Stiri Noi

Semnificația mesajului SUA că ar putea abandona acordul de pace. Ce ar oferi o șansă negocierilor în perioada următoare

Semnificația mesajului SUA că ar putea abandona acordul de pace. Ce ar oferi o șansă negocierilor în perioada următoare

Amenințarea SUA de a abandona eforturile diplomatice pentru pace în Ucraina ar putea fi interpretată fie ca o tactică de negociere, fie ca un indiciu că administrația Trump nu are capacitatea de concentrare necesară pentru o negociere complicată- o deficiență care pare să afecteze mai larg politica externă a SUA în primele trei luni de mandat ale lui Trump, relatează The Guardian.

Rubio cu omologii sai din Franța și Marea Britanie Foto Profimedia

Rubio cu omologii sai din Franța și Marea Britanie Foto Profimedia

Amenințarea secretarului de stat al SUA, Marco Rubio, conform căreia America s-ar putea retrage din negocierile menite să încheie cel mai mare conflict militar din Europa de la Al Doilea Război Mondial este o răsturnare de situație. Ar fi cea mai recentă, după ce administrația Trump a făcut un pas în spate în negocierea unei păci în Fâșia Gaza și a dat înapoi în ceea ce privește punerea în aplicare a tarifelor care au zguduit piețele financiare din întreaga lume în ultimele trei săptămâni.

SUA pare să fi înțeles că este un efort diplomatic dificil, după ce Trump a susținut inițial că poate pune capăt războiului în doar 24 de ore. Acest termen a trecut demult. În plus, administrația pare să fi realizat o mică parte din munca diplomatică dificilă care a fost întreprinsă anterior pentru a obține acorduri de referință precum acordul de la Dayton (1995, privind războiul din Iugoslavia) sau de la Camp David (1978, între țările arabe și Israel).

Până acum au avut loc o mulțime de reuniuni: Steve Witkoff, trimisul lui Trump, a vorbit de trei ori cu Vladimir Putin, având ocazia să asculte ore întregi gândurile liderului de la Kremlin cu privire la Ucraina, iar secretarul de stat Marco Rubio a vorbit la telefon cu Serghei Lavrov, ministrul rus de externe. Joi, s-a întâlnit  la Paris cu oficiali ucraineni și lideri europeni pentru prima dată.

Și totuși, nu sunt semne că s-au făcut noi progrese, că SUA au exercitat presiuni asupra Kremlinului sau că discuțiile au clarificat ce fel de garanții de securitate ar fi disponibile pentru a asigura că Rusia nu ar continua pur și simplu războiul atunci când consideră de cuviință.

În același timp a ieșit la iveală modalitatea în care dorește Trump să ajungă la o înțelegere: negocierile să nu dureze foarte mult și să nu presupună un mare efort din partea SUA.

„Nu vom continua să zburăm peste tot în lume și să avem întâlnire după întâlnire dacă nu se fac progrese”, a declarat Rubio, adăugând că SUA doresc să oprească uciderea a „mii” de oameni în următorul an. „Așadar, dacă sunt serioși în ceea ce privește pacea – oricare dintre părți, sau ambele – vrem să ajutăm. Dacă nu se va întâmpla, atunci vom merge mai departe. Vom trece la alte probleme care sunt la fel de importante pentru Statele Unite, dacă nu chiar mai importante în anumite privințe”.

În mod cert, Rubio a dorit să își exprime în acest fel frustrarea la o zi după ce Trump declarase la Casa Albă că așteaptă răspunsul Rusiei privind un acord-cadru de pace și că se așteaptă să îl primească în această săptămână. Pare că frustrarea Casei Albe față de Moscova crește pe zi ce trece – este ceea ce de altfel oficialii europeni și cei ucraineni sperau să se întâmple.

Dar dacă Trump renunță la un acord și la război cu totul asta înseamnă că va face în continuare jocul lui Putin – deprivând Ucraina de un aliat-cheie și de un sprijin financiar în lupta sa împotriva Rusiei. Moscova pare să vadă situația ca pe un câștig indiferent de situație: fie că acceptă o înțelegere favorabilă cu Casa Albă, fie că așteaptă ca Trump să-și piardă răbdarea. 

Pe de altă parte, există voci mai optimiste în administrație. JD Vance, vicepreședintele sceptic față de Ucraina, i-a declarat vineri premierului Italiei, Giorgia Meloni, că se simte „optimist că putem spera că vom pune capăt acestui război, acest război foarte brutal”. Au existat „unele lucruri … chiar și în ultimele 24 de ore” ce ar putea indica o șansă de a asigura o încetare a focului.

Dar, din ce spune  Rubio sau Witkoff, părțile abia s-au clintit în raport cu pozițiile lor inițiale. Vineri, Bloomberg a relatat că Statele Unite au oferit Rusiei o eliberare de unele sancțiuni în schimbul unui acord – ceea ce  Rubio a propus încă de la audierile sale de confirmare din ianuarie. La fel, Witkoff a părut surprins la Fox News că Rusia dorește „mult mai mult” decât o simplă încetare a focului. „Adică, sunt multe detalii atașate la asta”, a spus el. „Este o situație complicată- înrădăcinată în unele lucruri realmente problematice care se întâmplă între cele două țări”.

Întotdeauna a existat un deficit de expertiză în negocierile dificile privind încetarea focului în războiul Rusiei din Ucraina. Acum însă, administrația pare să aibă un deficit de răbdare, semnalând că se gândește să renunțe. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *