
Metrou București, Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea
Un incendiu a avut loc duminică dimineața. în tunelul de metrou între stațiile Gorjului și Lujerului. Circulația trenurilor se desfășoară pe un singur fir, mai multe persoane au fost evacuate, nu există probleme medicale, transmite Departamentul pentru Situații de Urgență.
„În urmă cu puțin timp, conductorul unei garnituri de metrou a observat un posibil incendiu în tunelul dintre cele două stații. Ca măsură de precauție, mai multe persoane au fost evacuate în siguranță, fără a exista probleme medicale”, a transmis într-un comunicat de presă Departamentul pentru Situații de Urgență
Pentru gestionarea situației, la fața locului au intervenit: 6 autospeciale de stingere, 2 autospeciale pentru descarcerare, Grupul Particular de Salvatori, 1 ambulanță SMURD, 1 Unitate de Terapie Intensivă Mobilă și Salvatorii Metrorex
Echipe mixte ISUBIF și Metrorex au verificat zona, constatând că incendiul s-a manifestat la izolatorul unei șine de metrou.
Incendiul a fost lichidat, iar circulația trenurilor de metrou se desfășoară pe un singur fir, în condiții de siguranță”, se arată în comunicat.