Propunerea SUA privind recunoașterea Crimeei ar putea conține o capcană prin care Rusia ar avea posibilitatea să obțină un acord de pace ce i-ar permite să submineze granițele recunoscute internațional ale Ucrainei, se arată într-o analiză a European Pravda.
Potrivit unor scurgeri de informații împărtășite presei americane, primul articol din propunerea lui Trump privind un acord de pace este o sugestie ca SUA să recunoască Crimeea ca fiind „rusă” de drept. Aceste relatări evidențiază faptul că SUA nu solicită Ucrainei (sau poate nici chiar statelor UE) să-i preia exemplul. Kievul și-ar menține poziția oficială de recunoaștere a Crimeei ca fiind în cadrul granițelor sale constituționale.
Ce i se cere Ucrainei, de fapt?
Trump însuși a scris pe rețeaua sa: „Nimeni nu-i cere lui Zelenski să recunoască Crimeea drept teritoriu rusesc”. Purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, a întărit ulterior acest mesaj în cadrul unei conferințe de presă la Casa Albă.
La prima vedere, aceasta ar putea să nu fie o problemă majoră. Până și publicația European Pravda sugerează că ar putea fi un „compromis” acceptabil atât pentru Rusia, cât și pentru statele UE, care nu ar trebui nici ele să recunoască oficial anexarea.
Așadar, ar trebui Ucraina să ia în considerare să fie de acord cu această propunere? Ar putea chiar să prezinte această acțiune ca un gest de bunăvoință de dragul păcii? La urma urmei, SUA ar putea recunoaște legal Crimeea ca fiind rusă chiar și fără consimțământul Ucrainei – așadar, ce s-ar pierde?
De fapt, aceasta ar putea fi o capcană foarte periculoasă.
De ce ar avea nevoie SUA de acordul Ucrainei?
Răspunsul se clarifică atunci când luăm în considerare următorii pași: Consimțământul Ucrainei ar putea fi crucial în legitimarea și asigurarea aprobării internaționale a întregului „pachet de pace”, subminând potențial frontierele Ucrainei recunoscute internațional.
Acesta este probabil obiectivul Kremlinului în avansarea acestei propuneri prin intermediul consilierului lui Trump, Steve Witkoff: obținerii aprobării Ucrainei, oricât de simbolică, pentru a prezenta ulterior acordul, așa cum au fost odată acordurile de la Minsk, pentru a obține aprobare oficială în Consiliul de Securitate al ONU.
În acest caz, acordul ar putea include o clauză prin care Crimeea să fie recunoscută ca fiind teritoriu rus în conformitate cu legislația SUA. Apoi, în calitate de membri permanenți ai Consiliului de Securitate, SUA și Rusia ar putea îndemna restul lumii să sprijine „pacea”, argumentând că Ucraina a acceptat deja pachetul de propuneri, inclusiv formularea privind Crimeea.
Și după aceea, pe baza unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU, Rusia și SUA ar putea susține că Crimeea face parte din granițele Rusiei recunoscute la nivel internațional.
Firește, Ucraina ar contesta asta și ar insista asupra interpretării bazate pe propria Constituție și pe documente internaționale precum rezoluțiile anterioare ale Adunării Generale a ONU care afirmă în mod explicit că Crimeea face parte din Ucraina.
Dar, în acel moment, nu ar mai fi clar care poziție ar avea mai multă greutate.
În prezent, până și aliații apropiați ai Moscovei, precum Iranul sau China, nu recunosc oficial Crimeea ca fiind rusă. Totuși, dacă Statele Unite stabilește un precedent – printr-un acord de pace aprobat de Consiliul de Securitate și acceptat chiar și de Ucraina – numărul țărilor dispuse să urmeze exemplul ar putea crește semnificativ.
Rusia ar îndulci probabil acordul cu stimulente economice pentru aceste țări, făcând în același timp presiuni asupra administrației SUA (care, la rândul său, ar face presiuni asupra altora) pentru a menține ideea de „pace înainte de toate” și a promova recunoașterea Crimeei ca fiind rusă.
Ucraina ar continua probabil să se bucure de un sprijin puternic din partea națiunilor europene, unde principiul integrității teritoriale este un pilon profund înrădăcinat al dreptului internațional – consacrat în Actul final de la Helsinki al Conferinței din 1975 privind securitatea și cooperarea în Europa.
Ce prevede Carta ONU
Pe de altă parte, la scară globală, imaginea este mai puțin clară.
De exemplu, Carta ONU pune accentul pe soluționarea pașnică a litigiilor, dar nu consacră în mod explicit inviolabilitatea frontierelor ca principiu fundamental în articolul 2. De la înființarea ONU, au avut loc numeroase modificări ale frontierelor statelor, inclusiv prin decolonizare.
Există, de asemenea, mai multe dispute teritoriale nerezolvate în care nu există un consens internațional clar – cum ar fi conflictul israeliano-palestinian, conflictul India-Pakistan cu privire la Kashmir și ocuparea de către Maroc a Saharei de Vest.
În acest sens, o paralelă mai apropiată pentru Ucraina este Kosovo.
Însă, spre deosebire de toate aceste cazuri, conflictul dintre Rusia și Ucraina nu este considerat o dispută teritorială în temeiul dreptului internațional – întrucât frontierele Ucrainei sunt clar definite și recunoscute la nivel internațional de toate statele membre ale ONU, inclusiv de Rusia în 1991, și nefiind contestate de nimeni în afară de Moscova.
Dar dacă Ucraina va fi de acord să „permită” SUA să recunoască anexarea Crimeei de către Rusia, numărul țărilor care ar putea accepta frontierele Ucrainei în conformitate cu această nouă „interpretare SUA-Rusia” ar putea fi comparabil cu – sau chiar depăși – numărul celor care continuă să sprijine poziția Ucraina-UE.
Asta ar estompa conceptul de frontiere ale Ucrainei recunoscute la nivel internațional – adică chiar fundamentul argumentului său juridic pe scena mondială.
La urma urmei, recunoașterea internațională a frontierelor unui stat de către alte state are mai multă greutate în dreptul internațional decât ceea ce este scris în Constituție.
Or, aici intră în joc capcana: atât SUA, cât și Moscova înțeleg că Ucraina nu va recunoaște niciodată Crimeea ca fiind rusă și nu își va modifica niciodată Constituția pentru a scrie altfel.
Dar, SUA și Rusia ar putea redefini frontierele Ucrainei pe scena internațională dacă Ucraina dă o undă verde chiar și simbolică, „permițând” Washingtonului să facă ceea ce tehnic ar putea face oricum, chiar și fără consimțământuș Ucrainei.
De aceea, această așa-numită permisiune din partea Kievului s-ar putea dovedi a fi o greșeală strategică masivă, poate nu mai puțin gravă decât Memorandumul de la Budapesta, se arată în analiza European Pravda.
Ce opțiune are Ucraina
În aceste circumstanțe, Ucraina ar trebui să își apere liniile roșii.
Mai exact, deși Ucraina ar putea accepta, în anumite condiții, pierderea temporară a controlului asupra teritoriilor ocupate în prezent, nu ar trebui să fie de acord cu recunoașterea juridică a anexării acestora, inclusiv a Crimeei.
Aceasta înseamnă, totodată, refuzul de a accepta sau de a susține orice recunoaștere a unei astfel de anexări de către alte state.
SUA sau alte state ar putea în continuare să acționeze independent și să recunoască anexarea fără acordul Ucrainei – o poate face din punct de vedere tehnic. Dar, într-un asemena scenariu, Ucraina ar avea motive juridice și morale puternice pentru a argumenta că astfel de măsuri contravin recunoașterii internaționale unificate a frontierelor sale.
Prin urmare, dacă trebuie făcute compromisuri în textul unui viitor acord de pace, acesta ar trebui să excludă orice dispoziție referitoare la statutul juridic al Crimeei, conchide European Pravda.
