Sport

Trei lucruri de discutat din ultima săptămână: nervozitatea lui Lucescu, candidatura lui Nețoiu, ANAF-ul cercetează FCSB

Trei lucruri de discutat din ultima săptămână: nervozitatea lui Lucescu, candidatura lui Nețoiu, ANAF-ul cercetează FCSB

Revoluția lui Lucescu s-a transformat într-un fiasco

După ce i-a reproșat fostului selecționer, Edi Iordănescu, că a construit o națională bazată doar pe emoție, Mircea Lucescu și-a folosit experiența extraordinară ca să reconstruiască naționala cu Chipciu și Chiricheș, ca să-l tragă pe linie moartă pe căpitanul Nicolae Stanciu, ca să-l „pensioneze” pe Mitriță, ca să-l transforme în lider nedisputat pe Ianis Hagi și ca să tragem din greu ca să nu terminăm pe locul al patrulea într-o grupă cu Bosnia, Cipru și San Marino. Și după campania ratată de calificări pentru Mondialul din 2026, octagenarul a sărit la gâtul jurnaliștilor, acuzând, în stilul făcut deja celebru de Răzvan Lucescu, greșelile de arbitraj și o campanie concertată și malefică a presei la adresa sa.

„Mă întrebi când mă demit? Că eu mă demis, nu mă demite nimeni, așa că nu e nicio problemă. De când am venit, tot timpul sunt întrebat când îmi dau demisia. Voi greșiți! Am spus eu că nu sunt sigur că voi rămâne? Am spus că nu vreau să discut și că vom vedea ce se va întâmpla. Mă tot frecați, vreți să ajung la același lucruri ca să spun că nu voi mai fi”, a acuzat Mircea Lucescu. În locul conducerii FRF, nici nu m-aș gândi să nu-l las pe Lucescu senior pe bancă și la barajul de calificare, altfel va reactiva refrenul „Am fost dat afară după ce am bătut Austria!”, inventat după demiterea din 1986 și folosit în următorii 40 de ani.  

ANAF-ul cercetează activitatea de la FCSB

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) suspectează clubul FCSB, finanțat, condus și uneori antrenat de Gigi Becali, că ar fi avut cheltuieli nejustificate de peste de 7 milioane de lei. Latifundiarul din Pipera respinge acuzațiile și spune că „e idiot softul”, cel care a alertat inspectorii că suma uitată a dus la diminuarea impozitului pe profit încasat de stat. După lovitura finală dată de juristul Florin Talpan în chestiunea mărcii „Steaua”, Gigi Becali a ajuns să aibă clubul clasificat cu „risc fiscal crescut” de către softul ANAF.

În cazul în care se confirmă cheltuielile de 7 milioane lei, atunci restanța de plată către bugetul de stat ar fi de aproximativ 1.1 milioane de lei, dar poate duce și la deschiderea unui dosar penal. Curios, dar probabil fără nicio legătură, este faptul că acțiunea ANAF la adresa clubului senatorului vine la doar câteva luni după ce Marcel Ciolacu, unul dintre cei mai mari fani al echipei și fost premier, a demisionat din fruntea Guvernului și a PSD, în urma dezastrului de la alegerile prezidențiale. 

Nețoiu, candidatură cu scandal la Primăria București și deschiderea fermei de vaci, în aceeași săptămână 

Duminică, Gigi Nețoiu a mers la Biroul Electoral din sediul Prefecturii București, fiind însoțit de un alai compus din susținători și un micuț grup de vedete scăpătate. Un taraf a intrat în curtea instituției și a cântat mai bine de o oră, iar spectacolul politic s-a prelungit pentru că staff-ul fostului patron de la Craiova, Dinamo și Voluntari a uitat să aducă și copiile după listele cu semnături.

Printre cântecele populare, lăutărești și patriotice, străduța liniștită de lângă Piața Universității, unde un apartament poate ajunge să coste chiar 500.000 de euro, a fost martora unui scandal monstru între candidatul înroșit la față și ținut cu greu de bodyguarzi și activistul și protestatarul de meserie Marian Ceaușescu, care era flancat de jandarmi, în timp ce striga tradiționalele sale sloganuri „borfașule”, „securistule”, „milițianule” și „pușcăriașule”. Nețoiu, care nu a negat apelative, ci l-a chemat pe rival la o confruntare bărbătească, a fost cel amendat de jandarmi pentru prestația tarafului pe domeniul public.

Un candidat garantat de oamenii de fotbal Mitică Dragomir, Nicolae Badea, Cristi Borcea și Victor Pițurcă, acesta a fost recomandat călduros de ultimul – „Gigi Nețoiu e aici, următoarele zece locuri sunt ocupate și după aia vin ceilalți candidați. Nu-i cunosc foarte bine, dar eu îl știu pe Gigi Nețoiu. Are calități extraordinare”.

Fără nicio legătură cu canditatura, Nețoiu și-a inaugurat săptămâna trecută și cea mai mare fermă de vaci de rasă Angus Danubius din România, o investiție de 6 milioane de euro, printre invitați fiind Adrian Năstase, Gabriel Oprea, Mircea Dinescu, Petre Daea, Rodion Cămătaru și, din nou, Victor Pițurcă, Dumitru Dragomir și Nicolae Badea. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *