Cel puțin 10.000 de urși trăiesc în România, majoritatea în Munții Carpați, ținuturi pe care urșii le-au împărțit, din cele mai vechi timpuri, cu oamenii. Comportamentul lor oferă motive de precauție celor care se aventurează în drumeții.
Urs brun. Foto: Pixabay.com
Toamna, urșii își fac mai adesea simțită prezența în apropierea localităților, când, arată specialiștii, intră într-o fază numită hiperfagie, căutând să se hrănească mai mult în așteptarea sezonului rece, când alimentația lor este mai săracă. Iarna, urșii au nevoie de surplusuri de grăsime pentru a face față celor două – trei luni petrecute cel mai adesea în bârlogurile lor.
Nu hibernează, spun specialiștii, ci intră într-o stare de somnolență, din care primăvara ies cu mult mai slăbiți, ca dintr-un post îndelungat.
Locurile cutreierate de urși
Prezența urșilor a fost semnalată, în ultimii ani, în toate regiunile montane ale României. „Vedetele” au fost urșii de pe Transfăgărășan, obișnuiți cu turiștii și cu traficul aglomerat din perioada verii, mediatizați frecvent în urma incidentelor și a unor tragedii pe care le-au provocat.
Stațiunile de pe Valea Prahovei au „găzduit” astfel de sălbăticiuni, care își fac apariția atât pe traseele din Munții Bucegi, cât și în orașe. Brașovul este, la rândul lui, tot mai des cutreierat de urși, iar localitățile învecinate și zonele turistice din împrejurimi s-au dovedit la fel de „primitoare” pentru aceste animale. În Brașov, arătau cronicile vechi, vânătoarea de urși era o îndeletnicire încă din perioada medievală, când cei care reușeau să-i alunge din oraș erau recompensați de comunitate.
În ținutul Harghitei și al Covasnei, urșii își fac apariția în preajma satelor și livezilor, dar și a stațiunilor termale. Populații semnificative de urși trăiesc și în Munții Bihorului din Apuseni, dar și în Valea Jiului, Parâng și Retezat, iar pădurile întinse din Munții Poiana Ruscă și pădurile seculare ale Banatului Montan oferă, la rândul lor, un habitat ideal acestor animale. Potecile tot mai bătătorite de călători ale „Via Transilvanica” sunt și ele, în tot mai multe locuri, marcate cu atenționări legate de prezența urșilor în zonele traversate de cel mai lung traseu de drumeție din România.
În timp ce în alte țări urșii au dispărut de mult, Carpații românești au rămas un bastion vestic al urșilor din Europa. Mulți români privesc acest fapt ca pe unul obișnuit, chiar dacă au uneori motive să se plângă de înmulțirea sălbăticiunilor. Turiștii străini îi privesc cu fascinație și, uneori, cu înfiorare, planificându-și atent drumețiile în Carpați. Pe platformele online, tot mai mulți solicită sfaturi despre urșii din România.
„Care este situația urșilor acum? Unde se află, în general, urșii? Ce sfaturi generale îmi puteți da despre cum să gestionez întâlnirile cu urșii și despre cum putem afla informații de la localnici în Brașov? Eu și un prieten de-al meu (amândoi olandezi) suntem de ceva timp intrigați de natura României și am rezervat bilete de avion spre București, pentru a merge la drumeție apoi, la sud-vest de Brașov. Planul nostru este să traversăm munții timp de 3–5 zile, cu rucsacuri și corturi. Avem destulă experiență cu drumețiile în Scandinavia, însă riscul întâlnirii cu urși pare mult mai mare aici decât acolo”, scrie o turistă din Țările de Jos, pe platforma Reddit.
Zgomotele alungă urșii
Cel mai popular sfat primit de turistă este să facă mult zgomot atunci când se deplasează pe traseele montane, pentru a nu-i lua prin surprindere pe urși. În general, urșii evită contactul cu oamenii sau cu alte viețuitoare, dar sunt motivați de mâncare, din cauza nevoii de a strânge suficiente rezerve pentru iarnă, a completat un alt turist.
Un localnic din Brașov, pasionat de drumeții, le recomandă turiștilor să fie atenți la orice semn care ar putea indica prezența unui urs în zonă și, în general, să evite camparea în pădure, de preferat cât mai departe de aceasta. Un român i-a oferit un răspuns amuzant turistei.
„Care este situația urșilor acum? E bună, avem destui. Unde se găsesc, în general, urșii? Peste tot — ești la ei acasă. Dacă ești atent și folosești bunul-simț, vei fi bine. Atacurile de urși sunt rare și, cel mai probabil, implică ciobani care încearcă să-și protejeze turma. Ia cu tine un fluier, fă zgomote în zonele unde nu ai vizibilitate sau unde vegetația e deasă. Anunță-i că ești acolo — orice urs va fugi în direcția opusă. Sprayul pentru urși e bun — probabil îl vei folosi mai degrabă împotriva câinilor de stână. Încearcă să ocolești orice stână întâlnești: câinii sunt mari și agresivi, iar uneori ciobanii nu dau doi bani pe tine. Bucură-te de România!”, i-a transmis acesta.
Un român se arată alertat de numărul tot mai mare al urșilor de pe traseele montane și le recomandă turiștilor să renunțe la călătorii lungi prin sălbăticie, mai ales în afara potecilor marcate.
„Riscul este extrem. Populația de urși a scăpat de sub control. Oamenii au parte de peste cinci întâlniri cu urși de-a lungul unui singur drum pe Transfăgărășan (apar zilnic videoclipuri cu urși pe rețelele sociale). Riscul este ridicat și în zona Brașovului (Poiana Brașov), Bușteni, Sinaia și Valea Prahovei (cea mai frecventată zonă turistică). Urșii coboară frecvent în orașele turistice. Dacă sunt atât de multe întâlniri pe drumuri, asta înseamnă că în păduri sunt mult mai mulți”, crede acesta.
Jandarmii montani oferă recomandări pentru cei care se aventurează în zonele sălbatice unde există riscul de a întâlni urși: asigurați-vă că aveți cel puțin un partener de drumeție; discutați, faceți zgomot, ca să fiți auziți de animale sălbatice și să vă evite; purtați, agățat de rucsac, un așa-numit bear-bell, clopoțel împotriva urșilor; când campați, nu țineți mâncarea în cort; purtați la voi un spray cu piper împotriva urșilor; purtați la gât un fluier; dacă observați prezența ursului din depărtare, faceți zgomot; încercați să evitați animalele pe cât este posibil.
Urșii, animale imprevizibile
Scriitorul Ionel Pop (1889–1985) a fost unul dintre cei mai apreciați publiciști de literatură cinegetică din România, fiind fondatorul revistei „Carpații – Vânătoare, Pescuit, Chinologie”, una dintre cele mai populare colecții de cultură vânătorească din România secolului XX.
Autor a numeroase cărți dedicate vânătorii, faunei și Carpaților, Ionel Pop s-a remarcat ca unul dintre bunii cunoscători ai urșilor. În lucrările sale a oferit detalii despre comportamentul inedit al acestora și despre faptul că urșii se apără atacând.
„Atacul ursului din apărare e dintre cele mai periculoase. Face câteva salturi spre om și, când e în nemijlocită apropiere, se ridică în picioarele dinapoi, sfâșiind cu ghearele și cu colții. De obicei, atacând omul cu ghearele, îl scalpează. Atacul e scurt, violent și puternic”, arăta Ionel Pop, într-un interviu din 1979.
Ursul are o fire de moment pe care nu o poți bănui, observa acesta.
„Uneori e un moșneag bondoc, foarte pașnic, care se ferește cuminte din calea omului; alteori atacă fără niciun motiv de înțeles. Uneori e de o îndrăzneală uimitoare, alteori pare laș, fugind din fața unui câine care îl latră. Se poate spune că atacă necondiționat. Sigur, nimic nu rămâne fără o explicație. De pildă, dacă a fost înțepat rău de albine într-o aventură cu un stup pe care voia să-l dijmuiască, e furios și atacă. Acest caz, însă, e rar”, completa scriitorul pasionat de vânătoare.
Urșii nu atacă oameni pentru a-i mânca
Spre deosebire de alte animale, ursul trăiește singuratic și nu formează o familie, în afară de mamă și pui, adăuga acesta. În pădure, oamenii îi sunt adesea cei mai mari dușmani și, rareori, mistreții. Cu timpul, animalele sălbatice au pierdut habitatul, datorită urbanizării, agriculturii și vânătoriei, iar persecuția la care a fost supus de către oameni, care i-au considerat amenințări, a fost unul dintre motivele reducerii populației de urși de pe întregul continent.
„Un urs nu atacă niciodată un om pentru a-l mânca. Multe accidente cu oameni se întâmplă la stâne, când ciobanii curajoși vor să scape vreo oaie, vreo vită atacată”, afirma Ionel Pop.
În privința animalelor, sunt urși care, hrănindu-se aproape numai cu vegetale, nu atacă stânele. În schimb, sunt alții care se învață să-și compună hrana din ceea ce pot răpi de la stâne, iar aceștia sunt o adevărată plagă.
„Obișnuindu-se un urs la o stână și făcând pagube mari, oamenii care nu se mai pot apăra își iau vitele și pleacă. Chiar și celor mai buni vânători le e greu să împuște un urs care atacă stâna, aceasta întâmplându-se noaptea, pe neașteptate”, relata publicistul.
Puterea ursului e formidabilă, mai remarca acesta.
„Cu ușurință omoară o vacă, chiar un taur de la stână, și îl târăște până într-o desiș, unde se ospătează. La cadavru vine de obicei mai multe zile, mai multe nopți. Unul dintre sunetele cele mai înfiorătoare ale muntelui e răgetul de moarte al câte unei vite mari, vacă sau bou, din care sfâșie ursul și mănâncă în timp ce prada e încă în viață”, adăuga acesta.
