
Modele Harley Davidson, Foto: Harley Davidson
Vânzările sunt intense la dealerul Harley-Davidson din Villiers-sur-Marne, în apropiere de Paris, unde motocicliştii francezi consideră că este momentul perfect să-şi cumpere motocicleta americană de vis, înainte ca un eventual război comercial să o facă inaccesibilă, relatează Reuters, citată de Records.ro.
„Acum ori niciodată,” a spus Stéphane Roger, un tâmplar de 55 de ani, în timp ce inspecta motocicletele strălucitoare din showroom. Acesta a spus că deja se gândea să cumpere o Harley, dar când a auzit despre tarifele impuse de preşedintele american Donald Trump, s-a decis că trebuie să se grăbească.
Motocicletele se află pe lista produselor americane care ar putea fi lovite de tarifele vamale europene anunţate în această săptămână, ca reacţie la măsurile comerciale ale lui Trump. Deşi liderul american a făcut un pas înapoi în privinţa unor tarife, UE a suspendat temporar propriile taxe, însă a avertizat că le-ar putea aplica dacă negocierile eşuează.
„Da, cred că e momentul să cumpăr o Harley. Dacă tarifele vor creşte preţul, nu va mai fi accesibilă pentru oamenii obişnuiţi. Va deveni un lux pentru elite”, a spus Theo Mottet, un soldat francez de 30 de ani.
Jean-Luc Peschel, un muzician pensionar de 65 de ani, îmbrăcat într-un sacou de piele şi cu o eşarfă roşie la gât, a spus că Harley-urile îi evocă o întreagă lume americană visată încă din copilărie.
„Sunt un om bătrân. Harley-Davidson mi-a marcat copilăria. Filmele americane te fac să visezi, şi cred că oamenii au nevoie să viseze, mai ales astăzi,” a spus el.