Sport

Alex Chipciu se teme pentru Europa după eșecul cu Universitatea Craiova: ”Când am dat mâna cu ei, mi-am dat seama!”

Alex Chipciu se teme pentru Europa după eșecul cu Universitatea Craiova: ”Când am dat mâna cu ei, mi-am dat seama!”

Alex Chipciu: ”Va fi foarte greu să îi eliminăm pe armeni!”

Alex Chipciu s-a arătat dezamăgit de rezulatul jocului și crede că principala problemă de la U Cluj este în compartimentul defensiv, la nivelul fundașilor centrali, acolo unde echipa suferă din cauza accidentărilor.

Am avut frică de a pasa, de a juca și fotbalul câteodată te pedepsește pentru momentele astea. Probabil că dacă vom avea situații de genul asta, nu o să mai jucăm așa. Mie personal nu îmi place fotbalul să dăm gol și după să ținem de rezultat. Cu cât trece timpul e mai greu.

Suntem maturi, nu asta e problema. Craiova a forțat pe final, a trimis jucători puternici în careu. Avem și mult ghinion cu fundașii centrali. Mulți s-au accidentat. Am jucat cu doi mijlocaș centrali în careu, ei au jucat foarte bine, dar eu știu cum e. Am suferit pe final. E frustrant, dar trebuie să mergem mai departe.

Dacă și la început de sezon e oboseală, trebuie să ne lăsăm de fotbal. Noi mereu găsim oboseala, de toate. La finalul sezonului suntem iar obosiți. Acesta e nivelul. Dacă vrei să joci în Europa, joci la 3-4 zile. Dacă avem personalitate și încredere, trebuie joi să ne ridicăm și să ne calificăm mai departe.

Am controlat jocul în prima repriză și în a doua la început. A părut că e la mâna noastră. Pe final am suferit destul de mult”, a spus Alex Chipciu după meci.

Căpitanul ”Șepcilor Roșii” a vorbit și despre returul cu Ararat Armenia și a transmis că echipei din Cluj îi va fi foarte dificil să treacă de gruparea din Armenia: ”Va fi foarte greu să îi eliminăm. Când am dat mâna cu ei la început de meci, mai ales cu armenii, doi-trei câți erau, mi-am dat seama că va fi un meci puternic. Trebuie să fim și noi puternici să ne calificăm. Trebuie să ne facem acest cadou și să mergem mai departe”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *