„Ah, deci din prima m-ați băgat… Unde îmi iau eu toate înjurăturile!” » Victor Ponta, în dialog cu Ovidiu Ioanițoaia: „Faimosul domn Talpan în niciun caz nu poate să reprezinte Steaua”

Acesta face o promisiune în cazul în care va ajunge președintele României (alegerile vor avea loc pe 4 mai și 18 mai). A mai candidat pentru Cotroceni și în 2014, iar deși în primul tur Ponta a avut un avans confortabil, al doilea tur de scrutin s-a încheiat cu victoria detașată a lui Klaus Iohannis.

– Domnule Ponta, aveți 52 de ani.
– Pentru politică-s bun, pentru sport mai puțin. Sunt foarte pasionat. Sunt mult mai mândru de ce am făcut în sport decât de ce am făcut în politică. Mă pricep mai bine decât la politică, sigur.

– Ați jucat baschet, ați fost campion de tineret al României cu Steaua în 1989. Într-o țară în care toată lumea joacă fotbal, ați jucat baschet.
– Am jucat și un pic de handbal. Jucam și handbal și baschet la Steaua, dar la un moment dat n-am mai putut decât baschet. Am ieșit campion național exact când jucam cel mai prost. Adică am fost o rezervă de lux pe vremea aia. Erau jucători mult mai buni decât mine în echipă titulari. Dar exact când am fost eu la acel campionat a apărut Ghiță Mureșan. Care e mai mare decât mine cu un singur an. Jucam amândoi la fel de rău, doar că el era mult mai mare.

– Cum ați ajuns la baschet?
– Omul care mi-a fost al doilea tată, antrenorul meu de la baschet, nașul meu de cununie, din păcate s-a stins, Titi Moldovan. E cel care dimineața, stând ușă-n ușă la bloc lângă Gara de Nord, îmi bătea la ușă și zicea „Hai, treci la antrenament!”. Că altfel nu mă trezeam. Și a mai fost un lucru pe care nu-l povestesc copiilor mei că n-au cum să-l înțeleagă. N-are rost să-l povestesc.

Victor Ponta: „Am făcut sport la Steaua pentru că mâncam la popotă. Eram dintr-o familie obișnuită”

– Așa.
– A contat foarte mult să fac sport la Steaua, pentru că la prânz, după ce terminam școala, înainte de antrenament, mâncam la popotă. Era foarte important să am mâncare la popotă.

– Erați dintr-o familie necăjită?
– O familie obișnuită. O familie obișnuită din București. Am fost crescut, eu și cele două surori mele, mai mult de mamă. Și a contat foarte tare. Mâncam cum mănâncă un puști la 13-14 ani, mâncam cam mult după vremea aia. Acum am încercat să mă mai opresc.

– Ați mâncat la timp. Ce înălțime aveți?
– 1,90. Știți ce mi se întâmplă, toată lumea care mă întâlnește pe stradă se uită și zice „De la televizor, credeam că sunteți mai mic”. Nu știu de ce, mă face televizorul mic, am 1,90 m, în ultimul timp am crescut mai mult în lățime.

– Ce să vă zic, mult înainte.
– Nu, e bine.

– Domnule Ponta, ați zis despre nașul de cununie. La prima sau la a doua?
– La prima.

– Și, apropo, ca să încheiem capitolul. Ați divorțat de curând?
– Da, e adevărat. Dar încerc să țin viața privată… Politica mi-a făcut rău în viața privată și cel mai mult au avut de suferit cei din jurul meu. Eu mai puțin, ei mai mult.

– Acum sunteți unul dintre candidații la Președinția României, deci o să aveți și mai puțin timp liber.
– Tot o să merg la cât mai multe competiții sportive. Am fost când eram prim-ministru și o să merg și ca președinte. Și acum merg foarte des la meciuri, mă bucur. Mă bucur că am la ce să merg.

– La baschet?
– Și la fotbal. Uite, pasiunea pentru sport, că ziceați cum sunt eu cu baschetul într-o țară pasionată de fotbal, nu mă așteptam. Fiicele mele sunt pasionate și mă bat la cap. „Tata, când sunt meciuri, ia-ne pe stadion”. Mă bucur când văd un stadion de 50.000 de oameni în București plin, e minunat.

– În general, vă duceți la fotbal?
– Da, mă duc destul de des. La baschet merg cu fiica mai mică, cu Maria, dar merg. Acolo e un pic altfel atmosfera, e mai puțină lume. În schimb, când am ocazia, merg la Cluj, unde e o sală extraordinară, oameni extraordinari și o echipă foarte, foarte bună. Steaua mea, săraca, e mai amărâtă. Am jucat la Steaua. În Divizia A am fost doar o jumătate de campionat la Rapid, pentru că începuse Facultate de Drept și nici nu eram un jucător așa bun ca să las facultatea. În Divizia B am jucat 15 ani

„Niște ministri și niște șmecheri care le-au luat stadionul! O să-i iau de urechi pe șmecherii ăia”

– Dacă ajungeți președinte, încercați să faceți o sală de sport și în București?
– Aia de la Cluj eu am terminat-o. Pentru cea de la București, aveam un proiect pe care l-am început și-l lansasem în licitație cu primarul de atunci, domnul Oprescu. N-a mai rămas nici Oprescu primar, nici eu prim-ministru. Au trecut 10 ani. E foarte rău că n-avem…

– Deci aveți în intenție dacă…
– Absolut. Era obligația Guvernului să ia acel proiect și să-l facă. Nu l-au făcut cu Primăria. Cu Primăria e greu de lucrat acum, sincer. Altceva am făcut și, uite, dacă mă întrebați de sport, e cumva vina mea, eu mă simt vinovat și simt nevoia să repar ceva ce s-a stricat.

– Așa.
– Eu am trecut stadionul Arcul de Triumf, când am primit organizarea Campionatului European de fotbal. A fost Mircea Sandu cu Michel Platini, au fost la București. Eu, ca prim-ministru, am asigurat că refacem stadioanele. Am trecut Steaua, am trecut Rapidul și am luat și Arcul de Triumf, de la Federația de rugby, cu acordul Federației de rugby.

– Corect, da.
– Am zis „Mă, lăsați-mă că am bani acum, hai să vă fac și vouă stadionul!”. Eu, de exemplu, am mare respect pentru echipa de rugby care se califică la toate cupele mondiale și, săracii, n-au bugetul altora. S-a făcut stadionul. Din păcate, au venit acolo niște ministri și niște șmecheri care le-au luat stadionul și nu l-au mai dat înapoi.

Inaugurare „Arcul de Triumf”

– Celor de la rugby, da.
– Și da, ca președinte, în orice funcție o să fiu, o să mă duc și o să-i iau de urechi pe șmecherii ăia care au luat rugby-ului românesc stadionul lui, făcut, atenție!, de mine și de Federație.

– Și Alin Petrache se plânge de asta.
– Nu contează cine-i președinte. Contează că avem o echipă care merge la toate cupele mondiale… Am fost și acum în Franța la Cupa Mondială, am fost la două meciuri ale echipei și m-am simțit foarte mândru. Nu poți să bați Irlanda sau Noua Zeelandă. Dar ești acolo, cu ei. Și în București le-am făcut stadionul lor. Era stadionul lor. Să nu-l dea niște șmecheri de la minister că vor ei acolo să meargă la sală și să facă petreceri la hotel, e ceva foarte rău pentru sportul românesc.

Victor Ponta: „Eu consider că și FCSB este Steaua! Faimosul domn Talpan în niciun caz nu poate să reprezinte Steaua”

– Jucând la Steaua, acum cu cine țineți?
– Cu Steaua.

– Steaua sau FCSB?!
– Ah, deci din prima m-ați băgat… Unde îmi iau eu toate înjurăturile. Eu cred următorul lucru. Pe 7 mai, noaptea, am mers pe jos de la Gara de Nord până în Otopeni, când au venit băieții cu Cupa, pe la patru dimineața. Eram mii de oameni care am mers pe jos toată noaptea ca să ajungem când au venit Duckadam, Tudorel Stoica și Boloni. Deci eu sunt stelist. Ruptura asta între FCSB și Steaua sigur că a rupt galeriile, în primul rând. Unii au rămas cu Steaua, alții cu FCSB, dar pe mine, ca stelist… eu consider că și FCSB este Steaua. O să-mi iau o mulțime de înjurături de la fanatici, dar Steaua…

– Dar țineți cu amândouă și ați rezolvat problema.
– Nu am cum să țin cu amândouă! Steaua nu e în Divizia A și probabil nici n-are cum să fie din cauza legii.

– E în regulă că ministerul bagă atâția bani într-o echipă…
– Aiurea, total. Și așa-s puțini bani. Ar trebui să fie o singură echipă, dincolo de orgolii. Sigur că e greu de lucrat cu Gigi Becali, care totuși, cu banii lui, uite, a reușit să facă performanță. Am fost anul ăsta să-i văd pe Manchester United, am fost să-i văd pe PAOK și cu francezii. Deci faptul că avem cupe europene la București, un lucru extraordinar.

FCSB – Manchester United, imagini din meci // 30.01.2025 (foto: Cristi Preda)

– Da.
– Și ce să fac? Să zic, nu, dom’le, stai că eram stelist din ’80 și de aia nu mă duc. Mi se pare ruptura asta, așa cum mi se pare ruptura de la Craiova, mi se pare o ruptură foarte dureroasă. E o singură Craiova. Cum adică? Craiova aia, care ne-a dus prima dată în semifinale.

– Campioana unei mari iubiri.
– Ce înseamnă să se lupte Craiova lui Olguța cu Craiova lui nu știu cine. E o prostie! După ce că suntem destul de amărâți, ca bugete vorbesc și ca posibilități, să rupem în două ceva mi se pare foarte rău. Și eu tot sper că la un moment dat va fi o pace strâmbă decât acest război drept. Va fi o pace strâmbă în care FCSB, Steaua o să fie din nou o singură echipă și banii de la Becali, cu bani de la minister și cu ce câștigă ei să facă o echipă mai bogată.

– Dar e logic ca ministerul să bage atâția bani, iar echipa să n-aibă niciun orizont? Că măcar dacă ar putea promova, să joace cupe europeane…
– Nu. Și mai e ceva, ca să-mi explodeze înjurăturile! Am o părere foarte clară. Un funcționar al statului român, mai ales dacă poartă uniformă, faimosul domn Talpan în niciun caz nu poate să reprezinte Steaua! În niciun caz nu poate să spună el cât costă și ce bani se fac. Nu poate să reprezinte. Dom’le, dă-ți jos haina militară, angajează-te dacă vrei… Nu știu ce legătură ai cu sportul, nu știu dacă ai făcut sport sau nu, habar nu am. Angajează-te la un club și ocupă-te de sport. Haina militară, colonel, cred că este…

Florin Talpan

– Cred că da.
– Activitatea în Ministerul Apărării n-are în niciun caz legătură cu conflictul tău deja personal cu Gigi Becali. Și părerea mea este că orice om, normal, mai ales dacă e și militar, n-are de ce să se certe cu Gigi Becali. Tu fiind cine? Nu-i echipa ta, domnul Talpan. Tu iei bani de la minister, nu dai. Mi s-a părut că lucrurile au ajuns într-un absurd total și pentru mine, ca suporter, eu am de pierdut din chestia asta. Deci am niște opinii foarte clare, au început înjurăturile, acum întrebați-mă lucrurile simple.

„Știu sigur că orice vorbesc cu domnul Becali va spune la televizor. Deci e farmecul lui până la urmă”

– Cu Gigi Becali, ce relații aveți?
– Suntem colegi în Parlament.

– Știu.
– În primul rând, eu îi apreciez modul în care el spune tot ce-i trece prin minte, cinstit, corect, direct.

– Chit că are sau nu are dreptate.
– Nu contează, dar el spune ce gândește. N-aș vrea să fiu în vreun conflict cu el și nu am fost niciodată în niciun conflict. Știu sigur că orice vorbesc cu domnul Becali va spune la televizor. Deci e farmecul lui până la urmă.

– Vă cunoașteți? Vă salutați?
– Bineînțeles. Îl felicit după ce câștigă Steaua, îi dau un telefon, ne vedem în Parlament. Avem relații foarte bune și nici nu văd de ce m-aș certa cu cineva.

– Apropo, recent, la o manifestare a Ministerului a fost invitat și Valentin Ceaușescu. Păi el îl știți? L-ați cunoscut?
– Nu, eram prea mic pe vremea în care mergeam pe stadion în Ghencea. Știu că el stătea acolo în lojă și, sigur, noi, cei micuți, eram foarte tineri atunci, stăteam la tribuna a doua sau la peluză. Dar știu sigur, și acum nu e o chestie post-factuală, absolut toată lumea din stadion îl vorbea de bine. „Dom’le, Valentin Ceaușescu e cel care ajută Steaua”. Deci am, să zic, o amintire…

– Numai cei de la Dinamo nu-l vorbeau de bine.
– Stați puțin. Am o relație foarte bună în ultimul timp, ne-am întâlnit, i-am spus «La mulți ani!», cu Andone. Și de câte ori ne întâlnim, zice, «Domnul prim-ministru, ce faceți?» Și eu îi zic, «Încă consum ce ne dădeai tu pe vremurile alea din anii ’80». Râdem, glumim, normal. Eu cred că nu există Steaua fără Dinamo. Nu am vrut niciodată… Cât a fost Dinamo în divizia secundă, a fost foarte rău. Nu există Steaua fără Dinamo! E o rivalitate atât de frumoasă. Am mulți prieteni dinamoviști. Ne împungem tot timpul. Dar asta e frumos, de fapt. În niciun caz nu ne urâm.

– Dar nu aveți, așa, o adversitate față de Dinamo.
– Nici vorbă. Îmi place și Rapid. În toate cupele europene am ținut cu Dinamo, cu Rapid, cu CFR Cluj. Dacă joacă cu Steaua, sigur că nu țin cu ei. Sigur că atunci când stăm la bere îi împung. Cum îi chema? 17 Nentori Tirana ăia. Sigur că ne împungem între noi. Ei mă împung cu Gigi, cu nu știu ce. Dar altfel nu. N-a fost vreodată să văd Dinamo, Rapid, Cluj jucând în cupe europene și să zic „Băi, ce bine că i-au bătut ceilalți”. Niciodată. Nu-s genul ăla de suporter.

Victor Ponta: „Am jucat golf cu Trump! Doamne-ferește, cum să-l bat! Niciodată, nu-l bate nimeni. La nimic”

– Lucescu la 79 de ani s-a apucat să antreneze echipa națională!
– Sunt mare fan și îl respect extraordinar de tare. Și vă zic că eu am jucat golf acum câteva luni tot cu un domn de 79 de ani care conduce lumea. Sigur, conduce America și lumea.

– Cu Trump.
– Și juca foarte bine golf. Deci asta cu vârsta…

– Dar l-ați bătut?
– Doamne-ferește, cum să-l bat! Niciodată, nu-l bate nimeni. La nimic nu poți să-l bați pe domnul Trump. Cum să fac așa ceva?

– Ce fel de tip e Trump?! Îl știți bine?
– Nu, nu. Ne-am întâlnit o singură dată, așa, într-un cadru mai, să zic, mai informal. În rest, sigur, l-am văzut. La momente oficiale, nu pot să zic că ne sunăm dimineața să vedem ce mai facem.

– Nu luați cafeaua.
– Nu, nu. Pe fiul său îl cunosc mai bine, mă întâlnesc mai des, suntem mai apropiați de vârstă, e altceva. Dar pe domnul Trump, așa, neoficial și la sport, făcând sport, o singură dată l-am văzut cu ochii mei și am fost acolo. E într-o formă foarte bună.

– Ați jucat golf cu el.
– Da. E foarte limpede la minte, foarte activ. Nu știu cum se ține atât de activ, dar vreau și eu. Și e foarte competitiv și foarte orgolios. Apropo de asta, când mă întrebați…

– Probabil că nu îi place să piardă nici la golf.
– Sigur nu. Sigur nu. Deci m-am gândit acum, că răspund, zic dacă spun că l-am bătut, îi traduce cineva în engleză și mă sună, sigur, „Bă Ponta, ai zis că m-ai bătut?”. E în stare.

– Nici cu Tiger Woods dacă joacă.
– Nu, nu, nu. Nu cred că acceptă să piardă.

– Au apărut niște poze cu dumneavoastră și cu el și știți că s-a zis că-s fake-uri, că nu-i adevărat.
– Acum invidia la români e foarte mare. Nu mi-am făcut poze să mă laud. M-am văzut totuși și cu Joe Biden și cu Barack Obama și cu mulți lideri. Pur și simplu, a fost un moment mai informal. Apropo de golf.

– Unde era asta?
– La Mar-a-Lago, unde e reședința. Dar multă lume mă ia peste picior acum cu pasiunea cu golful. Și le explic dincolo de faptul că eu simt nevoia să fac sport, simt nevoia să particip la competiții. Nu mai pot la baschet, sunt prea șubret. Nu mai pot la raliuri, că iarăși nu mai am calitățile necesare. La golf pot. Dar dincolo de asta, golful în acest moment, pentru politică, pentru business, pentru întâlniri, e locul cel mai bun.

– Am înțeles.
– Apropo de asta, cred că era Ionuț Lupescu în Germania, era și Luis Figo. Și i-am zis: „Te rog frumos, vreau să merg să-l salut pe Luis Figo”. Zice: „Da, sigur, vino cu mine”. I-a zis: „The former prime minister”. Și i-am spus lui Luis Figo: „Am venit să te salut pentru că știu că ești un jucător de golf handicap 5, joci mai bine decât mine”. I s-a luminat fața așa, că na, el era obișnuit să-l laude lumea pentru fotbal, dar joacă foarte bine golf. Printre primii trei jucători de golf din România… unul dintre ei este Cosmin Contra, joacă extraordinar de bine.

– Spuneți-mi, cu Iohannis ați jucat?
– Nu, n-a jucat cu noi niciodată. N-a jucat, nu joacă cu nimeni dintre muritorii de rând. Am fost pe teren în același timp, dar el era cu SPP-iștii și noi cu, era să folosesc un cuvânt mai puțin academic, cu poporul.

– Cu clasa muncitoare.
– Nu joacă niciodată, nu juca cât era președinte, nu știu acum, dar nu juca cu noi, cu poporul.

– Până la urmă, golful totuși nu e un sport de contact.
– Dimpotrivă, este sportul despre care unul dintre marii jucători de baschet, Charles Barkley, a zis: „Dacă eu știam că există un sport în care în timpul competiției pot să beau whisky și să fumez țigări, mă apucam de golf de la început”. Michael Jordan, de exemplu, rămâne toată viața cel mai mare jucător de baschet, a zis: „Între golf și baschet, eu aleg golful”. E o boală și asta, chiar dacă nu pare. E un microb.

– Foarte multă lume am auzit vorbind despre golf, așa, cu admirație.
– Pentru că stai în aer liber, pentru că vorbești foarte mult, nu te bați cu cineva, pentru că e o chestie de relaxare importantă și de networking. Foarte, foarte importantă.

– Și de business, până la urmă.
– E altceva decât să joci tenis, unde, sigur, e mult mai multă încărcătură fizică, dar nu poți stai la taclale decât după. La golf stai în timpul jocului la taclale.

Victor Ponta, comparație cu sportul din Ungaria și Serbia : „Noi le-am făcut dosare la toți care băgau bani în fotbal”

– Ați declarat la un moment dat că în materie de sport ar trebui să copiem modelul spaniol.
– Spaniolii au avut un program guvernamental înainte de Olimpiada de la Barcelona 1992. Zece ani înainte, au băgat bani în tot ce a însemnat școli, academii. Au ales câteva sporturi și de acolo, practic, dincolo, sigur, de Real Madrid, Barcelona, fotbalul care era de mult timp, dar celelalte sporturi le-au dezvoltat. Le-au întreținut și acum au un sistem în care poți să bagi bani în sport și de asta au campioni mondiali și sportivi atât de buni la atât de multe sporturi. Fiind un popor care seamănă cu noi. Admirația mea totdeauna o să fie însă pentru sârbi. Cu un popor mic, fără bani. Djokovic, baschet, volei, tot.

– Ex-iugoslavii și croații.
– Nu știu, au ceva în plus față de noi, au o răutate așa, au o chestie. Noi totdeauna spunem „Doamne, ne-au furat arbitrii, n-am putut, n-am nu știu ce”. Sârbii mor pe teren și în România când vin să joace.

– Ne tenta și modelul maghiar.
– Aici Victor Orban a băgat foarte mulți bani, el pasionat de fotbal, băiatul lui, dacă nu mă înșel, a făcut fotbal, dar a băgat foarte mult.

– Și el a jucat fotbal.
– Da, foarte mulți bani băgați și a avut continuitate, ceea ce eu n-am reușit să prind. Adică e din 2010 prim-ministru, are deja 15 ani de când e acolo și pentru sportul maghiar rezultatele sunt foarte bune. Uite că ne bat la olimpiade, ne bat… De unde au ei resurse să investească și în echipele ungurești din afara Ungariei, iar noi nu putem să investim în ale noastre.

Viktor Orban, prezent la Koln la Ungaria – Elveția / Sursă foto: Guliver/Getty Images

– Vă referiți la ce investesc în Harghita și în Covasna?
– Da. Peste tot unde e populație maghiară. Bun, aia e politică. Și o decizie a lor politică. Au avut ca și politică de stat ceea ce noi n-am reușit. Noi dimpotrivă. Noi le-am făcut dosare la toți care băgau bani în fotbal. Am schimbat legea să nu mai poată primăriile și consiliile județene, primarii care se implicau. Firmele mari nu vor să dea bani ca să nu aibă nu știu ce probleme de imagine. A fost o greșeală și s-a simțit chestia asta în sport.

– Corect, da, aveți dreptate.
– De asta, la olimpiade… sigur, e un sport cum e canotajul, unde au primit și bani și resurse, se ocupă și muncesc. În rest, ai un talent extraordinar cum e David Popovici, dar nu poți să zici că David Popovici sau Halep au o superșcoală, un sistem care produce.

– Și n-au în spate o piramidă.
– N-au o piramidă, de fapt, au ori familia, cum a fost Simona Halep, ori un talent absolut ieșit din comun, ca al lui David Popovici. Dar n-am avut. Noi, dacă vreți, în momentul ăsta, poate singurul sport care are o organizare care îi permite să fie, e canotajul. Care are și baze materiale, are și bani, are și sprijin.

– Și o are și pe doamna Lipă.
– O are și pe doamna Lipă, care politic a fost ba cu ăia, ba cu ăia. Important e că a ajutat sportul. Orice fost sportiv care vine în politică să ajute sportul, din punctul meu de vedere, e un lucru foarte bun.

„Hagi este cel care mă scapă din orice problemă în Turcia. Deci e suficient dacă mă oprește poliția”

– Spuneți-mi trei sportivi români pe care i-ați admirat sau îi admirați cel mai tare.
– Bine. Ca să nu răspund clasicul Năstase, Hagi, Nadia. Îi cunosc pe toți trei. Ilie Năstase e Ilie Năstase. E genial și mi-a plăcut filmul. Mi s-a părut foarte frumos.

– E unic, da.
– Hagi este cel care mă scapă din orice problemă în Turcia. Deci e suficient dacă mă oprește poliția, dacă vreau să mă văd cu cineva și zic „Sunt din România, de la Hagi!”. „Oooo, Hagi, Popescu, nicio problemă”. Nadia, sigur, e Nadia. Însă și dintre sportivii mai noi, eu sunt de 40 de ani prieten cu Dinu Pescariu. Am dat acei bani publici și bine am făcut, pentru turnee de tenis, pentru baschet. Am foarte mulți sportivi români pe care îi cunosc, cu care sunt prieten și pe care îi admir foarte tare.

– Bun.
– Cei din noua generație îi cunosc mai puțin, e adevărat, dar îi urmăresc. Uitați dacă vreți, așa, să o dăm de la sport la politică și înapoi. Acum, că mi-am anunțat candidatura, au scos iarăși „Domne, Ponta a fost la Soci cu Putin în 2014”.

– Așa este, da.
– Las la o parte faptul că în 2014 nu era nimic rău cu Putin și cu Rusia, dar le-am zis am fost cu sportivi români, așa cum am fost în 2012 la Londra. Faptul că la Olimpiade, la mari competiții nu merge președintele țării, primul-ministru e un lucru rău. Eu cred și vreau să merg ca președinte, cred că un oficial român trebuie să facă asta, fără neapărat să se spună, „Bă, tu vrei să iei voturi”. Nu, e o chestie de recunoaștere. Eu aș vrea să văd la toate marile competiții, lângă sportivi român, niște oficiali ai statului român care îi susțin.

Victor Ponta: „Nu sunt de acord cu respingerea cu Călin Georgescu! Lasă-i pe teren. Care-i problema?”

– Candidați acum cu Crin Antonescu, Nicușor Dan, Gigi Becali și Elena Lasconi. De care vă e mai teamă?
– Nu mi-e teamă. Eu iau toate lucrurile, și în viața politică, și în restul părților vieții mele, sportiv. E o competiție, ne luptăm. Când s-a terminat meciul… Mă întorc acum în 2014, în duminica aceea a alegerilor, am văzut rezultatele, am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe domnul Iohannis. „Domnule Iohannis, vă urez succes!”. Așa sunt, pe teren sunt câine, cum se spune, nu roșu. Mă lupt. Vreau să câștig, nu-mi place să pierd. Nimic, orice, și când joc cu fiica mea, jucăm pe PlayStation, ceva, vreau să câștig, nu o las să câștige. Dar, în același timp, nu port pică adversarilor.

– Da. Am înțeles.
– După ce s-a terminat, încerc să-l înving data viitoare. Mulți din politică nu sunt așa, pentru că n-au făcut sport și pentru că n-au gândirea asta și, cum spun, rămân supărați, rămân pricinoși. Până la urmă, politica nu-i o chestie neapărat de sport, dar e tot o chestie de serviciu public. Oamenii spectatori, rezultatul. Ceea ce nu-mi place, nu-mi place când se bagă arbitrii, dar aia se întâmplă peste tot, și în politică, și în sport.

– Și că tot vorbim de arbitri, CCR-ul i-a respins pe Călin Georgescu și pe Diana Șoșoacă.
– E rău. Eu nu sunt de acord! Eu cred că trebuie să fie lăsați toți în competiție și, sigur, să-i bați pe teren. Nu-mi plac descalificările la „masa verde”. Nu sunt corecte. Dacă mă descalificau pe mine?! Nu-mi place de doamna Soșoacă. Nu aș vota-o niciodată. Dar las-o pe teren, că probabil sunt niște oameni care vor să o voteze. De ce să le iei dreptul?

– Forța așa se verifică, la vot. Până la urmă, nu-i semn de democrație.
– Vorbind de sport, nu poți să descalifici o echipă. În cazul lui Călin Georgescu, culmea, era echipa cu cele mai mari șanse. Doamna Soșoacă n-avea așa mari șanse, dar are totuși niște susținători. N-ai voie să-i scoți la „masa verde”. Lasă-i pe teren. Care-i problema? Nu mi s-a părut corect și nu mi-a plăcut. Așa, în general, pentru ideea de sportivitate în politică.

„Împreună cu Liviu Dragnea… mă jur în fața lui Dumnezeu că n-am avut nicio legătură cu dosarele lui nea Mitică”

– Ați fost implicat direct, indirect…
– În toate!

– În plecarea lui Dumitru Dragomir de la Liga Profesionistă.
– Acolo e adevărat! Acolo e adevărat.

– Cum a fost, de fapt? Dragomir știți ce a declarat?
– Știu…

– „Ponta a vrut să mă bage în pușcărie!”.
– Niciodată! Aici i-am spus și lui. Și, uite, spun și în public. Niciodată n-am vrut și nu m-am bucurat de necazurile lui nea Mitică. Cum să zic? Ca să mă creadă el așa. Mă jur în fața lui Dumnezeu că n-am avut nicio legătură niciodată și nu mi-am dorit și nu m-am bucurat că a avut probleme! Ceea ce e adevărat din ce spune domnul Mitică Dragomir recunosc. Cu o zi înainte să aibă loc ședința președinților…

– De alegerea președintelui de LPF. De votare.
– Da, împreună cu Liviu Dragnea, atunci eu eram prim-ministru, el era vice-prim-ministru, ne-am întâlnit cu Gino Iorgulescu, cu care am fost totdeauna prieteni. Știți bine că de la FC Național ne-am văzut mai puțin. Are probleme de sănătate, are probleme personale.

– Necazuri…
– Necazuri mari de tot. Dar, în rest, am fost prieteni foarte apropiați. Și ne-am văzut cu Gino Iorgulescu și cu o parte dintre președinții de cluburi. A fost evident că noi îl sprijineam, eu îl sprijineam pe Gino Iorgulescu, dar n-a fost niciun secret.

– V-ați întâlnit la cererea dumneavoastră sau a lui?
– Cred că Gino ne-a invitat. Pe mine m-a invitat, dar, repet, relațiile de prietenie erau mai mult decât publice, că am fost și în bordul ăla de la FC Național când era să luăm campionatul, l-am pierdut în ultima etapă la Craiova.

– Dumneavoastră stelist erați la FC Național?
– Toți steliști eram, dar n-aveam loc la Steaua, eram prieten cu Gino Iorgulescu și m-am bucurat. Naționalul nu era ceva, Progresul anti-Steaua.

– Dar…
– Mitică Dragomir are dreptate! Cum să spun, îmi pare rău… Dacă mă iartă, bine, dacă nu mă iartă, eu recunosc. N-are dreptate cu dosarele, niciodată nu m-am băgat, dimpotrivă. Și eu am avut dosare și nu fac așa ceva. Dar în legătură cu alegerile, am fost acolo, la masă. Sigur că ceilalți președinți, când au văzut că lângă Gino Iorgulescu stătea prietenul lui prim-ministru, și-au făcut și ei calculele lor, acum ce să spun, că nu i-am influențat, îi cunoașteți, dumneavoastră îi cunoașteți mai bine decât mine.

– Că va avea mai multă putere Gino, decât…
– Corect, da. Aici are dreptate, da. Dar ce n-a povestit, și asta cred că dumneavoastră vă place să auziți… Cu patru ani înainte, când a candidat Gino Iorgulescu contra lui Mitică Dragomir și tot așa vorbiserăm, atunci nu eram prim-ministru. Tot așa, vorbiserăm cu președinții de cluburi să-l aleagă pe Gino, domnul Hrebenciuc, cu care am relații foarte civilizate, ne-a întors tot votul. Atunci i-a sunat pe președinții și când s-a supus la vot, am luat bătaie.

– Atunci erați tot fan Iorgulescu…
– Și ne-a bătut Mitică, susținut de Hrebenciuc. Deci, o dată ne-au bătut, o dată am câștigat noi, eu o iau sportiv, asta este.

– Deci, meci egal, 1-1.
– Să zicem, dar uite, lui nu i-a trecut supărarea de atunci și tare m-aș bucura să îi treacă.

– E frumos că recunoașteți.
– Cum să nu? Spun adevărul. Dar nu am nicio legătură cu dosarele penale, toată legătura e cu susținerea lui Gino Iorgulescu împotriva lui Mitică Dragomir. Nu ne-a ieșit prima dată, ne-a ieșit a doua oară.

„O mare ticăloșie!”. Victor Ponta, pe larg despre arestarea lui Gică Popescu: „Traian Băsescu nu a vrut să-l grațieze! O să fie toată viața păcatul lui”

– S-a speculat că a fost nevoie să fie arestat Gică Popescu ca să devină președinte Burleanu.
– O mare ticăloșie! O mare ticăloșie!

– Credeți în varianta asta?
– Din păcate, cred. Deși n-am probe în acest sens. Întotdeauna l-am admirat și îl admir pe Gică Popescu. Mi s-a părut extrem de nedrept să nu poată să candideze. Nu știu, câștiga, pierdea, habar nu am. Dar cel mai nedrept mi s-a părut altceva.

– Vă rog!
– După ce a fost condamnat și încarcerat, m-am dus la domnul președinte Băsescu și i-am spus: „Dom’le, Gică Popescu, căpitanul echipei naționale, căpitan Barcelona, Galatasaray, eu vă fac propunerea că așa spune procedura. Guvernul face propunerea și președintele semnează grațierea. Nu e normal să ținem un asemenea om…”.

– Mai ales că plătise banii.
– Plătise banii… Adică e o rușine pentru noi, pentru România, ca omul ăsta să stea în închisoare. „Băi Victor, băi, o să iasă scandal cu ăștia”. „Ce scandal, dom’le? Dați-o pe mine!”. Exact așa am zis. Eu vă fac propunerea și dumneavoastră ieșiți și spuneți. „Dom’le, Ponta mi-a propus, n-am avut ce să fac”. N-a vrut! N-a vrut. Și e păcatul lui și să fie toată viața păcatul lui. Pentru că eu nu cred că locul lui Gică Popescu era în închisoare.

– De inimă rea a murit și taică-su, adică niște lucruri care nu s-au mai putut întoarce.
– Mare nedreptate din partea noastră! Eu nu vreau să mai văd mari sportivi în România în închisoare. În închisoare trebuie să fie violatorii, criminalii, tâlharii, nu marii sportivi. Nu știu, cu bani, fără bani, a dat omul banii. M-am dus atunci direct și am zis, uite, eu fac propunerea, de la mine vine, doar trebuie să semnați. „Băi, nu, mă, că nu e bine, că ce o să zică ziarele”. „Hai, dom’le, ce o să zică ziarele… Dați-o pe mine!”. N-a vrut. Îmi pare rău, foarte rău îmi pare! M-am simțit așa de rău atunci.

– Da și, din păcate, repet, sunt niște lucruri care nu mai pot fi întoarse.
– Niciodată, niciodată. Și n-a meritat. Și mesajul pentru alți mari sportivi a fost: „Bine, mă, ați terminat cu hoții și cu criminalii și ați ajuns la noi?!”. Un episod trist. Nu se va mai repeta! Și dacă voi fi președinte, nu vorbesc de sportivi care fac lucruri rele... Dar eu nu vreau să văd sportivi în închisoare. Nu acolo le e locul.

Victor Ponta: „Apropo de FCSB cu Steaua. Nu facem mai bine o pace strâmbă, să câștigăm, să nu ne dăm în cap…”

– Dumneavoastră ați avut un conflict, chiar dacă de la distanță, cu fostul mare arbitru Porumboiu, nu?
– Da, da.

– Atunci o făcut o declarație…
– Bine, el e așa, impulsiv. Între timp, ne-am împăcat, stăm la masă, mă bucur. Că eu îl apreciez pentru ce a făcut, în primul rând, ca arbitru, după care și ca om de afaceri. Cu afacerea lui, atunci, Ministerul Agriculturii din guvernul meu i-a dat nu știu ce mare amendă.

– 17 milioane de euro!
– Foarte mult, oricum. Eu am vorbit cu ministrul agriculturii de atunci și mi-a zis: „Dom’le, uite, asta am de la Uniunea Europeană”. Nu mai știu cine avea dreptate.

– Daniel Constantin.
– Da. Important e că, fiind impulsiv și cum îl cunoașteți, m-a luat și pe mine, m-a omorât, m-a făcut în toate felurile. M-am dus la Vaslui și i-am zis: „Vă rog frumos, vreau să vă explic”. Când fac o faptă, apropo de Mitică Dragomir, recunosc fapta. Dom’le, când faultam, recunoșteam, ridicam mâna. „Bă, e fault, e adevărat!”. Nu începeam să țip că stai așa că nu a fost. Dar era fault. Faultam destul de des. La fel și la povestea cu Porumboiu.

– Așa.
– I-am zis, „Dom’le, n-am făcut-o eu pe asta. În primul rând, a făcut-o ministrul agriculturii, dar nici el n-a făcut-o ca să-ți facă ție rău”. Nu știu, i-a fost frică, nu știa cum să facă, i-a venit de la Comisia Europeană. Cred că m-a înțeles și acum suntem bine, suntem împăcați.

– Acum v-ați împăcat, că atunci v-a făcut cu ou și cu oțet.
– M-a făcut, m-a făcut cu ou și cu oțet. Uite, dacă vorbim de oameni din sport, tot politic, nu de la sport, am fost în lupte cu Gheorghe Ștefan, cu Pinalti.

– Am înțeles.
– Și el mi-a zis odată o vorbă, ca să o spun acum, cred că o spun prima dată, pe care o am de atunci în minte și o tot aplic de fiecare dată. Mi-a zis: „Domnule prim-ministru, decât un război drept, mai bine o pace strâmbă”. Mi-a zis-o cu accentul ăla lui, n-am vrut să imit, ca să pară…

– Da.
– Și mi se întâmplă și acum, cred că în fiecare zi, când zic, „Băi, decât un război drept, mai bine o pace strâmbă”. Mai bună-i pacea. Apropo și de ce se întâmplă cu Ucraina, ce se întâmplă în relațiile mele personale cu diverși oameni. Dom’le, hai să facem o pace strâmbă, că războiul drept… Apropo și de FCSB cu Steaua. O fi un război drept. Nu facem mai bine o pace strâmbă, să câștigăm, să nu ne dăm în cap…

Conflictul dintre FCSB și Steaua continuă să provoace reacții de toate felurile / Fotomontaj GSP

– Poziția antagonistă e greu de crezut…
– Eu nu cred. Auziți, s-au împăcat ele Franța cu Germania, s-au împăcat atâția care s-au urât între ei. Nu cred în războaiele astea între români și români, care nu pot fi închise. Ba da, pot fi închise.

– Bun.
– Pinalti e absolut un personaj, dar de la el am învățat ceva foarte înțelept. L-am cunoscut pe Jean Pădureanu, un om care mi s-a părut așa de înțelept și de, exact cum se spune, cine n-are bătrâni să…

– Pe Pădureanu îl înjură toată lumea, patronul „Cooperativei”, cel care a făcut, care a distrus, care a prăbușit, care a murdărit. De ce să îl înjure? A murit sărac, ca să zicem.
– Eu de ce să-l înjur?! Așa, la masă, am stat de multe ori, apropo de Steaua, Dinamo, cu Florin Răducioiu. Lui i-a rămas aia cu italiana, cu nu știu ce. Mi se pare un tip atât de drăguț și de simpatic. Și un om bun, mi se pare un om foarte bun.

– Și un copil mare, naiv.
– Da, da, dar nu trebuie să fie vreun rechin. Mi se pare un om foarte bun. Sunt și dinamoviști buni, nu? Ionuț Lupescu îmi place foarte tare, mulți oameni. Ionuț mi se pare un tip care ar trebui să facă politică, la un moment dat. Știu că se ține departe, dar ar trebui.

– Sigur, da.
– UEFA, FIFA, mi se par niște organizații atât de politice și conducătorii sunt atât de politicieni, încât un tip ca Ionuț Lupescu ar fi un mare câștig în anumite zone. Nu știu dacă primar sau… Dom’le, ministru al sportului, un om care știe și politică internațională și are și o carieră în spate pe care se poate baza.

Victor Ponta, despre demisia după „Colectiv”: „Nu regret! Asta trebuia să fac. Sigur că o să-mi amintesc toată viața”

– Pe final, regretați acum că după tragedia din „Colectiv” v-ați dat demisia?
– Nu! Asta trebuia să fac! Regret că a avut loc tragedia. Nu știu cine, cum putea să o prevină, dar în același timp au murit atât de mulți oameni. Nu se putea să nu se întâmple nimic. Nu a zis nimeni vreodată: „Dom’le, Ponta i-a omorât sau trebuia să facă ceva prim-ministrul”. Dar era aici un fel de asumare.

2 noiembrie 2015. In memoriam Colectiv » Pagină-document cu care Gazeta a apărut pe tarabe. Un omagiu adus celor 30 de victime din incendiul devastator din clubul bucureștean Colectiv.

– A fost un gest de fair play.
– Așa trebuia să fac! Nu mi-a picat deloc bine. Sigur că o să-mi amintesc toată viața. Suporterii mei, ca să zic așa, au fost foarte dezamăgiți. Trebuia… După aceea, după mine, s-au întâmplat multe nenorociri și nu și-a dat nimeni demisia! Și ideea în politică e: „Hai, bă, că ăștia nu pleacă niciodată. Nu îi scoți de pe scaun, că nu vor”. Eu am făcut ceea ce trebuia să facă un om de stat în niște momente cumplite.

– Am înțeles.
– Momente absolut cumplite. Nu mi-a plăcut deloc faptul că unii au făcut politică și voturi din tragedia oamenilor. Fac și acum, culmea, la 11 ani după. Și nu-mi place, că sunt tată de băiat și două fete, nu-mi place fiindcă eu nu cred că acum cluburile sunt mai sigure. Cu siguranță n-avem spitale mai bune. N-avem nicio secție de arși. Doamne-ferește!, se întâmplă un necaz, îl suim în avion să-l trimitem în străinătate. Dar nici cluburile nu cred că sunt mai sigure. Deci cumva acolo pentru că s-a decontat politic… „Gata, mă, a căzut Ponta”. După aceea s-au liniștit toți și nu au mai făcut nimic. Și e un efect negativ în loc să fie ceva ce trebuia să-i schimbe în bine.

„Faptul că acel copil din părinți bogați poate să facă sport și acel copil din părinți săraci nu are această șansă e o tragedie pentru România”

– Am ajuns la final, dacă vreți să transmiteți un mesaj.
– Nu e vorba de un mesaj. E vorba de o credință a mea ca om care iubește sportul și a făcut sport în România pentru că statul român l-a ajutat. Sală de sport, teren de fotbal, masa la prânz de care pomeneam. Acum când văd, că îmi duc și eu copiii la sport, și văd că deja s-a rupt foarte tare și aici, la sport, s-a rupt această șansă egală. Adică dacă are părintele bani să plătească, să-l ducă pe copil, îl duce cu șoferul că e în timpul zilei, n-are timp. Plătește echipamentul, plătește antrenorul, plătește terenul, fie că e vorba de fotbal, fie că e vorba de tenis sau de altceva, îmi dau seama că am ajuns într-o situație cu sportul mult mai rea decât era înainte de ’89. De ce?

– Corect!
– Pentru că, de fapt, îi separi pe copii între cei care au părinții bani și ceilalți mulți care n-au părinții bani să-i ducă la sport. Așa încât, am reușit mai puțin ca prim-ministru, acum vreau să fac mai mult ca președinte, vreau să spun un lucru. Sportul profesionist e sport profesionist, e altceva. Dar până la 14 ani, orice fel de costuri pentru copil, că îl duci la fotbal, că îl duci la tenis, haideți să le suporte statul, ca să fiu sigur că până la 14 ani face sport. După aceea, dacă e talentat, rămâne mai departe. Faptul că acel copil din părinți bogați poate să facă sport și acel copil din părinți săraci nu are această șansă e o tragedie pentru România. Este o tragedie!

– Și dacă deveniți președinte, veți încerca să schimbați această abordare?
– Da, pentru că, în acest moment, România nu mai e o țară săracă, România în ansamblu. Este o țară în care banii se împart mult la puțini și, din păcate, foarte puțin la mulți. Statul cheltuie bani, miliarde, ca să cumpere rachete, avioane, tancuri. Poate să cheltuie 100 de milioane ca toți copiii care vor să meargă la sport să nu-i întrebe antrenorul, că n-are ce face antrenorul, „Păi, ai plătit taxa? Că altfel nu intri pe teren. Ți-ai cumpărat teniși și echipament? Că altfel nu intri pe teren”.

– Da… E prea mult pe spatele părinților.
– Această întrebare nu trebuie să mai existe în România pentru copiii până la 14 ani. După aia, sigur, intrăm în altceva. Intrăm în ești talentat, te ia clubul, te ține. Dar până la 14 ani să împarți copiii între cei care au părinți cu bani și cei care n-au părinți cu bani și nu poți să facă sport este o crimă împotriva României.

– Nu e echitabilă, în primul rând.
– E o crimă pentru viitorul nostru.