Sport

Ilie Dumitrescu știe cum va arăta play-off-ul Superligii: „Nu îi văd sus până la final”

Ilie Dumitrescu știe cum va arăta play-off-ul Superligii: „Nu îi văd sus până la final”

Universitatea Craiova domină clasamentul după 11 etape, Rapid București și FC Argeș țin aproape, iar echipe ca FC Botoșani și Unirea Slobozia au urcat neașteptat în Top 6. În tot acest timp, granzii FCSB și CFR Cluj rămân blocați în a doua jumătate a clasamentului, cu un început de campionat dezamăgitor.

Ilie Dumitrescu știe cum va arăta play-off-ul Superligii: „Nu îi văd sus până la final”

Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat situația din campionat și a anunțat echipele care, în opinia lui, nu vor rezista până la final în lupta pentru play-off.

„E greu să rămâi acolo sus. Eu nu văd momentan Argeșul, Slobozia și nici Botoșaniul să reziste până la capăt. Aș vrea să mă contrazică FC Argeș, pentru că mie îmi place foarte mult de Bogdan Andone, dar cred că le va fi greu”, a spus fostul internațional la Digi Sport.

Declarația vine într-un moment în care FC Argeș, nou-promovată, ocupă locul 3, la egalitate de puncte cu Rapid și la doar două lungimi în spatele liderului Universitatea Craiova. Botoșani e pe 5, iar Slobozia prinde ultimul loc de play-off, cu 18 puncte.

Între timp, FCSB, campioana en-titre, e abia pe locul 11, cu doar 10 puncte, iar CFR Cluj, una dintre candidatele la titlu, stă și mai rău: locul 13, 8 puncte și două meciuri mai puțin.

Ilie Dumitrescu anticipează că experiența și loturile mai puternice ale cluburilor de tradiție vor conta decisiv în partea a doua a campionatului: „La final, valoarea își va spune cuvântul. E frumos să vezi surprize, dar e greu să rămâi acolo sus până la final”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *