Sport

Panduru, uimit după declarația lui Dennis Politic: „Bă, las-o naibii! Vă citesc ce a spus”

Panduru, uimit după declarația lui Dennis Politic: „Bă, las-o naibii! Vă citesc ce a spus”

Transferat de la Dinamo pentru un milion de euro + Alexandru Musi, Politic a jucat în ambele amicale ale lui FCSB din Olanda, 3-2 contra lui Almere City și 3-1 împotriva lui Utrecht. La partida de azi, extrema a reușit să înscrie un gol.

Basarab Panduru, după declarația lui Dennis Politic: „Cum nu alergi foarte mult fără minge?”

Basarab Panduru s-a arătat surprins de o declarație a lui Dennis Politic în care noul jucător de la FCSB vorbește despre antrenamentele de la echipa campioană.

„Mi-a plăcut una la Politic din ce a zis. Mi-a plăcut foarte mult, stai să o citesc. A zis așa: ‘Sunt antrenamente intense, dar foarte plăcute. Facem totul cu mingea, iar asta e și mai bine pentru că exact asta întâlnești în meci. În meci nu alergi foarte mult fără minge’.

Bă, las-o naibii! Cum nu alergi foarte mult fără minge? El, la Dinamo, nu știu dacă atingea mingea de 20 de ori în 50-60 de minute, cât juca. Dacă faci 10-12 kilometri și atingi de 30 de ori mingea, dai o pasă și alergi 400 de metri”, a spus Panduru, la Prima Sport.

VIDEO Dennis Politic a marcat în amicalul cu Utrecht

Panduru, mirat că Politic joacă la FCSB: „Să-l rupi și mai rău sau de ce? Până mai ieri era pe butuci”

Fostul internațional s-a declarat mirat și de faptul că Dennis Politic și-a făcut apariția în meciurile amicale ale celor de la FCSB, deși Gigi Becali, dar și Mihai Stoica au spus în ultimele zile că fostul dinamovist nu stă deloc grozav din punct de vedere fizic și va mai avea nevoie de timp.

„M-a mirat Politic că joacă. Până mai ieri spunea că e pus pe butuci, că l-a rupt Neubert. Și azi văd că dă gol. Dar cum poate să joace? Să-l rupi și mai rău sau de ce? Probabil n-a avut nimic. S-a spus că e rupt de antrenamente, că are deficit foarte mare de musculatură. L-au făcut atât de repede? În câte zile ai făcut deficitul ăla de musculatură? Se bat cap în cap, dar probabil o avea vreo logică și nu e chiar așa.

Câte zile a avut el de când a venit la FCSB? El, la Dinamo, a avut 15 meciuri complete din 40, ceea ce e din cale afară de puțin. Când auzi că are deficit, riști iar să accidenteze. Asta dacă e așa cum s-a spus, dar așa am citit.

Din ce s-a vorbit, mi s-a părut că e ceva serios și trebuie pus pe picioare pentru a se evita alte accidentări. Până acum, el a fost mai mult accidentat”, a mai spus Panduru.

VIDEO INTERVIU Dennis Politic, în cantonamentul lui FCSB: „M-am integrat foarte bine. Stau în cameră cu Lixandru”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *