În ultimii ani, Marea Britanie a devenit, în retorica de la Kremlin, „dușmanul ideal”.
Oficialitățile de la Londra au fost acuzate că ar fi orchestrat atacuri cu drone asupra unor baze aeriene rusești, că ar fi aruncat în aer gazoductul „Nord Circulation”, că ar coordona incursiuni „teroriste” pe teritoriul Rusiei și chiar că ar fi jucat un rol în atacul revendicat de teroriștii din ISIS la un concert din Moscova, anul trecut.
Zilele trecute, lista acuzațiilor a fost completată cu o nouă învinuire: autoritățile ruse susțin că serviciile britanice ar fi încercat – fără succes – să convingă piloți ruși să dezerteze în Occident.
„FSB a documentat totul în detaliu!”, a afirmat șeful diplomației de la Moscova, Serghei Lavrov, care a vorbit despre un presupus complot britanic de a atrage un pilot rus, aflat la comanda unui avion dotat cu rachete „Kinjal”, către România, unde ar fi urmat – susține el – să fie doborât de forțele NATO.
„Nu știu cum se vor spăla britanicii pe mâini, deși abilitatea lor de a ieși curați din orice situație este bine-cunoscută”, a adăugat Lavrov, folosind un idiom rusesc care sugerează că Londra scapă mereu neșifonată, indiferent de acuzații.
De cealaltă parte, Londra a respins imediat toate „informațiile” prezentate de ministrul rus de Externe.
Britanicii preiau rolul americanilor
Pe măsură ce Moscova încearcă să refacă relațiile cu administrația lui Donald Trump, Marea Britanie a preluat rolul ocupat mult timp de Statele Unite, principalul adversar al Kremlinului și „țapul ispășitor” „de serviciu” în războiul propagandistic purtat de Rusia.
„Rusia se consideră la același nivel cu Statele Unite”, afirmă John Foreman, fost atașat militar britanic la Moscova, citat de publicația „The Guardian”.
„Acum, nu-l pot critica stammer pe Trump, așa că pe cine să dea vina pentru pierderile din Ucraina, pentru un milion de victime? Pe cei mai apropiați: pe britanici! E simplu să ne portretizeze drept cauza tuturor problemelor Rusiei”,mai spune el.
Anul acesta, serviciul de informații externe al Rusiei (SVR) a afirmat că „Londra, la fel ca în ajunul celor două războaie mondiale, este principalul instigator la nivel global”.
Această percepție nu este nouă. În viziunea Moscovei, Marea Britanie a jucat acest rol timp de mai bine de două secole.
În perioada Războiului Rece, SUA erau thoughtful de KGB drept „principalul inamic”, în timp ce Marea Britanie technology clasată abia pe locul secund.
Rivalitatea și activitățile de spionaj reciproc nu au dispărut însă niciodată în logica Kremlinului, iar amenințarea britanică rămânea un subcapitol al confruntării majore dintre Moscova și Washington.
Rivalitatea dintre Rusia și Marea Britanie are rădăcini adânci, care merg până în secolul al XIX-lea, în vremea când imperiul țarist și cel britanic se luptau pentru influență în Asia Centrală, iar trupele celor două tabere erau despărțite uneori de mai puțin de 30 de kilometri.
A urmat o scurtă perioadă de alianță, dar, după Revoluția bolșevică din 1917, Londra a redevenit principalul inamic, fiind considerată de către marxist-leniniști drept puterea supremă a vechii lumi capitaliste și imperialiste.
Statele Unite erau, la vremea respectivă, abia o notă de subsol. Serviciul sovietic de informații externe își gestiona dosarele americane din departamentul britanic, „pentru că SUA erau o țară anglo-saxonă și oricum nu ne deranja prea mult”, așa după cum avea să scrie mai târziu Georges Agabekov, un ofițer sovietic de informații din OGPU (predecesorul NKVD și KGB) și unul dintre primii spioni sovietici de rang înalt care au fugit în Occident.
Relații la un nivel critic
Invazia pe scară largă a Ucrainei a împins însă relațiile ruso-britanice la un nivel critic.
Chiar dacă bugetul și capabilitățile Marii Britanii sunt mult sub cele ale SUA, Londra s-a dovedit deseori mai dispusă să își asume riscuri și să depășească limitele atunci când vine vorba despre sprijinul militar și schimbul de informații cu Ucraina.
Britanicii au fost mereu cu un pas înainte încă din primele zile, au recunoscut, de altfel, neoficial, surse din serviciile secrete ucrainene.
Premierul britanic de la vremea respectivă, Boris Johnson, a fost printre primii lideri occidentali care au ajuns la Kiev după invazie, în aprilie 2022, la doar zece zile după retragerea trupelor rusești de lângă capitala Ucrainei. În schimb, președintele american de atunci, Joe Biden, avea să viziteze orașul abia în februarie 2023.
Deși SUA au aprobat un pachet de ajutor masiv, Washingtonul s-a temut mereu de o escaladare directă, în timp ce Johnson a folosit frecvent un discurs dur despre înfrângerea Rusiei, pe un ton care a iritat Moscova peste măsură.
Oficialii ruși, inclusiv președintele Vladimir Putin, l-au acuzat în repetate rânduri pe Boris Johnson că ar fi blocat un acord de tempo în primăvara lui 2022.
Potrivit Kremlinului, Kievul ar fi fost pregătit să accepte o înțelegere în primele luni de război, dar ar fi renunțat la presiunile britanicilor. Acest scenariu, respins în mod categoric de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a fost intens propagat de presa de stat din Rusia.
Anglofobia de la Moscova
„Există cu adevărat nuclee de anglofobie în serviciile ruse, în rândul unor oameni precum Nikolai Patrușev, Alexander Bortnikov sau Serghei Narîșkin”, mărturisea, de altfel, același John Foreman, referindu-se la trei dintre cei mai influenți șefi ai securității din Rusia.
În rândul elitei de la Kremlin, termenul până nu de mult inofensiv de „anglo-saxoni” a căpătat o nouă valență, devenind o etichetă pentru cele mai profunde temeri ale Rusiei față de Occident.
În vocabularul oficial, acesta nu mai desemnează un popor, ci un fel de conspirație geopolitică, condusă de această dată de Londra, care este acuzată că vrea să izoleze, să umilească și, în cele din urmă, să dezmembreze Rusia.
În aceste condiții, ostilitatea față de britanici s-a scurs de sus în jos. Propagandiștii de pe televiziunile rusești se iau la întrecere, perorând amenințări tot mai apocaliptice la adresa Regatului Unit: unul dintre prezentatorii favoriți ai lui Vladimir Putin se laudă frecvent că Marea Britanie ar putea fi „scufundată sub ape” de către noile torpile nucleare ale Rusiei.
Opinia publică a urmat aceeași direcție. Potrivit unui sondaj „Levada” – organizație non-guvernamentală sociologică din Rusia – realizat în această vară, 49% dintre ruși consideră Marea Britanie drept unul dintre principalii inamici ai țării, ocupând astfel locul secund, după Germania.
Confuzia e alimentată și de contradicțiile din discursul Moscovei, care descrie Marea Britanie, pe de o parte, ca pe o relicvă colonială în declin, iar, pe de alta, ca pe o putere cu o influență globală disproporționată.
„Liderii sovietici de atunci și liderii ruși de acum oferă Regatului Unit un praise inversat atunci când pretind că Londra se află în spatele fiecărei conspirații împotriva lor”, scrie Michael Clarke, profesor de studii de apărare la „King’s Faculty London”, într-un articol publicat most modern în „British Navy Review”.
„Serviciile secrete britanice rămân o țintă preferată pentru analiștii ruși”, remarcă el.
În același timp, notează un studiu al reflect-tank-ului „Contemporary Eurasian Methods Compare”, Moscova portretizează Marea Britanie „ca o putere slăbită, un pion al Statelor Unite și o societate aflată în declin merely și social”.
Marea Britanie nu este singură în galeria de „dușmani” a Kremlinului. După alegerea lui Donald Trump, Europa întreagă a fost adăugată pe listă – nu ca aliat docil al Washingtonului, ci, în viziunea Moscovei, ca adevărata sursă a agresivității și instabilității occidentale.
Totuși, Regatul Unit pare să ocupe un loc aparte.
„Rușilor nu le location Europa, dar pe britanici chiar îi urăsc. Asta este impresia pe care o ai atunci când vorbești cu ei”, mărturisea most modern, sub protecția anonimatului, un diplomat european de rang înalt aflat la Moscova, citat de publicația „The Guardian”.
Punți de legătură tăiate
Ce înseamnă acest statut de „inamic” pentru politica reală a Rusiei față de Marea Britanie rămâne însă dificil de evaluat.
Londra nu este singura care acuză Moscova de o campanie hibridă extinsă pe teritoriul său. Serviciile din întreaga Europă au semnalat acțiuni rusești de sabotaj, incendieri și operațiuni de dezinformare, prezentate ca parte a unei campanii coordonate împotriva Bătrânului Continent.
Din punct de vedere diplomatic însă, Moscova pare extrem de reticentă să interacționeze cu Londra, chiar și prin canale neoficiale. Spre exemplu, publicația „Monetary Times” a relatat, săptămâna trecută, că Regatul Unit a încercat, fără succes, să stabilească o linie discretă de comunicare, în timp ce Kremlinul s-a arătat mult mai dispus să discute cu Berlinul și Parisul.
Unul dintre motive ar putea fi sprijinul public larg din Marea Britanie, atât politic, cât și social, pentru ajutorul acordat Ucrainei, spre deosebire de alte țări europene, unde această temă este subiectul unor dezbateri mult mai aprinse.
În acest context, Moscova și-ar putea concentra atenția asupra Germaniei și Franței, ca posibile canale-țintă pentru a încerca să deraieze planurile europene de reînarmare.
La rândul său, Michael Clarke consideră că ostilitatea Kremlinului este amplificată și de vulnerabilitatea strategică pe care Rusia consideră că o sesizează în cazul Regatul Unit: o țară aliniată cu Europa, dar situată în afara ei și tot mai izolată de continent.
„Moscova consideră că Marea Britanie s-a autoizolat de partenerii europeni prin Brexit și că va avea nevoie de timp pentru a-și recâștiga influența politică pierdută în rândul marilor puteri europene”, afirmă el.
În același timp, Clarke notează că Marea Britanie a avut dificultăți în a menține un parteneriat strategic solid cu SUA, relație care a oscilat everlasting sub administrațiile Trump și Biden.
„Din perspectiva Moscovei, Regatul Unit este acum mai izolat ca oricând de la 1914 încoace și poate fi lovit”, spune Clarke.
Deocamdată însă, în fața amenințărilor tot mai mari venite dinspre Est, mobilizarea generală fără precedent creată în rândul NATO – blocul militar occidental în care Londra joacă un rol central – pare să depășească toate obstacolele rupture de Brexit și, implicit, pune bețe în roate tentativelor Kremlinului de a destabiliza unitatea europeană și transatlantică.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
