Articol de Alexandru Stanciu – Publicat sambata, 04 octombrie 2025, 10:00 / Actualizat sambata, 04 octombrie 2025 10:18
Karim Benzema (37 de ani), căpitanul lui Al-Ittihad, i-a răspuns dur unui jurnalist irakian, care a scris că atacantul francez s-ar implica direct în numirea noului antrenor al echipei.
Fostul internațional francez Laurent Blanc (59 de ani) a fost demis de la Al-Ittihad în urma eșecului din campionat cu Al-Nassr, scor 0-2.
Presa internațională a speculat că Santiago Solari (48 de ani) ar urma să fie noul antrenor al echipei, iar jurnalistul Omar Qahtan a scris că Benzema s-a implicat direct în aducerea tehnicianul argentinian, cu care a mai colaborat la Real Madrid.
Karim Benzema, răspuns tăios pentru un jurnalist: „Poate în visele tale”
Karim Benzema i-a răspuns tăios jurnalistului care a publicat informația. „Poate în visele tale” a scris fostul internațional francez, chiar la postarea lui Omar Qahtan.
Sursă foto: Instagram
Până la urmă, Santiago Solari a fost doar una dintre variantele celor de la Al-Ittihad, iar echipa va fi preluată de Sergio Conceicao (50 de ani), fostul antrenor de la FC Porto și AC Milan.
Al-Ittihad a câștigat campionatul precedent, iar acum se află pe locul 3 după 4 etape, la 3 puncte în spatele liderului Al-Nassr, care are un procentaj de 100% în această stagiune.
Laurent Blanc a fost demis chiar în urma eșecului contra echipei pentru care evoluează Cristiano Ronaldo, scor 0-2.
Santiago Solari a fost unul dintre candidații la banca tehnică a saudiților, tehnician cu care Karim Benzema a mai colaborat în perioada octombrie 2018 – martie 2019.
Fost jucător la Real Madrid în perioada 2000-2005, Solari a fost numit interimar, înlocuindu-l pe Julen Lopetegui și a pregătit echipa 32 de meciuri, având un bilanț de 22 de victorii, 4 remize, și 6 înfrângeri. Argentinianul a câștigat și un trofeu pe banca lui Real Madrid, Campionatul Mondial al Cluburilor.
Acesta a fost înlocuit ulterior cu Zinedine Zidane, iar de atunci nu a mai antrenat.