Formarea șamanică se bazează pe practici esențiale transmise oral de mii de ani, direct de la profesor la elev. „Adevărata cunoaștere, cea care contează în practică, s-a păstrat prin tradiția orală”, explică dr. Alberto Villoldo, șaman și antropolog. Chiar și în Tibet, unde există texte scrise, esența înțelepciunii rămâne orală. În Americi, scrisul nu a jucat niciodată un rol central, cu excepția codexurilor și a unor simboluri mayașe, precum Stella. „Tradițiile însă s-au transmis întotdeauna oral și astfel se păstrează și astăzi”, adaugă el.
Sursă foto: Pixabay
Practicile de vindecare sunt considerate esențiale în formarea șamanică. În centrul acestora se află procesul de iluminare, prin care sunt curățate tiparele bolii din câmpul energetic, și practica extracției, menită să îndepărteze energiile sau prezențele intruzive, conform declarațiilor sale. Urmează recuperarea sufletului, un proces prin care șamanul spune că pot fi aduse înapoi părți pierdute ale sinelui, desprinse uneori foarte devreme, chiar de la naștere, alteori în momente-cheie ale vieții. La acestea se adaugă marile ritualuri de trecere, în special cele legate de moarte, care sprijină persoanele dragi în tranziția lor către lumea spiritului, cu claritate și împăcare. „În esență, iluminarea rămâne un act de curățare a tiparelor care ne marchează”.
„Oamenii mă întreabă adesea dacă aceste tipare se referă la cancer sau la boli de inimă. Șamanii nu lucrează însă cu diagnostice. În timp ce în Vest există peste 14.000 de boli, în tradițiile șamanice boala, ca entitate separată, nu există. Există doar oameni care suferă”, lămurește Alberto Villoldo.
Practic, adaugă acesta, în procesul de iluminare se curăță energia blocată, care poate gravita spre un organ. „Când această energie se stabilizează într-un țesut sau organ, se manifestă ca ceea ce occidentalii numesc boală de inimă, o expresie a dezechilibrului energetic, nu o entitate separată. ”
În opinia sa, sursa dezechilibrului este energetică: o energie întunecată, stagnantă și toxică, lipsită de vitalitate. „Prin procesul de extracție, sunt eliminate energiile care nu aparțin clientului. În gândirea occidentală, se presupune adesea că toate energiile pe care le simțim ne aparțin, dar nu este așa. Uneori aceste energii vin din gelozie sau invidie, alteori reprezintă atacuri psihice. Oricine a trecut printr-o despărțire dificilă știe cum corpul energetic poate prelua energiile unei persoane dragi, chiar dacă acestea nu îi aparțin. În plus, pot exista entități intruzive. De exemplu, rude decedate care s-au atașat de copii, pe care trebuie să le putem extrage și să le ghidăm înapoi către lumea spiritului. Procesul de recuperare a sufletului este atât de eficient încât, în câteva sesiuni, poate produce schimbări pe care psihoterapia le obține doar după ani de muncă”, continuă acesta.
Urmează marile ritualuri de trecere, esențiale pentru transformarea autentică, adaugă șamanul. Ideea este simplă, spune el: „nu poți schimba felul în care gândești fără să schimbi felul în care funcționează creierul. Iar aceleași circuite neuronale care te-au adus într-un blocaj nu pot fi folosite pentru a ieși din el. Creierul se modifică prin ceremonie, prin ritualuri de trecere. Partea arhaică, dominată de frică, penurie și mecanisme de supraviețuire (luptă, fugă, ascundere) răspunde doar la astfel de experiențe. De aici prezența ritualurilor în toate culturile lumii: ele marchează tranziția dintre etapele vieții, închid un capitol care s-a încheiat și deschid intrarea într-unul nou”.
După aceste practici fundamentale urmează inițierile. „Tradiția este inițiatică și se transmite de-a lungul generațiilor. Te leagă de vindecători, bărbați și femei, și de ființe „luminoase”, care, potrivit tradiției, au depășit moartea și continuă să existe într-o formă de prezență care te poate ghida”, declară Villoldo.
Recent, Alberto Villoldo mărturisește că a fost întrebat dacă aceste ființe „luminoase” pot fi comparate cu îngerii. Răspunsul său a fost nuanțat: sunt asemănătoare îngerilor, a zis el, dar aparțin tradițiilor șamanice. „Fiecare cultură are propria modalitate de a transmite cunoașterea spirituală. În tradițiile iudeo-creștine, de exemplu, îngerii poartă nume care se termină în «‑el», precum Michael, Ariel sau Gabriel, și fac parte dintr-un lanț spiritual bine definit.”
În viziunea șamanică, explică el, există un alt tip de ființe luminoase, dedicate nu unui popor anume, ci îngrijirii și protejării Pământului în ansamblu. „Angajamentul acestor ființe luminoase este față de planetă, nu față de un grup restrâns de oameni. Cei care învață și urmează aceste tradiții se consideră conectați atât la aceste ființe, cât și la vindecători și păstrători ai înțelepciunii străvechi. Ei devin, astfel, protectori ai Pământului, dar și ai ordinii cosmice, legați de stele, de sisteme solare și de galaxii, prezenți pentru a sprijini și proteja umanitatea.”
Conform spuselor sale, inițierile, numite Carpies, transmit puterea, înțelepciunea și legătura cu tradiția de la profesor, fie în persoană, fie la distanță. Aceste inițieri marchează apartenența la tradiție și deschid accesul la experiențe și practici care nu pot fi înțelese doar teoretic.
Mentoratul este o parte esențială a procesului. Se construiește în relația cu profesorii și ghizii care te însoțesc: te ajută să recunoști proiecțiile personale, să parcurgi procesele de vindecare și să rămâi concentrat pe o transformare completă. Villoldo folosește metafora șarpelui care își leapădă întreaga piele: o schimbare autentică, nu doar o succesiune de mici intervenții asupra traumelor care pot rămâne active toată viața
Acestea sunt elementele care stau la baza călătoriei șamanice. Fiecare dintre ele are rolul său și se completează reciproc: mentoratul transformă teoria în practică; inițierile fără vindecare pot hrăni ego-ul; iar vindecarea fără înțelepciune riscă să te facă să vrei să repari totul în jurul tău, avertizează el.
„Pe măsură ce înaintezi în această călătorie, vei vedea că toate aceste practici stau la baza unei viziuni solide asupra vieții, pe care o poți aplica în lumea reală și o poți trăi ca pe o responsabilitate autentică față de Pământ și viață” conchide Alberto Villoldo.