Articol de Sergiu Alexandru – Publicat sambata, 23 august 2025, 10:45 / Actualizat sambata, 23 august 2025 10:59
Finanțatorul Ioan Varga și Andrea Mandorlini au bătut palma, iar italianul va reveni pe banca celor de la CFR Cluj, acolo unde a mai stat între noiembrie 2009 și septembrie 2010 și între iunie 2023 și ianuarie 2024. Cei doi s-au pus de acord asupra detaliilor și mai rămâne doar anunțul oficial.
Între timp, Andrea Mandorlini, care a rămas un apropiat al lui Varga după plecarea de la echipă, a vorbit despre revenirea la CFR Cluj, negocieri și despre ce a remarcat la formația ardeleană.
Andrea Mandrolini, după revenirea la CFR Cluj: „O echipă importantă nu primește atât de multe goluri”
„Încă nu este nimic semnat, dar sunt foarte fericit să mă întorc. Nu știu dacă voi sta pe bancă la meciul cu Oțelul. Poate va sta Hoban. Poate după amiază vom putea face un antrenament. Eu aștept echipa la Brăila.
Dar sunt fericit. Trebuie să mergem înainte. Acest ultim rezultat spune multe lucruri. Trebuie să ne recuperăm forțele. Trebuie să luăm lucrurile pas cu pas. Nu putem să ne gândim prea departe, pentru că echipa a suferit mult”, a declarat Andrea Mandorlini, potrivit Prosport.
Andrea Mandorlini
Apoi a analizat și meciul cu Hacken: „ Cred că am văzut o echipă obosită. Dar, aceasta nu este adevărata valoare a lui CFR Cluj. Trebuie să privim înainte și să îmbunătățim. Nu îmi permit să vorbesc, pentru că nu știu ce s-a întâmplat. Fotbalul este imprevizibil. Dar, am observat că s-au încasat aproape tot timpul câte 2-3 goluri pe meci. O echipă importantă nu primește atât de multe goluri!”.
23 de goluria primit CFR Cluj în acest sezon, în 13 meciuri oficiale
Întrebat dacă va mai cere transferuri, italianul a spus că va mai aștepta puțin: „Trebuie să mă gândesc bine. Vedem cum vor decurge aceste două-trei partide. Nu pot să spun acum”.