Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu un rulaj total de 186,88 milioane de lei (36,71 milioane de euro).
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, a crescut cu 0,73%, până la 23.842,50 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis pe plus cu 0,70%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 1,04%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a înregistrat o apreciere, de 0,78%.
De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o creştere a valorii cu 0,71%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe plus cu 0,78%.
Pe de altă parte, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a coborât cu 0,27% faţă de şedinţa anterioară.
Cele mai lichide titluri au fost cele ale Societăţii Energetice Electrica (tranzacţii de 12,84 milioane de lei), urmate de acţiunile Băncii Transilvania (6,91 milioane de lei) şi de cele ale Hidroelectrica (6,41 milioane de lei).
În acelaşi timp, cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Armătura (+14,66%), Prefab (+14,57%) şi UAMT SA (+12,25%).
Cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Altur (-5,07%), Vrancart (-2,83%) şi Rompetrol Well Serices (-2,34%).
