Pe 31 decembrie 1925, Consiliul de Coroană a ratificat renunțarea prințului Carol al II–lea la succesiunea tronului în favoarea fiului său, Mihai. Tot pe 31 decembrie este ziua când a murit marele povestitor Ion Creangă.
Regele Carol al II-lea FOTO: Arhivele Naționale
1842 – S-a născut Iacob C. Negruzzi
La 31 decembrie 1842 s-a născut Iacob C. Negruzzi, la Trifeşti, jud. Iaşi, și a murit la 6 ianuarie 1932, la București. În 1853 a fost trimis de tatăl său în Germania la studii. Între 1859-1863 a urmat cursurile Facultății de Drept la Berlin, unde și-a luat și doctoratul în drept.
În 1863, a revenit în țară și și-a început cariera universitară, între 1864- 1884 a fost profesor de Drept Comercial la Universitatea din Iași. Apoi a fost profesor la Universitatea din București între 1885-1897.
Iacob Negruzzi FOTO: Wikipedia
Împreună cu Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Nicolae Pogor și Th. Rosetti, a fondat, la Iași, în anul 1863, societatea literară „Junimea”. Din anul 1868 a fost secretar al acesteia.
Din anul 1867 a fost redactor responsabil al revistei „Convorbiri literare”, organul de presă al „Junimii”, pe care a condus-o până în anul 1895. De asemenea, din 1870 și până în anii Primului Război Mondial a fost deputat și senator.
A debutat ca scriitor în anul 1866, în „Foaia Societății pentru literatura și cultura română în Bucovina”, cu sceneta „Împăcare”.
Amintim câteva dintre operele sale: „Nu te juca cu dracul”, „Amor și viclenie” și „O poveste”.
1889 – A murit Ion Creangă
Ion Creangă s-a născut la 1 martie 1837/ 10 iunie 1839, la Humulești. Data nașterii nu este certă, ambele fiind menționate de istoricii literari.
În anul 1847 a început școala de pe lângă biserica din satul natal, ulterior mama sa l-a încredințat bunicului matern, David Creangă, care l-a dus la Broșteni, unde a continuat școala.
A fost înscris la Școala Domnească de la Târgu Neamț, în 1853, sub numele Ștefănescu Ion, iar ulterior la Școala Catihetică din Fălticeni, sub numele Ion Creangă, pe care l-a păstrat.
Când s-a desființat școala din Fălticeni, a plecat la Iași și a absolvit cursul inferior al Seminarului teologic „Veniam Costachi” de la Socola.
Ion Creangă FOTO: Arhive
Între 1883-1889 a fost bolnav de epilepsie. La 31 decembrie 1889 a murit la Iași, iar la 28 octombrie 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
Amintim câteva dintre operele sale: „Capra cu trei iezi”, „Fata babei și fata moșneagului”, „Povestea lui Harap-Alb”, „Punguța cu doi bani”, și „Amintiri din copilărie”.
1916: Cel mai grav accident feroviar din România
„Catastrofa de la Ciurea” este numele sub care a intrat în istorie cel mai grav accident feroviar din România. Accidentul a avut loc în data de 31 decembrie 1916, în plină desfășurare a primului război mondial, în gara din localitatea Ciurea, la sud de Iași, pe calea ferată Bârlad – Iași.
Bilanțul a fost de peste 1.000 morți, absența unei anchete oficiale nepermițând elucidarea cauzelor accidentului.
Un convoi militar, constituit dintr-o garnitură de 26 de vagoane părăsise orașul Galați, după ce Brăila fusese ocupată de trupele germane, și se deplasa spre Iași.
Vagoanele erau neîncăpătoare pentru numărul mare de soldați, români și ruși, și de civili refugiați din teritoriile ocupate de armatele lui von Mackensen, estimările ulterioare considerând că aproximativ 1.000 de pasageri călătoreau cu acest tren militar. Un mare număr de persoane călătoreau pe acoperișurile vagoanelor sau pe scări și între tampoanele de legătură.
Catastrofa Ciurea FOTO: Adevărul
„ Trenul era lung şi format dintr-o amestecătură de vagoane: vagoane de dormit, vagoane pentru misiuni, vagoane pentru restaurant, vagoane de clasa I, a II-a, a III-a şi era tras de două maşini [locomotive]. Vagoanele de dormit, restaurant, clasa I şi a II-a erau cu încălzire cu calorifere, vagoanele clasa a III-a cu sobe de fier cu cărbuni. Majoritatea vagoanelor erau iluminate cu lămpi cu gaz. Ca la război, totul este problematic: îmbulzeala la tren era mare, în vagoane se urcau diferite misiuni militare ale aliaţilor, cu generali, ofiţeri superiori, sute de soldaţi români şi ruşi şi tot felul de cetăţeni. Vagoanele gem de lume, iar soldaţii se urcă pe scări, tampoane, la frâne şi pe acoperiş„, a povestit în 1979, într-o înregistrare audio document, generalul Dumitru Tăutu, suprevieţuitor al tragediei, pe atunci un tânăr ofiţer în vârstă de 20 de ani.
De-a lungul traseului Bârlad-Iași, trenul s-a oprit de câteva ori pentru a se reaproviziona cu lemne din cauza lipsei cărbunilor. A ajuns în gara Bârnova în noaptea dintre 30/31 decembrie 1916 (stil vechi).
Porțiunea de cale ferată dintre Bârnova și Ciurea prezintă o pantă deosebit de importantă. În timpul coborârii pantei mecanicii primei locomotive au încercat să frâneze pentru a reduce viteza, însă frânele de contrapresiune ale vagoanelor nu au funcționat.
În acest accident feroviar și-au pierdut viața aproximativ 1.000 de persoane. Trupurile extrase dintre resturile de metal contorsionat ale garniturii au fost depuse în gara Ciurea. În ciuda numeroaselor apeluri pentru identificarea victimelor, doar foarte puține au fost identificate.
Victimele au fost inhumate într-o groapă comună uriașă situată la aproape 500 de metri de gară, mormântul existând și în ziua de astăzi. În accident a pierit Vasile Cantacuzino, locotenent în armata română, fiul lui Matei B. Cantacuzino și a fost rănit istoricul Vasile Pârvan.
Pentru a nu demoraliza și mai mult populația, deja încercată de mersul nefavorabil al războiului, guvernul a controlat și limitat răspândirea detaliilor legate de importanța dezastrului de la Ciurea în presa vremii.
Nicio anchetă oficială asupra evenimentelor din gara Ciurea nu a fost realizată astfel încât cauzele exacte ale acestui accident feroviar nu sunt elucidate. Nu se știe de ce frânele nu au putut fi acționate la coborâre, deși fuseseră verificate în prealabil. Se crede că unul dintre pasagerii din primele două sau trei vagoane a închis robinetul de aer comprimat din greșeală și aerul nu s-a putut propaga către frânele celorlalte vagoane.
Acest accident feroviar este cel mai mare accident de acest gen petrecut în România și al treilea ca mărime la nivel mondial.
1925: Consiliul de Coroană a ratificat renunțarea prințului Carol al II–lea la succesiunea tronului în favoarea fiului său, Mihai
În pofida căsătoriei cu prințesa Elena a Greciei, Carol nu se liniștește și opinia publică află de legătura lui cu Elena Lupescu, „a doua iubire imposibilă”. Pentru ruperea ei, este trimis la Londra la funeraliile reginei Alexandra a Angliei. Elena Lupescu s-a dus ulterior după el, iar legătura lor prinde și mai multă consistență. Împreună pleacă la Veneția și, în ciuda promisiunii că va reveni înainte de Crăciun, pe 12 decembrie 1925, îi trimite o telegramă lui Ferdinand prin care îl anunță că renunță la tron.
Regele Carol al II-lea și Elena Lupescu FOTO: Arhive
Hotărârea sa este „irevocabilă”, adăugând: ”Să fiu șters dintre membrii familiei Domnitoare a României, să mi se acorde un nume sub care îmi voi putea alcătui o nouă stare civilă; mă angajez să nu mă mai întorc în țară timp de 10 ani fără a fi chemat de cei în drept și fără autorizația Guvernului”.
Pentru ca declarația sa să devină legală, Ferdinand a trebuit să convoace cu o zi înainte de Anul Nou, pe 31 decembrie 1925, Consiliul de Coroană, la Castelul Peleș, unde cere avizul șefilor de partide. Hotărârile luate au fost publicate în Monitorul Oficial din 1 ianuarie 1926.
Peste trei zile, Ferdinand a adresat Adunării Constituționale un mesaj prin care solicita recunoașterea fiului lui Carol, Mihai, în vârstă de patru ani, drept moștenitor al tronului. Cu acest prilej sunt stabiliți și membrii Regenței (care ar fi condus până la majoratul lui Mihai): Principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
1937: S-a născut actorul Anthony Hopkins
Pe 31 decembrie s-a născut Anthony Hopkins, actor galez de film, cunoscut în special pentru rolul doctorului Hannibal Lecter din filmele Tăcerea mieilor, Hannibal și Red Dragon.
Părinții săi au fost Annie Muriel (n. Yeates) și Richard Arthur Hopkins, un brutar. Anthony Hopkins nu s-a dovedit un elev strălucit, ci mai degrabă unul mediocru. Prefera să se uite la câteva filme pe săptămână în loc să învețe pentru școală. A schimbat chiar și câteva colegii până când s-a înscris, într-un final, sub influența lui Richard Burton, la un colegiu de muzică și dramă, pe care l-a absolvit în 1957.
Cariera sa a fost influențată, direct sau indirect, de câteva nume importante din lumea teatrului și cinematografiei. În anul 1965 se mută la Londra, la Teatrul Național, la invitația lui Laurence Olivier, care văzuse în tânărul Hopkins ceva promițător chiar de la prima audiție. Din acel moment, cariera lui prinse contur. Debutul în film îl face cu The White Bus (Autobusul Alb) în 1966. Filmul nu a avut ecou în lumea cinematografică.
Anthony Hopkins FOTO: Profimedia
Tânărul Hopkins avea, însă, succese deosebite ca actor de teatru. Momentul de răscruce al carierei sale l-a constituit rolul lui Edgar din Dansul morții de August Strindberg, în care, inițial, fusese doar dublura lui Lawrence Olivier.
Olivier s-a îmbolnăvit, iar Hopkins a fost nevoit să îi ia locul pe scenă. A fost remarcat și rolurile au început să curgă. În 1971 a jucat primul rol principal, în filmul When Eight Bells Toll.
Anthony Hopkins a jucat în peste 100 de filme, seriale de televiziune și piese de teatru. Iată o selecție din filme. Amtim de Hamlet, 1969, The Elephant Man (Omul elefant), 1980, The Good Father, 1985, 84 Charing Cross Road, 1987, Tăcerea mieilor, 1991, Howard’s End, 1992, Dracula (1992), Instinct, 1999, Cum a furat Grinch Crăciunul (2000), Hannibal, 2001.
A primit în 1992, premiul Oscar- cel mai bun actor în rol principal, Tăcerea mieilor
1956: A fost înfiinţată Televiziunea Română
Primele experiențe legate de televiziune în România au avut loc în perioada interbelică, cu câteva transmisii experimentale între anii 1937 și 1938, când au fost realizate emisiuni de televiziune în cadrul expozițiilor tehnice.
Cu toate acestea, televiziunea a devenit o prezență permanentă abia după instaurarea regimului comunist. La 31 decembrie 1956, a fost semnat decretul-lege pentru înființarea Televiziunii Române. Folosind un emiţător de 22 KW, standard D, primele emisiuni (alb-negru) au fost transmise în direct cu prilejul Revelionului din 31 decembrie 1956.
Primul post de televiziune din România, TVR1, a început să transmită în mod regulat în 1958.
Televiziunea Română
În anii ’60 și ’70, Televiziunea Română a cunoscut o dezvoltare semnificativă. Au fost realizate investiții în infrastructură, iar calitatea și diversitatea programelor au crescut. În timpul regimului comunist, televiziunea a fost un instrument important de propagandă, reflectând ideologia oficială și promovând imaginea regimului. Era controlată strict de autorități și servea drept mijloc de manipulare a opiniei publice.
După Revoluția din decembrie 1989 și căderea regimului comunist, TVR a devenit o instituție autonomă, eliberată de controlul strict al guvernului. A început să reflecte noile realități și să ofere o mai mare pluralitate de conținut. Odată cu trecerea la televiziunea digitală, TVR a continuat să se adapteze la schimbările tehnologice. A introdus noi canale (TVR 2, TVR Cultural, etc.) a dezvoltat conținut online și a modernizat platformele sale de difuzare.
1989: Abolirea pedepsei capitale pe teritoriul României
La 31 decembrie 1989, Ion Iliescu, președinte al Consiliului FSN, a anunțat decizia privind abolirea pedepsei cu moartea în discursul de Anul Nou. Aceasta a fost abolită prin decretul nr. 6 din 7 ianuarie 1990.
Pedeapsa capitală are o istorie lungă și diferită în România. Vlad Țepeș este cunoscut pentru că a executat mii de oameni prin tragere în țeapă.
Horea şi Cloşca, doi dintre conducătorii răscoalei ţăranilor din 1784, au fost condamnaţi la moarte, fiind traşi pe roată.
Pluton de execuție
În 1864, la scurt timp după unirea Principatelor Române, a fost scoasă din Codul Penal pedeapsa cu moartea.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pedeapsa cu moartea a fost utilizată destul de des, oamenii fiind executaţi după ce erau condamnaţi pentru trădare, spionaj sau jaf.
După 1990, pedeapsa cu moartea a fost abolită fiind înlocuită cu închisoarea pe viaţă. În timpul regimului Ceaușescu au fost executate 104 persoane.
Ultimele persoane condamnate la moarte și executate au fost soții Ceaușescu.
