Articol de David Marinescu – Publicat vineri, 25 aprilie 2025 13:44 / Actualizat vineri, 25 aprilie 2025 17:19
Hans-Wilhelm Muller-Wohlfahrt, fostul medic al lui Bayern München și al echipei naționale a Germaniei, uimește prin cât de tânăr arată, în ciuda vârstei sale înaintate. În vârstă de 82 de ani, acesta și-a dezvăluit secretul: face multă mișcare și are o alimentație sănătoasă.
De-a lungul carierei sale, „Mull” a câștigat încrederea și aprecierea multor sportivi de elită. Aproape toți jucătorii lui Bayern i-au trecut prin mâini, dar și Usain Bolt, fostul atlet jamaican care venea regulat la Munchen pentru tratament, potrivit focus.de.
Secretul longevității lui Hans-Wilhelm Muller-Wohlfahrt
După 23 de ani alături de echipa națională a Germaniei, Muller-Wohlfahrt s-a retras din acest rol în urmă cu șase ani. În 2020, a încheiat oficial și colaborarea cu Bayern Munchen. Cu cinci ani înainte, acesta plecase de la club din cauza neînțelegerilor cu fostul antrenor Pep Guardiola.
Cabinetul său din Altstadt, centrul vechi din Munchen, aflat aproape de locuința lui din cartierul Lehel, rămâne un punct de atracție nu doar pentru sportivi, ci și pentru celebrități din alte domenii. Chiar și Bono, solistul trupei U2, i-a fost pacient.
Pe lângă mișcare constantă și alimentație echilibrată, Muller-Wohlfahrt se plimbă des cu câinele pe malul râului Isar. Dar poate cel mai important ingredient al longevității sale este faptul că încă iubește ceea ce face, munca sa, sportivii și interacțiunea cu oamenii.
Sfaturile de viață oferite de Hans-Wilhelm Muller-Wohlfahrt:
-
Mișcare cât de des și cât de mult se poate.
-
Ciclismul, înotul, alergarea sau mersul pe jos sunt medicamente universale.
-
Sportul stimulează sistemul imunitar, clarifică mintea și combate depresia.
-
Mișcarea întărește inima, protejează împotriva diabetului și previne obezitatea.
-
Capsulele, fasciile, tendoanele, întregul aparat locomotor și organele beneficiază de pe urma activității fizice.
-
Alimentația sănătoasă, bazată pe produse proaspete, este esențială.
-
Somnul suficient contribuie la o formă fizică optimă.
-
Bucuria de a face mișcare, disciplina și voința sunt la fel de importante ca exercițiul în sine.