Sport

Ce s-a ales de puștii români de la Juventus U19 la un an după interviul din Gazeta Sporturilor » Unde au ajuns campionii de la Lecce Primavera 2022-2023!

Ce s-a ales de puștii români de la Juventus U19 la un an după interviul din Gazeta Sporturilor » Unde au ajuns campionii de la Lecce Primavera 2022-2023!

Articol de Daniel Scorpie – Publicat duminica, 28 decembrie 2025, 08:53 / Actualizat duminica, 28 decembrie 2025 09:17

Niciunul dintre cei patru români născuți în Italia care în decembrie 2024 își spuneau povestea în Gazeta Sporturilor nu au reușit să se impună la o echipă de primă ligă: Lorenzo Biliboc s-a transferat în Superliga, fiind numai rezervă la CFR Cluj, în timp ce Daniel Florea joacă la Zilina B.

Nici ceilalți doi, portari, nu și-au găsit norocul. Riccardo Radu, titular în urmă cu an la Juventus Primavera și cu evoluții destul de bine apreciate în UEFA Youth League, nu mai apără aproape deloc la nicio formație a bianconerilor, iar Alessio Marcu este titular la Grosseto, în Serie D!

Ce s-a ales de puștii români de la Juventus U19 la un an după interviul din Gazeta Sporturilor » Unde au ajuns campionii de la Lecce Primavera 2022-2023

Lorenzo Biliboc (stânga) și Narcis Ilaș (dreapta) / Foto: Imago Images

Lorenzo Biliboc, 2 goluri în Superligă din postura de rezervă

Biliboc, extremă dreaptă de 19 ani, nu este în primul 11 nici la reprezentativa U21 pregătită de Costin Curelea. Doar contra lui San Marino a prins tot meciul, în rest a venit mereu de pe banca de rezerve, fără a avea vreo contribuție la gol.

9goluri și 5 pase decisive a avut Lorenzo Biliboc în 35 de meciuri (20 titular) la echipele de juniori ale lui Juventus în sezonul trecut

La CFR Cluj, a bifat patru prezențe în formula de start, reușind două goluri și un assist: acum trei luni, în etape consecutive cu UTA și cu U Cluj. A mai înscris și în grupele Cupei României, cu Metaloglobus.

Sunt fericit pentru gol, este un sentiment foarte puternic. Sunt [născut] în 2006, am 18 ani, sunt fericit. Dar am mult de lucru și vreau să lucrez, lucrez, lucrez, apoi ne vom uita și la rezultate. Este frumos să dai gol aici, pentru acest club, dar acum avem nevoie de rezultate, asta contează pentru noi acum
– Lorenzo Biliboc, atacantul lui CFR Cluj, după primul gol în Superliga, marcat cu UTA

Andrei Florea (20 de ani), mijlocaș central, a evoluat ultima oară la naționala U20 – o repriză în Liga Elitelor acum 13 luni – sub comanda lui Curelea, care nu l-a mai chemat deloc după ce a fost promovat selecționer la U21.

Vândut cu 350.000 de euro, Andrei Florea joacă la Zilina B!

Juventus l-a vândut în vară cu 350.000 de euro la MSK Zilina. Nu s-a impus însă în Slovacia, unde a prins 80 de minute din patru prezențe în prima ligă și-n Cupă. A fost trimis să joace la echipa B, unde e titular, fără niciun gol influențat în acest sezon.

5goluri și 5 assisturi a reușit Andrei Florea în 23 de partide la Juventus Primavera și echipa U19 în Youth League

Portarii români din sezonul trecut de la Juventus U20 s-au pierdut în anonimat. Din titular, Riccardo Radu (18 ani), care apăra în 20 de partide la Primavera și Youth League și era integralist la reprezentativa U18 în urmă cu nouă luni, cu Elveția, apucă rar să joace pentru bianconeri.

Alessio Marcu apără titular la Grosseto. Riccardo Radu a fost tras în jos la Juve U20 de accidentarea gravă la cap

A intrat cu Lazio U20 și cu Milan U20 în campionat, fiind integralist și în Youth League cu Sporting. De 50 de zile stă mereu pe bară! L-a dat înapoi accidentarea gravă din mai, când a suferit o fractură de orbită la ochiul drept și un hematom la cap!

Al patrulea puști, Alessio Marcu (18 ani), n-a rămas la Juventus, care l-a împrumutat la Grosseto în Serie D (liga a 4-a, amatori). Este titular, cu 14 prezențe ca integralist în acest campionat. În ultima lună a stagiunii trecute, devenise titular la Juventus U20.

Ce s-a ales de puștii români de la Juventus U19 la un an după interviul din Gazeta Sporturilor » Unde au ajuns campionii de la Lecce Primavera 2022-2023

Rareș Burnete și Laurențiu Borbei au sărbătorit titul câștigat acum 13 luni cu Lecce purtând steagul tricolor / Foto: Imago

Acest parcurs nu e o excepție. Pentru că, la finalul stagiunii 2022-2023, am mai avut patru tineri care se remarcau în Italia la același nivel de juniori.

Niciunul dintre cei 4 campioni cu Lecce U20 nu joacă titular!

Portarul Alexandru Borbei, fundașul Răzvan Pășcălău, mijlocașul Cătălin Vulturar și atacantul Rareș Burnete câștigau în mai din 2023 campionatul rezervat echipelor U19, cea mai importantă competiție juvenilă din fotbalul italian, învingând-o cu 1-0 în finală pe Fiorentina.

Vin la Rapid cu gândul de a face performanță și de a câștiga cât mai multe trofee. Eu știu că doar Rapid s-a interesat de mine. A fost greu să las Italia. Am avut multe de învățat acolo în ultimii trei ani și jumătate. M-am dezvoltat tactic, dar și personal. Dar ăsta e următorul pas pe care l-am făcut în carieră și mă bucur de oportunitatea apărută
– Cătălin Vulturar, mijlocașul lui Rapid

Titular la naționala U21, Burnete (21 de ani) este rezervă la Juve Stabia în Serie B, având doar un assist. Și Cătălin Vulturar (21 de ani), om de bază la reprezentativa de tineret, este rezervă la Rapid (13 meciuri, șase ca titular, zero reușite).

Ce s-a ales de puștii români de la Juventus U19 la un an după interviul din Gazeta Sporturilor » Unde au ajuns campionii de la Lecce Primavera 2022-2023

Rapid îl transferă pe Cătălin Vulturar // FOTO: Imago

La fel, Alexandru Borbei (22 de ani) e rezervă la Foggia în Serie C, după ce a prins 12 meciuri la rând în debutul acestui sezon, dar acesta n-a apucat să debuteze la nicio selecționată.

Răzvan Pașcalău, folosit în octombrie 90 de minute de Costin Curelea contra Ciprului, a fost adus în țară de Dinamo în vara lui 2024, dar în septembrie a fost împrumutat la CS Dinamo, echipa lui Florin Bratu, în prezent fiind accidentat la umăr.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *