Economic

Apel de la Bruxelles: Kaja Kallas cere Statelor Unite să suporte alături de europeni costurile înarmării Ucrainei

Apel de la Bruxelles: Kaja Kallas cere Statelor Unite să suporte alături de europeni costurile înarmării Ucrainei

Șefa diplomației europene Kaja Kallas a făcut apel marți la SUA „să împartă povara” noului plan de înarmare a Ucrainei, anunțat luni de către președintele american Donald Trump, a cărui finanțare – potrivit acestuia – ar trebui să fie asigurată de Europa și Canada, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Salutăm anunțul președintelui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, deși ne-ar plăcea să vedem o împârțire a poverii”, a afirmat Kallas în fața presei la Bruxelles.

„Dacă plătim pentru aceste arme, acesta este sprijinul nostru. Deci, este un sprijin european”, a adăugat ea. Prin urmare, este necesar ca „toți să facă la fel”, a subliniat ea, referindu-se la Statele Unite.

Kaja Kallas s-a exprimat la finalul unei reuniuni a miniștrilor de externe din țările membre UE.

„Știți, dacă promiteți că veți livra arme, dar spuneți că altcineva va plăti pentru ele, nu este ca și cum le-ați fi dat chiar voi, nu-i așa?”, a întrebat retoric șefa diplomației UE.

În colaborare cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, președintele american a anunțat luni un acord potrivit căruia membrii europeni ai Alianței Nord-Atlantice și Canada vor cumpăra arme în valoare de miliarde de dolari de la Statele Unite – inclusiv baterii antirachetă Patriot – și le vor trimite la Kiev.

Germania, prima economie din Europa, a anunțat deja că va juca un rol-cheie în acest program, oferindu-se să achiziționeze două sisteme Patriot. Țările de Jos, Suedia și Danemarca s-au declarat marți pregătite să participe la programul anunțat de Trump. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Jurnalu și pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *