegetusa Regia. A fost folosită ca aliment cu efecte detoxifiante din cele mai vechi timpuri.
Utilizarea ei în Antichitate este menționată de medicul și botanistul grec Pedanios Dioscoride, care o recomanda ca detoxifiant de primăvară. Unii localnici cred că această plantă crește în ținutul cetăților dacice încă din vremea strămoșilor noștri.
Urzica și izma, cunoscute din vremea dacilor
Dioscoride a menționat în lucrarea „De materia medica”, publicată în anul 77, cel puțin 40 de nume dacice de plante. Una dintre acestea este Urzica, pe care medicul o numea Acalyphe.
„Dioscoride spune că frunzele acestei plante vindecă, sub formă de cataplasme, mușcăturile de câine și ulcerațiile cangrenoase sau carcinomatoase. Buruiana este bună la luxații, umflături, parotidite, tumori axilare, abcese. Se aplică cu ceară celor care suferă de splină”, scria arheologul Ion Horațiu Crișan, autorul volumului Medicina în Dacia.
Urzica. Sursa: Wikipedia.
Decoctul de semințe era folosit ca afrodiziac și „deschidea pântecele”. Dacă se mănâncă împreună cu miere, ajută la astm, pleurezie și pneumonie. Romanii o numeau urtica, iar dacii, dyn, menționa Dioscoride.
O altă plantă comună, cu proprietăți binefăcătoare cunoscute încă din vremea dacilor este izma. Medicul a menționat-o cu numele Tendila sau Teidila (Mentha piperita L., Izmă, Izmă bună, Gingiurnă, Mintă).
„Dioscoride consideră că planta, băută și aplicată sub formă de cataplasme, este de folos celor mușcați de șerpi”, informa istoricul Ion Horațiu Crișan.
Menta este o plantă perenă care începe să crească primăvara, de obicei din martie-aprilie, când se încălzește solul. Ea răsare din rădăcini și se dezvoltă rapid în condiții de căldură și umezeală. Frunzele sale sunt folosite la ceaiuri, limonade și în siropuri.
În Ghidul Plantelor Medicinale și Aromatice de la A la Z, medicul Ovidiu Bojor informa că pentru infuzii se recoltează numai frunzele, în mai multe etape, începând de la apariția primelor flori. În scopuri industriale (pentru obținerea uleiului), se recoltează întreaga plantă, când 15–20 la sută din plante sunt în floare.
Menta. Wikipedia.
„Acțiunea farmacodinamică a Mentei este imprimată de componentele din uleiul esențial și de prezența celorlalte substanțe active din plantă. Are acțiune tonic-eupeptică (favorizează digestia), ușor analgezică și carminativă. Uleiul esențial, în cantități mici, are acțiune excitantă asupra terminațiilor nervoase senzitive din piele și mucoase. La început, în perioada de excitație, produce senzația de rece, apoi senzația de căldură locală accentuată. Are, de asemenea, acțiune antispastică asupra mușchilor netezi”, afirma specialistul.
Păpădia, regina ierburilor
Păpădia, florea inconfundabilă de culoare galbenă, a fost numită „regina ierburilor” în tradiția românească, fiind o plantă curativă complet utilizabilă – frunze, flori, tulpini și rădăcini.
„Poporul crede că păpădia are proprietatea de a preînnoi sângele, pentru acesta se fierbe în o jumătate oca de apă, până rămâne pe sfert, și apoi se bea. Tot pentru curățirea sângelui e bună salata și fiertura de păpădie (borș, mâncărică). Ceaiul de frunze se folosește contra frigurilor, iar cel de rădăcină contra hemoragiei. Rădăcina pisată bine, prăjită în smântână prospătă, se întinde pe frunză de brusture și se pune la locurile unde se simte reumatismul”, informa publicația Analele Academiei Române, în 1909.
Păpădie. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Rădăcinile, recoltate după ploaie, au efect diuretic, detoxifiant și reglator al tranzitului. Susțin ficatul, ajută la eliminarea metalelor grele și pot contribui la dizolvarea pietrelor renale. O cură de păpădii primăvara are un rol detoxifiant, de stimulare a drenajului limfatic și susținere a funcției hepatice, informa nutriționistul Luminița Catană, într-un articol publicat pe .ro.
„Frunzele de păpădie se culeg fie primăvara, atunci când au apărut și când sunt crude, și pot fi folosite proaspete, în salate sau într-un smoothie, fie toamna, când apar din nou frunzele noi și crude. După ce se maturează, au un gust amărui puternic și nu mai au proprietăți terapeutice. Frunzele recoltate se usucă și se folosesc în ceaiuri simple sau combinații. Se culeg frunzele late, se taie cu un cuțit și se pun la uscat. Florile se rup cu mâna și se aleg cele mai intens colorate. Le putem folosi pentru a obține o miere gustoasă, sirop, dar au și aplicații în cosmetică. Se pot folosi uscate, în diferite ceaiuri, pentru spălături locale, creme, ir de buze sau comprese locale”, adăuga nutriționistul.
În tradițiile vechi ale romînilor, păpădia era folosită și în descântece, de dragostem noroc și sănătate.