Sport

UTA – Petrolul Ploiești 2-0: victoria uriașă a arădenilor înseamnă o veste teribilă pentru Sepsi

UTA – Petrolul Ploiești 2-0: victoria uriașă a arădenilor înseamnă o veste teribilă pentru Sepsi

Luptă pe viață și pe moarte pentru „supraviețuire“ în play-out-ul Superligii! Dacă Gloria Buzău a retrogradat deja, în schimb, se dă o bătălie aprigă între formațiile care încearcă evitarea locurilor 9, 8 și 7. Penultima clasată se duce direct în „B“, alături de Gloria Buzău, în timp ce ocupantele locurilor 7 și 8 vor juca un baraj de menținere / promovare cu echipe din liga a doua.

În acest context, victoria obținută de UTA, luni, acasă, în meciul cu Petrolul a fost una uriașă. Golurile înscrise de Poulolo (59) și de Zsóri (67) au trimis punctele în contul gazdelor. Așadar, UTA a luat o mare gură de oxigen, cu două etape înainte de terminarea play-out-ului.

Victoria arădenilor a fost o veste proastă pentru Sepsi! Pentru că această formație e la patru puncte de acum de locul 6, ocupat de UTA, primul care asigură salvarea de la retrogradare. Ceea ce înseamnă că, foarte probabil, Sepsi va avea nevoie de un baraj, pentru a-și păstra locul în Superliga noastră.

Altfel, în ultimele două runde din play-out, se va da o luptă dură, între FC Botoșani și UTA, pentru locul 6, în condițiile în care cele două grupări sunt despărțite de un punct.

––––––––-

UTA ARAD – PETROLUL PLOIEȘTI 2-0 (Poulolo 59, Zsóri 67)

Minutul 90+4 – Final de meci cu victoria gazdelor, scor 2-0.

Minutul 90 – Vor fi 4 minute adiționale.

Minutul 87 – Altă șansă mare de gol pentru Petrolul: șutul lui Irobiso din mijlocul careului a fost deviat în corner.

Minutul 83 – Ocazie mare pentru Răducan (Petrolul), după o greșeală în centrul apărării gazdelor, însă fotbalistul prahovenilor a tras mult peste poartă.

Minutul 67 – Zsóri a dublat avantajul gazdelor din pasa lui Omondi, reluând în poartă din mijlocul careului.

Minutul 59 – Gol pentru arădeni, marcat de Poulolo, cu capul, după un corner.

Minutul 48 – Ludewig, introdus la pauză la Petrolul, a avut un șut periculos, dar Iliev a respins.

Minutul 46 – A început repriza a doua.

Minutul 45+4 – Pauză la Arad.

Minutul 45 – Vor fi 4 minute adiționale.

Minutul 45 – Ocazie mare pentru Grozav, după un corner, însă șutul său, pe centrul porții, a fost reținut de Iliev.

Minutul 36 – După ce a revăzut faza golului pe marginea terenului, Istvan Kovacs a sesizat că Irobiso a comis un henț, înainte de marca. Drept urmare, golul nigerianului a fost anulat.

Minutul 35 – Irobiso a deschis scorul pentru Petrolul, după o fază ciudată, începută de la un aut. Șutul nigerianului, din interiorul careului, a fost deviat și a intrat în poartă.

Minutul 32 – Bară pentru UTA: devierea lui Costache, cu capul, a lovit bara din dreapta portarului.

Minutul 19 – Meci anost până acum, fără ocazii de poartă.

Minutul 1 – A început meciul.

–––––––

UTA Arad – Petrolul Ploiești, LIVE TEXT de la 17:30

Înaintea confruntării directe, Petrolul Ploiești se află pe locul cinci în play-out, iar cu o victorie ar putea urca pe locul trei, la egalitate de puncte cu Oțelul Galați, 31.

De cealaltă parte, UTA Arad are nevoie de cele trei puncte pentru a urca de pe locurile de baraj pentru menținere/retrogradare. 

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 56 de ori, de 24 de ori s-au impus arădenii, de 21 de ori au câştigat prahovenii, iar alte 11 partide s-au terminat la egalitate.

Cea mai recentă dispută din campionat a avut loc pe 15 februarie 2025 și s-a încheiat cu victoria ardelenilor, în deplasare, scor 1-0, după golul marcat de Shayon Harrison.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *