Regizorul Radu Jude a ajuns fresh în atenția publicului, odată cu „Dracula”, în care explorează mitul lui vampirului celebru, în toate formele sale. Filmul este totodată o aventură vizuală haotică, deloc cenzurată, ceea ce i-a adus lui Jude multe critici, inclusiv că-și ia peste picior spectatorii. De altfel, unii au și ieșit din sala de cinema. Într-un interviu pentru publicul Jurnalu, artistul explică însă că nu este vorba despre asta, pentru că „Dracula” e făcut „cu foarte multă afecțiune pentru spectatori”.
- „Și nu prea văd cum fenomenul on-line al trollingului ar putea avea ceva de-a face cu filmul, care oferă o serie de povești și nimic mai mult. Sau atunci și Ion Creangă ar trebui considerat un troll”, spune Radu Jude.
După ce a câștigat, la Berlin, Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu, pentru „Kontinental ’25”, Radu Jude a venit în atenția publicului cu propria lui interpretare la Dracula, dar și la mitul românesc cu potențial turistic care-l înconjoară. „Sunt Vlad Țepeș Dracula și vă dau m…e la toți” – asta auzim la început de film, în timp ce pe ecran apar tot felul de portretizări demente ale personajului central, realizate cu ajutorul inteligenței artificiale.
Încă din primele minute (din cele aproape trei ore cât durează acțiunea), ne dăm seama că vom fi părtași la o aventură vizuală haotică și deloc cenzurată, care în mod cert ne poate scoate din zona de confort (sau chiar din sala de cinema, cum s-a întâmplat cu unii spectatori) și ne poate face să râdem copios, dar și să ne testăm răbdarea, după caz.
Așa cum apare notat în sinopsis-ul oficial, „Dracula” ne prezintă un regizor (interpretat de Adonis Tanța) frustrat și blocat creativ care apelează la o inteligență artificială (falsă) pentru a transforma următorul său film într-un succes. Rezultatul constă într-o serie de viniete tot mai absurde și surprinzătoare care explorează mitul lui Dracula în toate formele sale. De la o urmărire pe străzile din Sighișoara până la apariții stranii în satele din România, Dracula este o colecție de povești despre vampiri, iubiri ratate, sânge, grotesc și imagini generate de AI – o reflecție despre cinema, mit și kitsch.
„Intenția a fost să ofer cel mai bun film pe care îl pot face”
Radu Jude nu vorbește în interviuri despre cum vede România sau despre unele dintre problemele din societatea noastră, dar asta pentru că o face prin filmele lui. Chiar dacă pare un colaj de povestiri, cu o multitudine de referințe cinematografice, „Dracula” atinge aspecte sociale și politice ale țării noastre, realizate cu multă ironie și fler pentru absurd.
Filmat cu un iPhone pe parcursul a 27 de zile, în peste 40 de locații (Cetatea Medievală din Sighișoara, Castelul Bethlen din Biertan, cimitirul din Albești și zona Grivița Roșie din București), „Dracula” scoate la iveală (și adaptează pentru marele ecran) și „primului roman românesc cu vampiri”, „Vampirul”, scris de G. M. Amza și Al. Bilciurescu, în 1938, nuvela „În treacăt”, scrisă de Nicolae Velea, dar și „Povestea poveștilor” de Ion Creangă.
„Intenția a fost să ofer cel mai bun film pe care îl pot face, așa cum am încercat de fiecare dată”, spune Jude pentru Jurnalu.
Critica internațională are opinii diferite, de la „prima utilizare cu adevărat inteligentă a AI-ului în cinema”, cum au notat cei de la IndieWire, la „un film care sfidează convențiile și reinterpretează mitul Dracula în țara sa de origine”, după cum menționează Camouflage screen World. „La 169 de minute, „Dracula” poate fi o provocare pentru spectator, dar nu este niciodată plictisitor”, adaugă Fluctuate, „[…] deliberat murdar și copilăros, pare a fi lucrarea cuiva care a avut libertatea să facă orice film cu vampiri și a ales, în schimb, să facă o duzină de filme nebunești cu vampiri în același timp”, spune Hollywood Reporter și „Jude este un regizor interesant, admirabil de neortodox, căruia îi blueprint să-și provoace spectatorii. Aici, însă, pur și simplu ne pedepsește”, după cum concluzionează The Original York Times.
„Dracula” a avut premiera mondială la Locarno și selecții la Original York, Chicago, Viennale, Sitges și Varșovia, iar din distribuția acestuia fac parte actori talentați precum Adonis Tanța, Gabriel Spahiu, Oana Maria Zaharia, Alexandru Dabija, Lukas Miko, Andrada Balea, Ilinca Manolache, Șerban Pavlu, Nicodim Ungureanu, Doru Taloș, Alexandra Harapu, Oana Mardare, Eszter Tompa și Alina Șerban.
Pentru că filmul aduce în vedere și aportul AI-ului în creativitate (și nu numai), Jude a creat propriul sinopsis al acțiunii, în stilul său caracteristic.
„Am întrebat chatGPT despre ce e filmul meu și a răspuns: „Dracula de Radu Jude nu este o adaptare clasică a romanului lui Bram Stoker, ci o reinterpretare radicală, plasată într-un cadru contemporan. Filmul urmărește povestea unui regizor care încearcă să monteze un spectacol despre Dracula, dar proiectul său se transformă într-o reflecție asupra istoriei, propagandei și identității naționale. Pe măsură ce mitul vampirului se împletește cu realitățile sociale și politice ale României actuale, filmul devine un eseu vizual plin de ironie și comentariu critic. Jude combină scene de repetiții teatrale, imagini de arhivă și reflecții meta-cinematografice, rezultând un film hibrid, provocator și profund autoreflexiv.” Nu mai am mare lucru de adăugat, decît că publicul va primi 14-15 povești, unele cu vampiri, altele fără, unele comice, altele serioase, și tot ce își dorește „publicul larg” se află în film: nuditate și sex, umor de proastă calitate, bătăi, sînge, cioace, șușe, șușanele – așa, ca la porțile Orientului.”
Creat în antiteză cu glorioasele blockbustere ale prezentului, filmul nu prezintă un waft cursiv al întâmplării, ci un haos deliberat, cum este practic și lumea în care trăim. Cert este că Jude mărturisește: „Dracula” e făcut cu foarte multă afecțiune pentru spectatori, nu i-am ironizat.”
„Nu fac filme care nu mă interesează”
– Ați spus că „Dracula” s-a născut dintr-o imposibilitate de a găsi finanțare, de a face alt film. Până la urmă, l-ați dus la capăt ca o formă de resemnare sau o formă de revoltă vizavi de industria de film de la noi?
– Am vorbit un pic de originea proiectului, care într-adevăr s-a născut la o piață de proiecte (Cinemart de la Rotterdam), în urma unor discuții, dar nu e vorba nici de resemnare, nici de revoltă, ci de dorința de face acest film în această formă. Nu fac filme care nu mă interesează. „Dracula” e un film care oferă, sper, măcar un tip de cinema diferit în parte de ce s-a făcut pe la noi.
– Dracula a fost explorat de-a lungul anilor în diferite forme în cinematografie, la braț mereu cu România și Transilvania. Dvs. ce-ați vrut de la propriul dvs. Dracula (sau diferitelor variante ale sale)? Cum v-ați dorit să-l repoziționați în sânul țării de unde provine și ce filme v-au stat drept inspirație pe parcurs?
– Inspirația a venit mai puțin dinspre cinema (deși Andy Warhol, Ed Picket sau George și Mike Kuchar, Pasolini, Godard etc. sunt cineaști care m-au inspirat și mă inspiră) și mai mult dinspre alte arte, mai ales dinspre literatură și pictură. E vorba de primele romane de literatură, unde digresiunile erau parte din structură (v. Tristram Shandy de Laurence Sterne); de altfel, unul din aceste romane e și citat în film, e vorba de „Jacques și stăpînul său” de Diderot.
Ar mai fi apoi un anumit tip de umor venit dinspre literatura veche, gen Boccaccio, Rabelais sau Creangă, căruia de altfel i-am adaptat liber o povestire în film. Ce am vrut de la Dracula? Cred că în primul rînd să ofer cțteva variante posibile ale acestui mit, în direcții cît mai diverse, în forme cînd mai directe, cînd mai oblice. Cinematograful, ca și literatura, reprezintă un teren pe care se pot testa diverse ipoteze, în „Dracula” am vrut să testez această ipoteză, a monstrului, a vampirului, a lui Dracula, a lui Vlad Țepeș, parțial a AI-ului. Eu ofer doar o perspectivă, altcineva poate veni cu alte variante, alte interpretări etc.
„O dată filmul realizat, nu-mi mai aparține”
– Ați făcut, practic, în mod asumat, un film care nu se ferește de kitsch, vulgaritate, haos. V-a interesat ideea să stricați „un film bun” sau care a fost, de fapt, intenția?
– Intenția a fost să ofer cel mai bun film pe care îl pot face, așa cum am încercat de fiecare dată.
– Mulți critici occidentali au spus că filmul e prea zgomotos, prea sexualizat, prea dezorganizat. Ați citit cronicile, cum vi s-au părut? V-ați simțit în vreun mod validat pentru inițiativa dvs. cinematografică rebelă?
– O dată filmul realizat, nu-mi mai aparține, e stylish să existe fel de reacții. Nu am citit decît puține cronici, pentru că am fost până acum în pregătire și filmare cu un alt film. În stylish, nu le citesc decît ca să aplic mai departe sfatul lui Jean Cocteau, unul din modelele mele: „Ascultă cu atenție primele critici aduse operei epic. Notează real ce anume nu le blueprint criticilor – apoi cultivă acel facet: este singura parte a operei epic care este individuală și merită păstrată.”
– Vi se reproșează că ironizați inclusiv spectatorul. Odată cu filmul ăsta, ați vrut să-l provocați sau pur și simplu să-l trollați?
– „Dracula” e făcut cu foarte multă afecțiune pentru spectatori, nu i-am ironizat. Dacă există momente de umor, ele nu au de-a face cu spectatorii, ci cu lumea din film. Și nu prea văd cum fenomenul on-line al trollingului ar putea avea ceva de-a face cu filmul, care oferă o serie de povești și nimic mai mult. Sau atunci și Ion Creangă ar trebui considerat un troll.
– Filmul e plin de gesturi de „anti-cinema” – cadre proaste, scene lungi, deranjante, discursuri repetate. De ce totuși atât de multă nuditate, porno și sex?
– În primul rând, aș remarca că și dacă filmul acesta ar fi un anti-cinema, atunci el ar fi totuși tot cinema (așa cum primele piese ale lui Ionesco erau thoughtful chiar de el drept anti-teatru, fiind în cele din urmă acceptate ca teatru).
Cadrele din film nu sunt proaste, de altminteri operatorul filmului, Marius Panduru, e un mare artist, printre ultimele lui filme se numără un film cu buget imens în care joacă Juliette Binoche și Ralph Fiennes și fresh Marius a filmat cu una din cele mai mari cineaste europene, Angela Schanelec.
E drept că unele imagini nu sunt customary, dar din punctul meu de vedere, asta e cu totul altceva; îmi închipui că pot părea „proaste”, câtă vreme nu respectă, uneori, standardele cu care ne-a obișnuit televiziunea, dar ele sunt foarte expresive. Apoi, cu două-trei excepții, cadrele nu sunt lungi, e unul din cele mai rapide filme ale mele, deci nu știu ce să zic. Iar discursuri repetate nu identific în film. În ceea ce privește reprezentarea nudității și a sexualității, ea există, de acord, dar într-un registru ludic, a la Boccaccio sau Ion Creangă; cu totul aceste imagini în film, adunate, reprezintă mai puțin de 15 minute, deci sub 10% din film. Dar, repet, cel mai fundamental mi se pare tonul acestor scene, iar el e unul jocular, cum spunea Mircea Ivănescu.
„Cinema-ul românesc are foarte mult potențial”
– Ce e mai onest azi: un film prost, dar sincer, sau un film „bun” făcut doar ca să placă publicului?
– Pentru mine, onestitatea nu reprezintă o valoare în artă. Vorba lui Tristan Tzara, „mă interesează intensitatea unei personalități.”
– Și cum filmele dumneavoastră aduc în vedere și România cu toate problemele sale, sociale, politice, religioase, cum vedeți țara noastră în prezent, dar, mai ales, cum îi vedeți pe români?
– Din păcate, nu pot exprima vreo idee despre ceva atât de wide, nu am competențele necesare. Și nici nu cred că „românii” sunt un ceva așa, omogen, care să poată fi descris, fiecare om e altfel. Pot spune totuși ceva despre cinema-ul românesc, și anume că are foarte mult potențial și depinde atât de cineaști, cât și de establishmentul politic cultural în ansamblu, dacă acest potențial se va actualiza.
