Franța se află în
centrul unei controverse majore în UE, fiind acuzată că ascunde detalii despre
cele 18 miliarde de euro din activele rusești înghețate pe teritoriul său, în
timp ce se opune planului european de finanțare a Ucrainei prin garantarea unui
împrumut cu aceste fonduri.

Franţa refuză, de doi ani, să spună unde sunt banii din activele ruseşti. FOTO: arhivă
Franța este supusă
unor presiuni politice tot mai intense din partea partenerilor europeni, care
cer Parisului să contribuie la susținerea financiară a Ucrainei prin folosirea
celor aproape 18 miliarde de euro din activele suverane rusești înghețate în
băncile sale private.
Asta în timp ce, de
mai bine de doi ani, autoritățile franceze refuză să dezvăluie numele
instituțiilor bancare în care sunt blocate aceste fonduri, invocând
„confidențialitatea clienților”, scrie Financial Times.
În total, statele
europene au imobilizat în 2022, după declanșarea războiului din Ucraina,
aproximativ 210 miliarde de euro din active ale Băncii Centrale a Rusiei.
Cea mai mare parte
se află în Belgia, unde sunt blocate 192 de miliarde de euro, majoritatea
gestionate de Euroclear. Franța ocupă locul al doilea, cu aproape 18 miliarde
de euro, în timp ce restul sumelor sunt relativ reduse: Germania (200
milioane), Cipru (sub 100 milioane), Suedia și Luxemburg (aproximativ 10.000 de
euro fiecare).
În timp ce Parisul
invocă, din nou, confidențialitatea relației bancă-client, refuzul Franței de a
indica ce instituții dețin fondurile statului rus și de a explica modul în care
este administrată dobânda acumulată a creat nemulțumire în rândul altor guverne
europene şi suspiciuni privind transparența.
Controversa a
reizbucnit în contextul în care Comisia Europeană promovează un nou plan de
finanțare pentru Ucraina, un mecanism de tip „împrumut contra reparații”,
garantat cu activele înghețate ale Băncii Centrale a Rusiei, prin care liderii
UE solicită ca garanția să fie extinsă la întregul volum de active înghețate în
Europa, nu doar la cele 185 de miliarde de euro administrate de Euroclear.
Belgia, care s-a
opus la început planului, susține că instituția din Bruxelles a fost vizată
disproporționat până acum, ceea ce ar expune țara unor riscuri sporite de
represalii din partea Rusiei.
Activele din
Franța, „invizibile” în sistemul bancar european
Cele aproape 18
miliarde de euro blocate în Franța reprezintă cea mai mare sumă la nivel
european după portofoliul administrat de Euroclear, însă nimeni nu ştie unde se
află, concret, această sumă, deoarece Parisul nu a divulgat numele băncilor, în
timp ce Euroclear a fost obligată să o facă.
„Relațiile dintre băncile comerciale, băncile centrale și
rezervele valutare sunt probabil cel mai netransparent sector al pieței
financiare globale. Nimeni nu vrea să dezvăluie lumii unde își ține banii”, a explicat Nicolas Veron, analist la think-tank-ul
Bruegel.
Unde ar putea fi
banii
Potrivit Financial
Times, activele rusești din Franța s-ar afla în principal la BNP Paribas, cea
mai mare bancă franceză, însă nu se știe cu exactitate câte instituții sunt
implicate. Băncile franceze – BNP, Crédit Agricole, Société Générale, BPCE –
precum și bănci belgiene precum BNP Paribas Fortis, KBC și Belfius au refuzat
toate să comenteze.
O parte din
reprezentanţii Comisiei Europene susțin că dezvăluirea detaliilor ar putea
afecta piețele financiare.
„Este o informație sensibilă, echivalentă cu faptul că
medicii ar discuta în public dosare medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al CE, Olof Gill.
Problema
dobânzilor
Euroclear a
acumulat profituri semnificative din titlurile rusești înghețate: 5,4 miliarde
de euro în 2023, respectiv 2,4 miliarde de euro în primele șase luni ale
acestui an.
Aceste sume, considerate „profituri
neprevăzute”, sunt deja folosite drept garanție pentru un împrumut de 50 de
miliarde de dolari destinat Ucrainei.
Situația este
diferită în cazul băncilor comerciale, care ar putea avea obligația
contractuală de a plăti dobânzi către Rusia din depozitele în numerar, termenii
variind de la o instituție la alta.
„Depozitarii centrali nu datorează dobândă Rusiei.
Aceasta este probabil diferența majoră față de rezervele deținute în băncile
comerciale”, a explicat Olof Gill,
purtătorul de cuvânt al CE.
Liderii UE urmează
să discute planul de împrumut într-un summit programat peste două săptămâni,
într-un context în care presiunile asupra Parisului cresc, iar dezbaterea
privind modul de utilizare a activelor rusești devine tot mai aprinsă.
