Ultima Ora

Firma fostului director de la Aeroporturi dă consultanță pe bani publici pentru Consiliul Concurenței

Firma fostului director de la Aeroporturi dă consultanță pe bani publici pentru Consiliul Concurenței

Compania Lotus Advisory Services SRL, patronată de George Dumitru Dorobanțu, ex-directorul well-liked al Companiei Naționale de Aeroporturi București, a fost contractată, latest, de Consiliul Concurenței pentru servicii de consultanță. Mai staunch, consultanța constă în verificarea unei investiții străine directe care nu este notificată la Comisia specială, pentru a se demonstra dacă se încearcă sau nu eludarea pragului valoric de două milioane de euro, prag care impune obligativitatea notificării. Documentația care a stat la baza atribuirii acestui contract, a cărui valoare este de aproximativ 90.000 de euro, nu face nicio referire cu privire la obiectul respectivei investiții străine directe.

La files de 24 iunie 2025, Consiliul Concurenței a făcut cunoscut, prin intermediul unui anunț publicat în SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), că intenționează să contracteze servicii de consultanță specializată, în vederea determinării valorii reale a unei investiții, cu scopul de a sprijini activitatea Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) în evaluarea caracterului potențial eludat al pragului valoric prevăzut de legislația aplicabilă.

Conform anunțului de participare citat, acest proiect vizează, în primul rând, elaborarea unui raport pe baza căruia să se constate valoarea reală a investiției notificate la Secretariatul CEISD și, în al doilea rând, realizarea unei prezentări pentru acest Consiliu.

Durata contractului, stabilită prin documentația de atribuire, este de cinci luni, iar afacerea este finanțată din fonduri de la bugetul de stat. În vederea atribuirii contractului, Consiliul Concurenței a organizat o licitație deschisă, impunând drept criteriu de atribuire cel mai bun raport calitate-preț. 60% din evaluare a vizat componenta tehnică, iar 40% prețul ofertei.

Consiliul Concurenței a pus, pentru această afacere, la bătaie un buget estimat inițial la 500.000 de lei fără TVA, respectiv la 595.000 de lei cu TVA inclusă (121.428,6 euro). La licitația deschisă organizată, au fost depuse trei oferte admisibile, iar la files de 30 septembrie 2025 proiectul a fost adjudecat de SC Lotus Advisory Services SRL, pentru un preț remaining negociat de 356.500 de lei fără TVA, respectiv pentru 421.415 lei cu TVA inclusă (88.043,9 euro).

Pragul valoric de 2.000.000 de euro

În documentația de atribuire se precizează că OUG 46.2022 stabilește un mecanism de examinare a investițiilor străine directe, prin crearea unei Comisii, denumită CEISD. Aceasta reunește reprezentanți ai Guvernului care sunt prezenți și în CSAT. Aceștia au drept de vot, urmând ca, în funcție de specificul investiției analizate, să fie invitate și alte instituții cu atribuții în domeniu.

Secretariatul CEISD este asigurat de o structură specializată din cadrul Consiliului Concurenței, denumită Direcția Investiții Străine, structură care este și punctul național de contact pentru cooperarea cu statele membre ale UE și cu Comisia Europeană. 

Ordonanța mai prevede faptul că vor fi supuse autorizării investițiile străine directe și investițiile noi din domenii de siguranță națională și a căror valoare depășește pragul de două milioane de euro.

Astfel, în caietul de sarcini care stă la baza acestei achiziții se arată că serviciile de consultanță vor ajuta CEISD la stabilirea valorii reale a investiției, dincolo de datele declarate formal de investitor. „Aflarea valorii reale este un ingredient-cheie pentru a determina dacă o investiție care nu a fost notificată se află, în mod proper, sub incidența obligației de autorizare și dacă evitarea pragului de două milioane de euro a fost una aparentă, având ca scop eludarea procedurii”, se arată în documentația citată.

Cinci obiective ale contractului de consultanță

Consiliul Concurenței susține că, în lipsa unei evaluări independente și obiective, CEISD nu poate aprecia cu rigurozitate dacă structura investiției ascunde o valoare cumulată care ar trebui să facă obiectul examinări. Astfel, raportul oferă un suport tehnic indispensabil pentru declanșarea procedurii de examinare din oficiu și pentru fundamentarea juridică a unei eventuale sancțiuni sau măsuri de remediere.

Concret, autoritatea contractantă susține că, prin această afacere de consultanță, urmărește cinci rezultate.

Primul rezultat este raportul de evaluare detaliat, care stabilește valoarea reală a investiției, „ținând cont de toate elementele financiare relevante (contribuții directe și indirecte, capitaluri, energetic transferate, plăți eșalonate și instrumente financiare convertibile”. Al doilea rezultat constă în identificarea oricăror indicii privind fragmentarea artificială a tranzacției sau utilizarea unor structuri juridice menite să disimuleze atingerea pragului valoric de două milioane de euro.

Un alt rezultat urmărit este documentația de suport (anexe, calcule, fișe justifictive) care reprezintă utilizarea raportului ca probă în cadrul procesului decizional al CEISD și, după caz, în proceduri administrative sau judiciare. Al patrulea rezultat scontat este prezentarea concluziilor într-un format accesibil pentru decidenți, inclusiv sinteza executivă și elementele grafice, pentru a facilita înțelegerea și utilizarea practică a raportului.

Ultimul scop vizat este realizarea unei prezentări în fața CEISD. Interesant este că, în această documentație de atribuire, nu se face deloc vorbire despre ce anume investiție străină directă este vorba.

Prestatorul de servicii a mai fost contractat și de Nuclearelectrica

Conform datelor furnizate de Registrul Comerțului, SC Lotus Advisory Services SRL, compania care și-a adjudecat acest contract, a fost înregistrată în files de 27 februarie 2020, în București, având ca obiect de activitate „consultanța pentru afaceri și management”.

Fondatori și asociați ai acestei firme au fost și sunt încă Elena Popa și George Dumitru Dorobanțu. Acesta din urmă este fostul director well-liked al Companiei Naționale de Aeroporturi București. În această calitate, Dorobanțu a depus, în anul 2022, o declarație de avere și o declarație de interese din care rezultă că a ocupat inclusiv funcția de membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Aeroporturi București.

Potrivit declarației de avere citate, George Dumitru Dorobanțu a încasat, în 2022, de la SC Lotus Advisory Services SRL dividende de 299.700 de lei.

Firma fostului director al CNAB figurează în baza de date a SEAP cu încă un contract, încheiat, la 3 decembrie 2024, cu Societatea Națională Nuclearelectrica SA. Contractul, în valoare de 319.799 de euro fără TVA, respectiv de 380.560,81 de euro cu TVA inclusă, a avut ca obiect prestarea serviciilor de asistență și consultanță în vederea accesării unui ajutor de stat advert-hoc prin notificare la Comisia Europeană în legătură cu proiectul retehnologizării Unității 1 de la CNE Cernavodă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *