Oana Ban a făcut parte din generația de excepție a gimnastelor
României care au cucerit media de aur la Jocurile Olimpice de la Atena, în
2004. S-a lăsat de sport în preajma majoratului, iar în ultimii 20 de ani s-a
dedicat găsirii de adepți pentru cultul Martorii lui Iehova.
Oana Ban, în timpul Olimpiadei de la Atena 2024. Foto Amy Sancetta
Născută pe 11 ianuarie 1986, Oana Ban a câștigat medalia de
argint la Campionatul Mondial din 2002, la bârnă, iar anul următor a repetat
performanța, cu echipa. La Jocurile Olimpice de la Atena 2004, a cucerit titlul
suprem, alături de Monica Roșu, Alexandra Eremia, Cătălina Ponor, Daniela
Șofronie și Silvia Stroescu, concurând la paralele, bârnă și sol.
Atunci, Oana ar fi trebuit să evolueze și în finalele de la
individual compus și sol, dar o accidentare suferită la ultimul exercițiu din
competiția pe echipe a împiedicat-o. La sol a fost înlocuită de Daniela
Șofronie, care a câștigat medalia de argint la Olimpiada de la Atena. După ce s-a lăsat de gimnastică, a
lucrat la o sală de sport, iar în timpul liber a făcut misionarism pentru
cultul Martorilor lui Iehova. De 11 ani, fosta sportivă s-a mutat în Cipru,
unde face aceeași muncă de voluntariat, căutând adepți pentru acest cult.
La 39 de ani, Oana Ban face voluntariat pentru Martorii lui Iehova. Foto cluj24.ro
Oana Ban a povestit în cadrul podcastului Contraste câteva
pasaje din viața sa. „Am venit în Cluj,
am intrat la Facultatea de Educație-Fizică și Sport, automat. Și, da, eu aveam
un plan, de atunci am zis că vin în Cluj și vreau să studiez Biblia. Eu n-am
fost în nici un club până la 19 ani. Și am copilărit și am crescut și la Deva,
cu învățăturile astea pe care mi le-a zis mama. Mai citeam Biblia între
antrenamente, dar nu aveam eu foarte mult timp.
Dar mă rugam, în
schimb mă rugam. Ceea ce fac acum pentru Martorii lui Iehova e pur și simplu o lucrare voluntară pe care până la urmă Iisus Hristos a început-o. E o lucrare
care îmi oferă satisfacție și bucurie și e frumos să faci ceea ce îți place și
în care, până la urmă, să găsești satisfacție”, a spus ea, în cadrul podcastului
Contraste.
“Am ales, împreună cu soţul meu, să facem muncă de
misionariat în cadrul Martorilor lui Iehova. Este ceea ce ne-am dorit, este
chemarea pe care o simțim. Nu e nimic senzațional, cum poate ar aștepta unii să
audă, sau să citească. Asta am ales noi”
”Mă rugam în gând, pur
și simplu. Și în timpul exercițiului la sol la Atena (n.r. – în finala pe
echipe), după ce m-am accidentat înainte să mă duc spre ultima linie
acrobatică, m-am rugat. M-am rugat așa, scurt, nu trebuie să fie ceva
complicat.
Pe podium, la
Olimpiadă, au fost euforie, bucurie și emoție, dar medalia aia nu îmi dă viață
veșnică. E o bucurie, da, și un lucru pentru care ai muncit, și mă bucur pentru
rezultatul ăsta. Dar e așa, o chestie de o săptămână, două, trei, o lună, în
care oamenii te aclamă! Dar, gata, după aceea vine următoarea generație și
următoarea și tot așa…”, declarat fosta sportivă.
