„Roș-albaștrii” au deschis scorul prin Daniel Bîrligea, iar Dariu Olaru a făcut 2-0 imediat după startul reprizei secunde.
Cartonașul roșu încasat de Juri Cisotti în minutul 39 s-a resimțit pe parcursul părții secunde, iar scoțienii au egalat după golurile lui Dante Polvara și Ester Sokler.
Antrenorul lui Aberdeen după remiza smulsă în ultimul minut cu FCSB
Jimmy Thelin, antrenorul lui Aberdeen, a subliniat jocul bun prestat de FCSB, dar și-a felicitat elevii după remiza smulsă în ultimele minute.
Tehnicianul scoțienilor a scos în evidență că echipa sa trebuie să aibă o prestație excelentă în returul de la București.
„A fost ca un roller coaster, am avut momente rele am primit goluri, am revenit însă foarte puternic în meci datorită suporterilor.
Am reușit să obținem un rezultat care nu dă șanse în această dublă manșă.
FCSB a fost foarte periculoasă în tranziții, am luat golul doi, dar noi am fost foarte puternici că am revenit. Va fi altfel de meci peste o săptămână.
Au jucători buni, au calitate, au jucat bine astăzi. Va trebui să credem în continuare în modul nostru în care jucăm.
A fost foarte dificil să revenim de la 0-2, dar vreau să își păstreze încrederea.”, a spus Jimmy Thelin în exclusivitate la VOYO.