Deși nu a fost pus în practică, unul dintre cele mai controversat proiecte miniere anunțate în ultimele trei decenii în România a lăsat urme adânci asupra localității Roșia Montană din Munții Apuseni, locul celor mai bogate zăcăminte aurifere din țară.
Darie Tică, unul dintre tinerii stabiliți în Roșia Montană. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
În Roșia Montană, cea mai bogată regiune auriferă din România, localnicii au rămas împărțiți între nostalgia mineritului și ideea că turismul ar putea transforma complet zona.
Numărul celor care vizitează așezarea din Apuseni, al cărui peisaj minier a fost inclus din 2021 în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO, a crescut în ultimii ani, iar câteva mici afaceri au contribuit la dezvoltarea zonei.
Mulți dintre cei rămași aici, vreo 2.500 de oameni în întreaga comună, nu au fost de acord cu proiectul minier inițiat în anii 2000, care ar fi urmat să ducă, în opinia lor, la distrugerea așezării. Nu au fost de acord să își vândă locuințele și să se mute din sat. Alții au povestit că au rămas neavând încotro, însă au sperat că mineritul va revitaliza Roșia Montană.
„Stăm aici pe sute de tone de aur. Statul român are nevoie de el, astfel că trebuia exploatat”, crede un fost miner.
Alți localnici spun însă că mineritul nu mai reprezintă o opțiune pentru ei, chiar și în condițiile în care sunt nevoiți să facă naveta circa 80 de kilometri pentru a munci în Alba Iulia.
„În comună vin tot mai mulți turiști, mai ales vara. Iar unii dintre cei care și-au vândut casele de aici au regretat și ar dori să revină în sat”, spune o localnică.
De ce sunt părăsite multe case din Roșia Montană
Au trecut două decenii de la închiderea minelor de aur din Roșia Montană (județul Alba), iar între timp soarta așezării miniere a cunoscut o turnură neașteptată, marcată de evenimente tulburătoare. În anii 2000, odată cu închiderea exploatărilor, mulți dintre foștii mineri și familiile lor au părăsit Roșia Montană.
În paralel, compania Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), înființată în 1997, controlată majoritar de Gabriel Resources din Canada și de statul român prin Minvest Deva, a început să cumpere casele și terenurile localnicilor pentru a pregăti un proiect minier de anvergură.
Explorările au scos la iveală un nou zăcământ uriaș de aur și argint, estimat la peste 300 de tone de aur și 1.600 de tone de argint, însă exploatarea presupunea distrugerea unor așezări istorice, unele cu vestigii antice valoroase, și folosirea cianurii, cu riscuri majore pentru mediu.
În acei ani, vatra așezării istorice din Apuseni, cu clădiri emblematice din secolul al XIX-lea, care aminteau de bogăția de altădată, risca să fie depopulată.
Imaginea 1/15:
Rosia Montană Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (301) JPG
Cu timpul, peste 800 de locuințe din cele aproximativ 1.200 din comună – de la case arhaice și apartamente în blocurile comuniste până la clădiri istorice – au fost achiziționate de companie și lăsate în „conservare”. Însă trecerea timpului și abandonul au contribuit la degradarea lor.
Tânărul care s-a mutat în Roșia Montană
Treptat, mai ales în ultimii ani, Roșia Montană a fost reanimată de localnicii rămași, de noii veniți și de turiști. Unii speră că soarta satului se va îmbunătăți în continuare și că renașterea va veni prin turism, nu prin minerit – activitatea care i-a marcat istoria.
„În 2012, fiind student la Copenhaga, am venit din Danemarca până la Roșia Montană pe bicicletă, ca formă de protest, pentru că nici eu nu eram de acord ca muntele Cârnic să fie dinamitat, împreună cu alte trei masive, iar satele din zonă să fie inundate cu cianură. Îi susțineam pe cei care nu voiau să se mute, pentru a lăsa loc exploatării miniere care ar fi însemnat distrugerea acestei așezări”, își amintește Darie Tică, un tânăr care locuiește de peste un deceniu în Roșia Montană împreună cu soția și copiii.
Darie a revenit în 2013, tot pe bicicletă, parcurgând peste 3.000 de kilometri din Danemarca. A fost unul dintre românii implicați activ în campaniile civice pentru Roșia Montană, care au determinat în 2014 statul român să își retragă sprijinul pentru proiectul minier.
Din acel an, tânărul a decis să se mute definitiv în sat, unde a cumpărat o clădire de patrimoniu pe care a reușit să o renoveze și să o transforme într-o atracție turistică. În centrul localității, alte clădiri au fost renovate de proprietari, însă cele mai multe, rămase în posesia companiei miniere, au rămas pustii.
„Aici o companie minieră deține 80 la sută din case și terenuri, în special în Roșia Montană, care e cel mai atractiv turistic, și atunci e foarte greu să dezvolți ceva. Totuși, sunt oameni care au reușit, și-au deschis pensiuni, noi avem un atelier de croitorie cu angajați, vindem produse în Cluj, am deschis și un bistro în centrul satului, iar zilele trecute, cu ocazia festivalului, ne-au trecut pragul sute de oameni. Sunt oameni și organizații care s-au implicat de-a lungul timpului în dezvoltarea Roșiei Montane și reabilitarea clădirilor și monumentelor istorice”, spune Darie Tică.
Ca și alți localnici, acesta speră ca statul român să deblocheze situația clădirilor aflate în proprietatea companiei miniere, care a pierdut în 2024 procesul cu statul român la Curtea de Arbitraj Comercial de la Washington și trebuie să plătească României cheltuieli de judecată și dobânzi de zece milioane de dolari.
Imaginea 1/22:
Rosia Montană Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (255) JPG
„Dacă ANAF va scoate la licitație casele și bunurile companiei, în contul datoriei, vor fi foarte mulți oameni care vor dori să cumpere și să dezvolte acest sat. Va fi un restart extraordinar pentru Roșia Montană”, crede Darie Tică.
Cei care au rămas sunt nevoiți, deocamdată, să trăiască printre clădiri vechi ajunse ruine, spune Sorin Jurca, localnic din Roșia Montană și participant în procesul câștigat de statul român împotriva Gabriel Resources.
„Eu cred însă că aceste clădiri vor putea fi restaurate de noii proprietari, dacă vor fi recuperate de statul român de la companie”, adaugă acesta.
Roția Montană, o istorie de aproape două milenii
Așezarea minieră Roșia Montană are o istorie de aproape două milenii, fiind atestată încă din anul 131 d. Hr. sub numele de Alburnus Maior, una dintre cele mai vechi localități miniere din Europa.
Alături de galeriile romane din Roșia Montană, aici au fost descoperite necropole antice, monumente funerare, edificii sacre și ruinele unor clădiri publice datând din Antichitate.
Romanii au deschis primele mine de aur în Dacia, după ce în vremea dacilor aurul era extras, de obicei, din nisipul văilor și din aluviunile apelor care traversau ținutul, arăta istoricul Ion Rusu Abrudeanu.
În secolul al XIX-lea, Roșia Montană devenise unul dintre cele mai prospere centre miniere din Europa.
Aurul era prezent, la Roșia Montană, atât în subsol, dar și la suprafață, iar localnicii profitau din plin de bogăția așezării. Aveau cele mai frumoase locuințe din Apuseni, pe care le împodobeau adesea cu aur.
Bogăția Roșiei Montane devenise legendară la mijlocul secolului al XIX-lea, iar ziarele ofereau relatări neobișnuite despre averile strânse de localnici.
„Era un timp în care meseriașii și profesioniștii cu grămada alergau din toate părțile la Abrud și la Roșia, pentru că aceste două orașe montane își avea timpul lor cel de aur, când se da băieșilor în loc de cruceri galbeni de aur, când băieșii rivalizau unii cu alții, că care dintre ei să livreze aur mai mult la Zlatna. Atunci purta băieșul cizme cu ciucuri și pinteni de aur, iară soția lui strălucea în veștminte cusute cu flori de aur și de argint”, informa Telegraful Român, în 1857.
Tradiția mineritului aurifer a dăinuit de secole în Munții Apuseni, iar generații în șir localnicii din Roșia Montană au ținut la ea, chiar dacă munca în minele din ținutul aurului din România a fost extrem de periculoasă.
După Primul Război Mondial, unele mine au intrat în proprietatea statului român, în schimb altele au rămas în administrarea localnicilor, care încercau să își asigure traiul prin munca istovitoare de miner.
Industria minieră din Apuseni a fost naționalizată în primii ani de comunism, iar în febra expansiunii industriale, regimul comunist nu a ținut cont nici de clădirile istorice din secolul al XIX-lea, aflate în centrul satului Roșia Montană.
Odată cu naționalizarea din 1948 minelor de aur din Roșia Montană, minele private ale localnicilor, exploatate în forma tradițională, au fost suprimate. Șteampurile, canalele de dirijare a apei, vechile intrări în minele de familie au fost distruse, odată cu unele din locuințele vechi ale sătenilor.
Palatul baroc Ajtai din centrul așezării – emblemă a epocii sale de prosperitate – a fost și el demolat, fiind înlocuit cu un bloc muncitoresc, iar alte clădiri de epocă au fost lăsate să se ruineze, ori și-au pierdut calitatea de locuințe permanente, fiind folosite ca locuri de cazare pentru minerii aduși aici din alte locuri ale țării.
Unele au fost achiziționate de compania canadiană și conservate, chiar dacă au rămas pustii de mai mulți ani. În jurul Roșiei Montane, rămășițele fostelor mine de aur, exploatate în diferite epoci, se găsesc la tot pasul.
Deasupra satului Roșia Montană, cu gospodăriile înșiruite pe valea Roșiei, se ridică, acoperiți parțial de pădure, munții brăzdați de urmele vechilor exploatări aurifere, care ascund în adâncuri zeci de kilometri de galerii subterane abandonate. Potecile ce străbat pădurea duc spre intrări „sigilate” în fostele mine de aur, ascunse privirii trecătorilor. Cele mai faimoase sunt vizibile chiar la intrarea în sat, unde se află câteva dintre galeriile antice ale districtului Alburnus Maior – numele dat de romani așezării întemeiate în anul 131 d.Hr.
În vecinătate se deschid craterele rămase în urma exploatărilor din zonele Cetate și Cârnic, active din anii 1970 până în 2000. Nu departe se află și uriașa carieră cupriferă de la Roșia Poieni, una dintre cele mai mari din Europa, unde zăcământul estimat la circa 900.000 de tone de cupru reprezintă aproximativ 60 la sută din rezerva exploatabilă a României.
Peisajul Roșiei Montane a trecut printr-un șir de transformări. Noul statut al localității, care include un sit UNESCO, i-a sporit atractivitatea, iar numărul turiștilor este în continuă creștere, spun localnicii.
„Au fost și o mie de turiști pe zi la Galeriile Romane. Roșia Montană are atât de multe de oferit oamenilor”, spune Sorin Jurca.
