Sport

Alex Dobre, dezvăluiri după scandalul din Giulești: „Am fost înjurat și scuipat. Sunt și eu om!”

Alex Dobre, dezvăluiri după scandalul din Giulești: „Am fost înjurat și scuipat. Sunt și eu om!”

La finalul meciului din runda trecută, câțiva fani ai Rapidului din Giulești l-au înjurat pe Alex Dobre, care se afla în fața peluzei și le cerea să susțină echipa. Între timp, cele două părți s-au împăcat, iar căpitanul din Giulești a cântat alături de galerie după victoria cu Petrolul de pe Ilie Oană.

Alex Dobre, după conflictul cu fanii Rapidului: „Și-au cerut scuze. M-au înjurat și scuipat, dar i-am iertat”

După meciul cu Petrolul, în care a intrat în repriza secundă, Dobre a explicat că a acuzat o accidentare, motiv pentru care nu a putut fi în primul 11. Internaționalul de la Rapid a spus și cum a trăit săptămâna tensionată.

„Mă bucur pentru ce au reușit băieții, mă bucur că am luat cele 3 puncte. Sărbătorim azi și o luăm de la capăt. Urmează un meci important împotriva celor de la Farul.

Atmosfera a fost una foarte bună. Ca de obicei, suporterii noștri fac o atmosferă superbă și mă bucur că le-am putut oferi victoria.

Am avut o problemă cu bicepsul femural la piciorul stâng și prezentam un risc foarte mare de accidentare. La o mișcare explozivă puteam să fac o întindere, așa că am hotărât împreună cu staff-ul să încerc să intru de pe bancă și să aduc un plus. Mă bucur că am ieșit sănătos și că am câștigat.

Fanii sunt alături de mine, așa cum sunt și eu sunt alături de ei. Mă bucur din suflet că le-am oferit victoria. Ce s-a întâmplat după meciul cu Hermannstadt? A fost un conflict. E ceva închis. M-am antrenat după cum mă antrenez de obicei. Am avut o problemă cu bicepsul femural care m-a blocat un pic, dar mă bucur că au reușit și fără mine să câștige. Contează să fim uniți.

Da, am avut o discuții cu suporterii respectivi. Și-au cerut scuze și mergem înainte. Vă dați seama, până la urmă sunt și eu om. În afară că sunt fotbalist, sunt și eu om. Oricine cred că ar fi reacționat așa când e înjurat și scuipat. Dar am închis, am iertat, iar suporterii sunt alături de mine și eu de ei”, a spus Dobre.

Rapid a urcat pe locul 2, cu 22 de puncte, la egalitate cu FC Argeș și Dinamo. Lider rămâne Universitatea Craiova, cu 24 de puncte. În runda următoare, echipa lui Costel Gâlcă va primi vizita celor de la Farul Constanța (sâmbătă, 4 octombrie, ora 20:30).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *