Stiri Noi

Vila RA-APPS din Aviatorilor, despre care se spunea că este pregătită pentru Klaus Iohannis, va fi trecută în domeniul privat pentru închiriere

Vila RA-APPS din Aviatorilor, despre care se spunea că este pregătită pentru Klaus Iohannis, va fi trecută în domeniul privat pentru închiriere

Vila RA-APPS din Aviatorilor, despre care se spunea că este pregătită pentru Klaus Iohannis, va trece din domeniul public al statului, în domeniul privat, cu destinația comercială, în vederea închirierii.

Vila de pe Bulevardul Aviatorilor/FOTO: Captură video Recorder

Vila de pe Bulevardul Aviatorilor/FOTO: Captură video Recorder

A fost adoptată o hotărâre de guvern, neclasificată, privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil şi trecerea acestuia din domeniul public al statului, în domeniul privat al statului, cu destinația comercială, deci în vederea închirierii”, a spus Ioana Dogioiu, purtătorul de cuvânt al Executivului, după ședința de guvern de joi, 21 august.

Ea a precizat că este vorba despre imobilul situat în Bulevardul Aviatorilor, numărul 86, sectorul 1, Bucureşti.

Vila de pe Bdul. Aviatorilor fusese transformată, în 2022, într-o „reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului”, conform unei hotărâri de guvern semnate de premierul Nicolae Ciucă.

Renovarea imobilului a stârnit controverse și proteste publice din cauza costurilor ridicate și a lipsei de transparență în privința lucrărilor. De asemenea, lucrările la vila de pe Bd. Aviatorilor au fost secretizate de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS), iar proiectul a fost coordonat de Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS).

Într-o investigație a Recorder din februarie 2024, s-a relevat faptul că pe poarta clădirii din Aviatorilor intrau angajați ai Rasirom SA, companie deținută de Serviciul Român de Informații (SRI), care se ocupă cu securizarea rețelelor de telecomunicații, în special pentru instituțiile statului.

În martie 2024, G4Media a adus mai multe dovezi ce indicau faptul că imobilul de pe Bulevardul Aviatorilor, pentru care s-au alocat 9 milioane de euro, ar fi fost destinat să devină locuința președintelui Klaus Iohannis după finalizarea mandatului său.

În ianuarie 2025, surse guvernamentale au anunțat că fostul președinte nu va locui după finalul mandatului său în vila de lux din Bulevardul Aviatorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *