O femeie a fost agresată verbal pe stradă, în Cluj, pentru că vorbea în limba maghiară la telefon. Incidentul a declanșat sute de reacții pe rețelele sociale, unde utilizatorii au pus în balanță politica, istoria și experiențele personale. Ce spun specialiștii?
Primăria Cluj-Napoca. Sursă foto: Facebook
Tudor Duică, președintele Asociației „Teuș”, a scris, într-o postare pe Facebook, că soția unuia dintre prietenii săi ar fi fost, de curând, agresată verbal de o femeie, pentru că vorbea în maghiară la telefon.
Amintirile anilor ’90
O parte dintre internauți asociază incidentul cu retorica partidelor suveraniste. Un utilizator scrie: „AUR, SOS, POT și Putin când văd ce dezastru au reușit să creeze în societatea din România: track me.”
Un alt user, cu referire la contextul local, notează: „Clujul a fost așa dinainte de renumitele partide. Să ne amintim că 12 ani a fost Funar primar în Cluj. Și făcea treabă bună: vopsea bănci în tricolor, nu accepta să „negocieze cu excrocii” de la Coca-Cola, a făcut săpături arheologice care să arate că românii au fost primii în Ardeal… ”.
Alte voci, resping ideea unei ostilități generalizate. O participantă la discuție spune: „Sunt de etnie maghiară dar nu din secuime și nu am înțeles niciodată ura românilor față de maghiari… Românii și maghiarii din Ardeal au conviețuit dintotdeauna în pace și am impresia că toată ura aceasta vine întotdeauna de undeva din afara Ardealului. Posibil să mă înșel…”
Un alt utilizator, ghid turistic, completează: „Eu sunt român, habar nu am o boabă de maghiară… Absolut niciodată nu m-am simțit discriminat… Că există tâmpiți și într-o ‘tabără’ și în altă – și asta e clar. Dar sunt excepții, trebuie tratate ca atare și descurajate.”
Alți participanți susțin, de fapt, că nu e vorba de o ură generalizată: „Nu există ură generalizată. Sunt doar câțiva, care au prins glas de când au apărut partidele suveraniste.” Un alt comentator completează: „Hai să nu rescriem istoria. „Afară cu ungurii din țară” s-a scandat pe stadion și în anii ’90. Nu a adus AUR xenofobia în România.”
„Au fost și răni adânci”
„Asta e o falsă impresie și e bazată mai mult pe experiența personală. Relațiile au fost foarte tensionate în anumite perioade de timp, și acele tensiuni au lăsat răni adânci. Revoluția de la 1848 a fost foarte încărcată de violențe cu caracter naționalist. Înainte de aia, în perioada de „pace” românii au fost discriminați pe motive religioase. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, cu ocupația horthystă în nord-vest, a fost teroare în toată regula, cu mii de morți. Pacificarea conflictelor interetnice a fost făcută cumva cu forța de ruși, iar în primii 20 de ani de perioadă comunistă s-a pus batista pe țambal”, a explicat alt utilizator.
Ostilitatea a erupt violent imediat după Revoluție, a punctat acesta. „Au fost conflicte interetnice în Secuime și mai ales la Târgu Mureș. De fapt, evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureș (soldate cu morți) au fost scuza lui Iliescu pentru a reînființa Securitatea sub denumirea de SRI. Noi de fapt abia acum, în ultimii poate 15 ani, trăim o perioadă mai liniștită. Deci te înșeli amarnic, probabil pentru că ești tânăr și n-ai prins alegerile din ’92, n-ai auzit de Vatra Românească și așa mai departe”.
Conform spuselor sale, în foarte multe sate au izbucnit conflicte în perioada retrocedărilor, pentru că unii voiau ordinea veche înapoi (românii să-și pască vitele pe malul ăla și ungurii pe celălalt și alte asemenea situații). „De traume să nu mai vorbim. Bunicii mei au fost colonizați de comuniști în zona de câmpie a județului Satu Mare de azi. În toată zona aia, care era aproape exclusiv locuită de maghiari, au apărut sate românești la ordin. Și cum bunicii erau la marginea satului nou, se temeau constant că vin noaptea ungurii să le dea foc la casă. Asta pentru că erau conflicte acolo, ungurii nu-i vedeau cu ochi buni pe noii veniți și le mai puneau bețe în roate. Mai dărâmau un gard, mai dădeau drumul la vite (cât au mai avut)… Șicane poți păți oriunde, e la noroc efectiv peste ce idiot dai. Eu știu un tip care a fost șicanat așa la un restaurant din Odorhei, i-au zis că nu merge baia și că dacă vrea la baie să meargă la Lukoil de la ieșirea din oraș. Altul a pățit în Cristuru Secuiesc să se pună la masă la un local și patronașul să-i spună în maghiară că românii merg la alt bar. Acum pune-te în locul ungurului sau al secuiului, de unde i-o fi venit genul ăsta de comportament”, a scris el.
Altcineva a povestit: „ Atunci când eram în liceu am fost la un concurs de cultură generală la nivel național, care s-a ținut în Satu Mare. Am ieșit o gașcă de vreo 10 liceeni să mâncăm (toți eram din diferite colțuri ale țării) și am nimerit la cel mai apropiat restaurant de căminul liceului unde eram cazați. S-a refuzat să fim serviți în română, se vorbea cu noi în maghiară (niciunul nu știa o boabă de maghiară) și, deși clar înțelegeau ce ceream (am cerut și în limba engleză chiar), am plecat fiindcă ne tot spuneau ceva în maghiară, pe ton neprietenos și practic nu luau comanda. E minunat să fii în țara ta și să nu poți fi servit fiindcă nu vorbești o limbă minoritară. Au trecut ani buni de atunci, dar sentimentul de șoc, dezamăgire și discriminare a rămas.”
Alt utilizator intervine: „Asta cu refuzatul de a vorbi în română, eu nu am întâlnit nicăieri… Nu zic că e exclus… dar eu personal nu am întâlnit așa ceva.”
„Străini” în propriile orașe
Discuția se extinde către statutul celor percepuți drept „străini”, veniți din alte zone ale țării și către migrația internă spre orașe, temă recurentă în Cluj și București. Un participant scrie: „Am stat doi ani în Cluj… și mi s-a spus „sudist” sau „mitic”…” Altul răspunde: „Ironic, populația românească din Cluj este relativ recentă. Nu prea găsești familii românești stabilite acolo de mai mult de trei generații. Toți românii din Cluj sunt, de fapt, veniți din alte părți.” Alții observă că aceeași etichetare se întâlnește și în Capitală: „Păi așa e și în București… ești țăran dacă nu ești la a treia generație…”
Mai sunt și useri care vorbesc despre dublul standard și fac comparații privind tratamentul românilor în afara țării sau al altor minorități. „Dacă ar păți ceva similar un român din Cernăuți, ce am spune?”, întreabă un utilizator. Răspunsurile vorbesc despre reflexe naționaliste și despre cum românii sunt „campioni la dublu standard”.
„Nu mai generalizați după un singur caz sau doar cateva”, semnalează un participant. Altul opinează: „Eu cred că există maghiari care urăsc români și români care urăsc maghiari… dar nu toți… să sperăm că numărul extremiștilor nu crește.”
Memoria colectivă
„Incidentul de la Cluj a reaprins discuțiile despre relațiile româno-maghiare. Nu are cum să fie o surpriză: asemenea episoade aparent minore funcționează ca scurtcircuite simbolice, aducând la suprafață tensiuni istorice care n-au fost rezolvate vreodată, ci au fost doar ascunse ori rescrise convenabil. În discursul public post-1989, dar și înainte, s-a cultivat adesea ideea unei conviețuiri armonioase, ca și cum trecutul dureros al conflictelor și discriminărilor ar fi dispărut prin simpla trecere a timpului. În realitate, istoria nu a fost uitată, ci falsificată sau împinsă în subsolul memoriei colective”, declară, pentru „Adevărul” Florin Poenaru, antropolog, lector la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (Universitatea din București).
Conform spuselor sale, școala, manualele, ceremoniile oficiale au prezentat mereu o versiune selectivă a trecutului, în care diferențele și tensiunile erau minimalizate sau negate. „Această amnezie programatică are un preț. De ce? Pentru că în momente de criză răbufnește ceea ce a fost reprimat: resentimentele, stereotipurile, interpretările concurente ale istoriei. Nu cred că e deplasat să citim într-un incident aparent minor o dinamică socială mai largă: istoriografia oficială a obfuscat, dacă nu chiar negat, procesele reale ce au avut loc în urma formării statului național român în 1918. Unul dintre aceste procese are de-a face cu procesul de ”românizare” a Transilvaniei unde populația românească era profund minoritară în centrele urbane. Statul român, în perioada interbelică, a încercat să remedieze acest aspect, dar ca mai toate politicile sale, și acesta a fost un eșec – din perspectiva intereselor sale”, completează acesta.
De altfel, procesul a fost continuat cu o mai mare anvergură de statul comunist. „Procesul inițial de românizare prin industrializare început în anii ’50 a fost dublat rapid încă din anii ’70 de o puternică încărcătură naționalistă ce viza chiar șteregerea oricărei memorii sociale și urbane ce nu se încadra în istoria oficială triumfalistă despre români. Clujul, în special, a fost vizat de această transformare, inclusiv prin adăugarea numelui roman de Napoca în baza unei topografii istorice mai degrabă plăsmuite. Naționalismul a fost o formă de compensare istorică a unei inferiorități sociale și politice, reale sau imaginate, și o agresivă afirmare a unui noi relații de putere. Paroxismul a fost atins în epoca hiper-naționalistă a mandatului lui Funar și a băncuțelor tricolore când, în mod paradoxal, tocmai puterea afirmării românității în oraș arăta exact fragilitatea ei, teama că aceasta este de fapt ilegitimă”, continuă Florin Poenaru.
În opinia sa, contextul episodului recent de la Cluj este însă altul: ascensiunea extremei drepte naționaliste și cu vădite simpatii legionare care se hrănește exact din violența asupra celora considerați străini și diferiți. „Având în vedere contextul socio-economic actual, nu doar în România, astfel de evenimente sunt, din nefericire, doar uvertura a ceea ce va urma”, adaugă acesta.
De ce nu se va repeta Târgu Mureșul din 1990
Dacă în martie 1990, la Târgu Mureș, România a trăit cel mai grav episod de violență interetnică postcomunistă, soldat cu morți și sute de răniți, cunoscutul istoric Marius Oprea crede că astăzi o reeditare a unui astfel de conflict este improbabilă, tocmai pentru că mecanismele politice și sociale funcționează diferit.
„Eu nu cred că mai poate avea loc o reeditare a unui episod Târgu Mureș. Securitatea nu mai are nevoie de cauționäri violente, ci de liniște în care să și facă afacerile. Rezerviști ei și cei din armata fostei RSR nu sunt capabili de asemenea organizări și manipulări, ei sunt doar gregari și primitivi, într un soi de patriotism sfoarăitor, declarativ. Iar politicienii care vor să exploateze asemenea momente, își vor da seama că e contraproductiv, de fapt toată lumea a putut vedea că miniștrii UDMR au fost de mai bine de un deceniu cei mai eficienți. Nimeni nu poate și nu are să câștige din așa ceva, că urmare nu cred că se va întâmpla ceva, deși accidente istorice s au mai văzut. Dar numai o mână de nebuni care vor să salveze Ardealul pălmuind unguroaice nu pot avea, cred, vreun efect, decât să se umple pe sine de ridicol”, a explicat pentru Adevărul Marius Oprea.
Cazul a fost preluat și pe r/Romania. În sutele de comentarii apar trei direcții. Pe de-o parte, sunt utilizatorii care leagă incidentul de climatul politic actual, pe de alta – cei care invocă istoria tensiunilor româno-maghiare și mai sunt cei care aduc contraexemple din conviețuirea zilnică între români și maghiari.
„Eu nu cred că mai poate avea loc o reeditare a unui episod Târgu Mureș. Securitatea nu mai are nevoie de cauționäri violente, ci de liniște în care să și facă afacerile. Rezerviști ei și cei din armata fostei RSR nu sunt capabili de asemenea organizări și manipulări, ei sunt doar gregari și primitivi, într-un soi de patriotism sforăitor, declarativ. Iar politicienii care vor să exploateze asemenea momente, își vor da seama că e contraproductiv, de fapt toată lumea a putut vedea că miniștrii UDMR au fost de mai bine de un deceniu cei mai eficienți. Nimeni nu poate și nu are să câștige din așa ceva, că urmare nu cred că se va întâmpla ceva, deși accidente istorice s au mai văzut. Dar numai o mână de nebuni care vor să salveze Ardealul pălmuind unguroaice nu pot avea, cred, vreun efect, decât să se umple pe sine de ridicol”.
Naționalismul ca fundătură ideologică
Altcineva spune: „Problema e că naționalismul e un concept prea limitat, care ajunge la exces tocmai din cauza limitelor lui. Tocmai pentru că teoria zice una (țară-națiune, pământ contiguu, religie, limbă, rasă, culoare etc.), dar realitatea e mult prea complexă – teritorii necontigue locuite de unii oameni cu o limbă, diverse comunități cu altă religie, dar care vorbesc aceeași limbă (și toate combinațiile care se pot inventa din aceste atribute), zone coabitate de mai multe etnii, religii, limbi, căsătorii interetnice, copii crescuți bilingvi”.
În opinia sa, naționalismul nu propune o soluție pentru toate cazurile care nu apar în teorie, dar sunt prezente în realitate. „Soluția propusă până acum a fost fie ocuparea și convertirea populației (încercată de toate țările-națiuni ale vremii, de la ruși la francezi, unguri și români), fie strămutarea populației care nu corespunde criteriilor (Dobrogea, de exemplu, Basarabia), fie genocidul, palestinienii, armenii, kurzii, evreii ar fi exemple”.
În toate cazurile, scrie el, naționalismul transformă luptele acestea pentru pământ, resurse și oameni în lupte existențiale și duce la atrocități teribile. „Că dacă nu cureți și ultimul palestinian, bulgar sau ungur, îți stă ăla ca un ghimpe în coastă, te sabotează în orice fel posibil. Vezi kurzii și Turcia. Apoi, pretențiile teritoriale, și ar trebui să fie clar pentru noi aici, cu Ardealul, nu pot vreodată să fie rezolvate. Eu zic că mă trag din romani, tu zici că te tragi din sarmați, eu zic că-s din Cucuteni, din epoca bronzului, tu zici că erai călăreț nomad din neolitic. Și așa se ajunge la Magyarosaurus Dacus. Nu există o soluție logică și pașnică pe care să o poată accepta ambele țări-națiuni gândind ca un popor naționalist fiecare.
Există în schimb soluții ne-naționaliste, Uniunea Europeană de exemplu, care face discuția despre aceste teritorii neimportantă. Probabil mai sunt și alte soluții care să nu implice război și anihilare, dar naționalismul e un concept prea simplu și care e demonstrat că e un dead-end ideologic”, conchide el.
De la ce a plecat discuția
Amintim că, în urma apariției în spațiul public a unor relatări privind un incident petrecut în zona Gării din municipiul Cluj-Napoca, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a anunțat că s-a autosesizat.
„În data de 5 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Cluj s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de incitare la violență, ură sau discriminare. S-au demarat verificări cu celeritate pentru identificarea persoanelor implicate, stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, a transmis IPJ Cluj.
Potrivit ziardecluj.ro, victima ar fi fost abordată de o femeie necunoscută, deranjată că aceasta vorbea la telefon în limba maghiară. „Bozgoroaică, ungurește să vorbești acasă, nu pe stradă în Cluj!”, i-ar fi spus agresoarea, conform relatării lui Tudor Duică, președintele Asociației „Teuș”, care promovează o Transilvanie multietnică.
„Nu se poate așa ceva, devine periculos să vorbești în maghiară pe străzile Clujului. Trebuie să fim solidari cu maghiarii, nu-i putem lăsa la cheremul acestor cretini, că altfel nu le pot spune”, a declarat Duică pentru aceeași sursă.
Astfel de episoade pun sub semnul întrebării climatul de siguranță într-un oraș multicultural și turistic, cum este Cluj-Napoca. În urmă cu doar câteva zile, un alt caz similar a fost semnalat la Florești, unde un bărbat a fost agresat pentru simplul fapt că vorbea în limba maghiară într-un magazin.
