Un bărbat a fost depistat de jandarmi, în zona gării din Constanţa, având asupra sa mai multe obiecte periculoase, printre care un dispozitiv cu electroşocuri şi un pistol tip airsoft, a informat, joi, Gruparea de Jandarmi Mobilă (GJM) „Tomis”.
Conform sursei citate, miercuri seara, în timpul executării atribuţiilor de serviciu, un echipaj al GJM „Tomis” Constanţa a observat, în zona gării CFR din municipiul Constanţa, un bărbat care avea un comportament evaziv, încercând să evite contactul cu jandarmii.
Jandarmii au găsit asupra acestuia mai multe obiecte periculoase, interzise prin lege.
„Forţele de ordine au procedat la interceptarea şi legitimarea bărbatului, acesta prezentându-le jandarmilor mai multe obiecte pe care le avea asupra sa: un box, un spray cu substanţă iritant-lacrimogenă, un dispozitiv cu electroşocuri, un cuţit cu lama de aproximativ 11 centimetri şi lungimea totală de aproximativ 23 de centimetri şi un pistol de tip airsoft, cu încărcător cu bile de plastic”, se arată în comunicatul transmis de Gruparea de Jandarmi Mobilă remis Agerpres.
Bărbatul a fost condus la sediul GJM „Tomis” pentru întocmirea actelor de depistare şi constatare a unei posibile infracţiuni, fiind apoi predat poliţiştilor, împreună cu probele, în vederea continuării cercetărilor.