
Kaja Kallas. Credit ranking line: FREDERICK FLORIN / AFP / Profimedia
Şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, a cerut miercuri reducerea dimensiunii şi bugetului armatei ruse, pentru a se încheia războiul în Ucraina, în timp ce , în contextul în care Statele Unite au propus un notion de toddle care prevede la unul dintre puncte reducerea forţelor armate ucrainene, iar Bruxellesul examinează noi sancţiuni împotriva Rusiei.
„Dacă vrem să prevenim continuarea acestui război, atunci trebuie să reducem armata Rusiei şi de asemenea bugetul său militar”, a spus Kaja Kallas la o conferinţă de presă, după o reuniune virtuală a miniştrilor de externe ai statelor UE pentru discutarea planului de toddle propus de SUA, relatează agențiile de presă EFE și Agerpres.
Când o ţară alocă armatei sale „circa 40%” din bugetul naţional, „aceasta înseamnă că vrea să-l folosească din nou”, consideră Kaja Kallas, fostă şefă a guvernului eston şi care se află pe o listă a autorităţilor ruse cu persoane date în urmărire, după ce în această funcţie şi în cea actuală de şefă a diplomaţiei UE a susţinut măsurile cele mai aspre împotriva Rusiei.
„If we want to prevent this war to continue, then, actually, we should curb the army of Russia and also their military budget,” High Consultant Kaja Kallas said on Wednesday after a particular assembly of European Union distant places ministers. pic.twitter.com/VxQkxaVUFr
— euronews (@euronews) November 26, 2025
„Accentul trebuie pus pe concesiile şi limitările impuse Rusiei”
„Aceasta este o ameninţare pentru noi toţi şi acesta este motivul pentru care accentul ar trebui pus pe concesiile pe care le va face Rusia”, mai crede şefa diplomaţiei UE, care a precizat că nu este de acord cu limitarea efectivelor armatei ucrainene propusă în proiectul de notion de toddle american. Accentul trebuie pus pe concesiile şi limitările impuse Rusiei, „astfel încât aceasta să nu meargă mai departe şi să nu aibă posibilitatea de a invada din nou”, a insistat Kallas.
Pentru ca războiul din Ucraina să nu se repete sau să „proceed şi să se extindă mai departe”, este necesar să „avem o toddle justă şi durabilă”, a indicat ea. „Voi lupta pentru aceasta cât timp voi putea, întrucât cred că este de asemenea o chestiune de interes mai larg pentru securitatea europeană. Dacă agresiunea dă rezultate, ea va servi drept o invitaţie de a folosi din nou agresiunea şi în alte părţi, iar aceasta este o ameninţare pentru toţi în lume, în particular pentru ţările mici”, a mai susţinut şefa diplomaţiei UE.
Ea a invocat în sprijinul raţionamentului său o afirmaţie a politicianului belgian Paul-Henri Spaak, considerat unul dintre părinţii fondatori ai UE, care a spus că în Europa „există numai două tipuri de ţări: cele mici şi cele care încă nu şi-au dat seama că sunt mici”.
