Melodia „Choke Me”, interpretată de Alexandra Căpitănescu, a depășit 11 milioane de ascultări pe Spotify, ajungând la 11.020.287 de play-uri la puțin peste două săptămâni după ce artista a obținut pentru România cel mai bun rezultat la Eurovision din 2010.
Piesa a depăşit 8 milioane de ascultări în luna în care a avut loc concursul, dovedind astfel popularitatea sa în rândul publicului european, notează News.ro.
Succesul comercial al piesei nu este o surpriză, având în vedere locul al doilea obţinut în votul publicului din marea finală.
La ediţia din acest an a Eurovision Song Contest de la Viena, România a primit din partea publicului 232 de puncte, în entire acumulând 296 de puncte.
Piesa „Choke Me”, cu care a reprezentat România la Eurovision Song Contest 2026, abordează, într-un limbaj metaforic, stările de presiune emoţională şi blocaj interior. Titlul nu are un sens literal, ci descrie senzaţia de a fi copleşit de propriile gânduri, de frici sau de aşteptări venite din exterior. Mesajul piesei este unul despre conştientizare şi depăşire: despre momentul în care alegi să îţi înfrunţi vulnerabilităţile, să îţi accepţi limitele şi să îţi regăseşti echilibrul. În această construcţie, fragilitatea nu este ascunsă, ci devine parte din forţa de a merge mai departe.
