Blog

Ultima Ora

Prahova: În unele localități apa nu a ajuns încă. În altele au fost înregistrate avarii

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a fost sâmbătă dimineața în Câmpina și Breaza pentru monitorizarea evoluției situației după repornirea sistemului de alimentare cu apă. Conform acestuia, la aproximativ 12 ore de la introducerea apei în sistem, rețeaua se stabilizează, iar apa ajunge treptat la tot mai multe locuințe. Până în prezent locuitorii din Câmpina,

Read More
Justitie Ultima Ora

Miros de gaze într-o școală din Capitală, unde sunt amenajate secții de votare

Potrivit Poliției Capitalei, autoritățile au fost sesizate în jurul orei 10.35, prin intermediul jandarmului aflat în serviciul de pază la secțiile de votare nr. 884 – 890, organizate în incinta Școlii Gimnaziale nr. 130, Sector 5, cu privire la faptul că în interiorul clădirii se simte un miros de stare. La fața locului intervin echipaje

Read More
Ultima Ora

Noi titluri la GAUDEAMUS 2025: psihologie, filosofie, istorie, lifestyle

PSIHOLOGIE Pentru cupluri, venim cu două cărți scrise în stiluri diferite, însă bine adaptate cultural, semnate de două psihoterapeute de cuplu: Domnica Petrovai – Conflictul dintre noi. Atunci când iubirea renaște din criză, respectiv Laura Pănăzan – Un dulău și un arici pe sârmă. Mask de psihoterapie de cuplu. Despre psihicul nostru și diversele lentile prin care îl privim (de la abordarea

Read More
Sport

Un băiat născut într-un sat uitat de lume. Merab Dvalishvili e „Mașina georgianǎ”. Gala UFC 323 e LIVE pe VOYO (duminică, de la 5:00)

Un băiat născut într-un sat uitat de lume. Merab Dvalishvili e „Mașina georgianǎ”. Gala UFC 323 e LIVE pe VOYO (duminică, de la 5:00) Georgia este celebră pentru vinuri, arhitectură si poveștile despre Viteazul în piele de tigru.  Merab a început aventura americană pe șantier În ultimii ani însǎ georgienii au început sa fie cunoscuți

Read More
Sport

PSG

Illia Zabarnyi, stâlpul defensivei pariziene, a devenit indisponibil din cauza unei boli subite, deși inițial făcea parte din planurile tactice pentru duelul de pe Parc des Princes. Ucraineanul nu s-a antrenat vineri, iar staff-ul medical a confirmat astăzi că nu poate intra pe teren diseară, de la ora 22:05. Infirmeria plină la Paris Absența lui

Read More
Sport

ACUM Aston Villa -1, pe VOYO. ”Tunarii” își continuă cursa pentru titlu

Aston Villa – Arsenal 2-1 (Scor Final) Vezi primele două goluri ale meciului Aston Villa – Arsenal 2-1 Min. 90+5: GOOOL Aston Villa! Emiliano Buendia a dat lovitura la ultima fază: 2-1! Min. 52: GOOOL Arsenal! Bukayo Saka trimite mingea în centrul careului, balonul îl depășete pe portarul advers și Leandro Trossard reia în poartă

Read More
Sport

Patronul fostului club al lui Mogoș și Papp a vrut să se sinucidă! » „Delictul perfect” evocă falimentul echipei

Articol de Daniel Scorpie – Publicat sambata, 06 decembrie 2025, 15:59 / Actualizat sambata, 06 decembrie 2025 16:08 Luca Campedelli (57 de ani), fost președintele lui Chievo Verona în perioada 1992-2021, a publicat o carte scrisă de doi ziariști italieni, în care parcurge traseul clubului gialloblu din paradisul Seriei A până în infernul amatorilor, unde

Read More
Sport

Șoc la Rapid! Gâlcă și-a exclus din lot vedeta pentru acte de indisciplină! » GSP a aflat ce s-a întâmplat

Tensiuni în tabăra liderului! Costel Gâlcă, antrenorul de la Rapid, a anunțat astăzi că l-a exclus din lot pe atacantul Antoine Baroan (25 de ani) pentru acte de indisciplină. GSP.ro a aflat ce s-a întâmplat mai exact. Antrenorul liderului a venit astăzi în conferință și l-a acuzat pe Antoine Baroan că a comis acte de

Read More
Sport

Are 47 de ani, dar ținuta ei transparentă a provocat controverse la tragerea la sorți: „Prea îndrăzneaţă pentru un eveniment fotbalistic”

Articol de Andra Mocanu – Publicat sambata, 06 decembrie 2025, 15:25 / Actualizat sambata, 06 decembrie 2025 20:45 În vârstă de 47 de ani, cântăreața americană și-a uimit fanii cu rochia transparentă pe care a ales să o poarte. FOTO. Nicole Scherzinger are 47 de ani, dar apariția ei a surprins pe toată lumea Nicole

Read More
Ultima Ora

Tesla lansează o nouă mașină ieftină chiar în Europa: Ce dotări are și cât costă

Tesla revine în centrul atenției odată cu lansarea Modelului 3 Standard, cea mai accesibilă versiune de până acum a popularului sedan electric, scrie mediafax.ro. Noul Model 3 Standard păstrează esența care a transformat modelul într-un reper: eficiență, tehnologie, performanță și siguranță. Tesla a creat această versiune gândindu-se la utilitatea de zi cu zi și la

Read More
Politica Ultima Ora

Cu natalitatea aflată la record negativ, Guvernul a aprobat deblocarea a peste 300 de posturi pentru creşele construite prin PNRR

Guvernul a aprobat deblocarea a peste 300 de posturi pentru creşe, ministrul Educaţiei, Daniel David, afirmând că această decizie este una care îl bucură şi că educaţia trebuie să intre în faza de stabilizare şi dezvoltare, odată trecută prin furtuna fiscal-bugetară. Ministrul Educaţiei a anunţat, sâmbătă, că în şedinţa de vineri a Guvernului a fost

Read More
Justitie Ultima Ora

Strategia de Securitate Naţională a SUA -Donald Trump reînvie Doctrina Monroe (analiză Reuters)

Statele Unite îşi vor reafirma dominaţia în emisfera vestică, îşi vor consolida forţa militară în Indo-Pacific şi, eventual, îşi vor reevalua relaţia cu Europa, a declarat vineri preşedintele Donald Trump într-un document strategic amplu care urmăreşte să redefinească rolul ţării sale în lume, scrie Reuters, într-un amplu comentariu pe marginea acestei strategii. Strategia de Securitate

Read More
Justitie Ultima Ora

Un petrolier avariat de dronele ucrainene a fost scos din apele teritoriale ale Bulgariei de un vas din Turcia. „Nu este normal”, acuză Sofia

Unul dintre cele două petroliere atacate de drone ucrainene pe 28 noiembrie Foto: AFP / AFP / Profimedia Bulgaria a denunțat remorcarea din apele sale teritoriale a unuia dintre petrolierele rusești lovite săptămâna trecută de către o dronă navală ucraineană. Remorcarea s-a făcut de către o navă din Turcia, situație pe care autoritățile bulgare nu

Read More
Ultima Ora

VIDEO Momentul în care patru tineri aruncă cu mâncare în vitrina în care este Coroana imperială. Turnul Londrei, închis temporar

Vitrina în care este Coroana Imperială, vandalizată. Foto captură video Patru tineri au fost arestați sâmbătă, după ce au aruncat cu cremă de vanilie și prăjitură cu mere asupra unei vitrine care adăpostea bijuteriile coroanei britanice de la Turnul Londrei, în cadrul unui stammer împotriva inegalității din Marea Britanie, transmite The Guardian. Poliția a fost

Read More
Ultima Ora

A murit actorul Cary-Hiroyuki Tagawa, cunoscut pentru rolurile din seria „Mortal Kombat” și serialul „Omul din castelul înalt”

Cary-Hiroyuki Tagawa în „Omul din castelul înalt” Foto: Capital Footage / Film Stills / Profimedia Cary-Hiroyuki Tagawa, devenit celebru datorită rolurilor sale din filme precum „Mortal Kombat” (1995), „Pearl Harbor” (2001) şi „The Final Emperor” – (1987), a încetat din viaţă la vârsta de 75 de ani, în urma unui accident vascular cerebral, au relatat

Read More
Stiri Noi

Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul care a zburat cu mașina printr-un sens giratoriu din Oradea / video viral

Imaginile cu o mașină care a intrat la viteză maximă într-un sens giratoriu și a zburat la propriu pe deasupra celorlalte mașini au făcut înconjurul Internetului. În mediul online s-au viralizat în ultimele 24 de ore imaginile cu o mașină care intră cu viteză maximă într-un sens giratoriu și a zburat la propriu pe deasupra

Read More
Stiri Noi

Nicușor Dan schimbă regulile jocului în imobiliare: sancțiuni dure și protecție nouă pentru cumpărători

Nicușor Dan, a anunțat promulgarea unei legi cu reguli foarte stricte privind construcțiile și tranzacțiile imobiliare. Scopul ei este de a proteja cumpărătorii de locuințe aflate în stadiul de proiect și de a limita abuzurile din piața rezidențială. Nicușor Dan a transmis că a semnat decretul de promulgare a actului normativ care modifică legislația privind

Read More
Stiri Noi

Locul greșit din casă unde păstrezi antibioticele! Atenție: Își pierd eficiența, dar tot creează rezistență!

Dumneavoastră unde țineți antibioticele? La conferința HEALTH FORUM: „Managementul responsabil al antibioticelor în sezonul virozelor: riscuri și soluții”, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, a vorbit și despre faptul că se utilizează antibiotice, de multe ori, fără prescripție și adesea sunt prost păstrate. „Ne referim la antibioticele

Read More
Stiri Noi

Anul 2026, istoric pentru infrastructura României: autostrăzi complet finalizate și sute de kilometri pregătiți de inaugurare

Anul 2026 se anunță a fi unul al recordurilor în privința inaugurărilor de autostrăzi. Autostrăzile Capitalei, Vestului și Moldovei vor fi completate, iar estimările specialiștilor arată că în 2026 ar putea fi deschiși mai mulți kilometri decât în 2024 și 2025 la un loc. Autostrada cu tuneluri din vest, în șantier. Foto Daniel Guță, ADEVĂRUL

Read More
Stiri Noi

UE vrea să oprească manipularea kilometrajului, dar refuză testarea anuală a mașinilor vechi

Miniștrii Transporturilor din cele 27 de state membre UE au cerut joi măsuri suplimentare împotriva falsificării kilometrajului, deși s-au opus cu vehemență propunerii Comisiei Europene de a face obligatorii inspecţiile tehnice anuale pentru maşinile şi autoutilitarele mai vechi de 10 ani. Statele UE cer măsuri împotriva falsificării kilometrajului. Foto arhivă În prezent, aceste vehicule sunt

Read More