Politica Ultima Ora

Alegeri prezidențiale 2025, turul 2: Gata, vorbele candidaților s-au rostit, să vorbească românii

Alegeri prezidențiale 2025, turul 2: Gata, vorbele candidaților s-au rostit, să vorbească românii

În ultima seară a campaniei am fost anunțați oficial că Georgescu va fi premier, dacă Simion va fi președinte. Și, la fel de clar, ni s-a comunicat că divorțăm de Europa, pentru că ”e terminată”. 

Mai sunt câteva zeci de minute până la finalul campaniei electorale și plouă peste o bună parte a României. Pe toate televiziunile sunt imagini cu cei doi candidați, dar e greu de spus cine mai are capacitatea de a-i auzi.

De la ”democrația originală” a lui Iliescu la ”calea românească” a lui Georgescu

Campania aceasta se încheie azi, dar a început în mai 1990, când a candidat pentru prima oară Ion Iliescu. De el mi-am amintit privindu-l pe Călin Georgescu. Numai la Iliescu și la Georgescu am auzit un asemenea refuz de a spune ”Europa” și ”capitalism”. 

Iliescu îi zicea ”democrație originală”, a treia cale sau tranziție graduală, în timp ce Georgescu îi spune ”calea românească”. În ultimele minute ale campaniei, Călin Georgescu a anunțat că va fi prim-ministru, gata, s-a decis. Nu că s-a decis el, ci s-a decis ”de la ei”, ca în comunism, când curentul, căldura și semnalul la TV cădeau sau veneau ”de la ei”. Nimic nu depindea de noi. Georgescu a susținut, textual, că ”Europa e șah mat, e gata, e terminată”. 

Ne-au anunțat. Dacă vor câștiga alegerile,  vor merge pe mâna marilor puteri ”China, Rusiei și Brazilia” și, înainte de orice, a SUA, despre care a spus că reprezintă singura noastră politică diplomatică, militară și economică. 

Dar nu SUA democratică, SUA lui John Adams și a libertăților, ci ”The US care o să fie hegemonul”. Iar noi ”o să însemnăm o pană diplomatică” între SUA, Rusia și Turcia. Așa a descris, cuvânt cu cuvânt, Călin Georgescu soarta României. Aici se separă de Ion Iliescu. 

Călin Georgescu Inquam Photos / Octav Ganea

”Băiețașul” Nicușor Dan

Iliescu n-a îndrăznit niciodată să ne propună să fim, din nou, în zona gri dintre Occident și Rusia. El amâna tranziția, dar nu credea că putem reveni către Rusia, se lămurise cu socialismul. Numai Călin Georgescu nu s-a lămurit, mai vrea să ne dea o tură prin ororile istoriei, între mândria legionară și cea pogorâtă de la Kremlin. 

Un tânăr în vîrstă de 15 ani din Rusia are speranța de viață a unui tânăr din Haiti. Acolo vor să ne ducă. Asta după ce am muncit trei decenii și speranța de viață în România a crescut cu 4 ani față de 1989. 

Ne-au anunțat, acum știm. Ne întoarcem la ceaușism, nu mai luăm împrumuturi, a zis Călin Georgescu, le arătăm noi străinilor. Practic, în ultima seară a campaniei electorale, am fost înștiințați că intenția lor e să ieșim din Europa. Sigur, nu au formulat fix așa, dar toate descrierile sunt clare.  

Alături de Călin Georgescu a stat candidatul AUR, George Simion. 

Simion i s-a adresat cu ”domnul Georgescu”, în timp ce premierul i-a spus ”George”, cu superioritatea vătafului care abia îl suportă pe puști. Acum câteva zile, Georgescu îi spunea, tot de sus, lui Nicușor Dan: ”Băiețașul ăla”. 

Toate vorbele s-au rostit. Bine că s-a terminat. 

Și adevărul e că, după 35 de ani și prin ploaia care cade tot mai tare, între viața românilor și Rusia mai stă doar votul fiecăruia și voința unui ”băiețaș”, care pornește din urmă, de la cea mai mare distanță față de favorit, înregistrată vreodată în alegerile noastre. 

S-a născut într-un cartier muncitoresc din Făgăraș, într-unul dintre anii aglomerați ai ”decrețeilor” și probabil că nu se oftică dacă e numit ”băiețaș”, pentru că am fost obișnuiți să jucăm și cu tibia învinețită dacă e cazul. A învățat carte, a muncit, a ajuns la Sorbona, și după 6 ani în Franța, a revenit acasă unde s-a contrat cu statul cam două decenii, enervându-ne, pe bună dreptate, că e încăpățînat și că nu comunică. Habar n-a avut ”băiețașul” din Făgăraș câte vor depinde de el.      

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *