Cea mai puternică armă nucleară construită vreodată a purtat numele de „Bomba Țar” sau „Mama lui Kuzma”. A fost construită de ruși și este capabilă de distrugeri inimaginabile. În timpul testelor nucleare a distrus absolut totul pe o rază de 35 de kilometri pătrați.
Cum s-au văzut efectele bombei atomice de la Hiroshima FOTO arhivă
Omul este capabil să utilizeze știința pentru a crea arme de distrugere în masă puternice, iar unul dintre cele mai bune exemple este o armă nucleară din timpul Războiului Rece, realizată de cercetătorii ruși. Era vorba despre o bombă cu hidrogen capabilă să distrugă totul pe o distanță de 100 de kilometri. Atunci când a fost testată, specialiștii și-au dat seama că era de 1570 de ori mai puternică decât bombele atomice aruncate asupra Japoniei în cel de-Al Doilea Război Mondial. Materialul radioactiv degajat de această bombă a fost aruncat până în stratosferă, „ciuperca” rezultat în urma exploziei înălțându-se la 60 de kilometri deasupra nivelului solului. O asemenea armă putea produce pagube uriașe și chiar dezechilibre naturale grave.
„Mama lui Kuzma”, uriașa născută dintr-o ambiție personală
Povestea conceperii acestui ucigaș continental începe în timpul Războiului Rece. După cel de-Al Doilea Război Mondial, lumea a fost împărțită în două sfere de influență. Pe de o parte erau americanii, cei care reprezentau lumea democrată, capitalistă, iar de cealaltă parte sovieticii, reprezentanți ai totalitarismului de factură comunistă. Fiecare dintre cele două super-puteri încerca să-și lărgească zona de influență în detrimentul celeilalte. Nu s-au înfruntat niciodată direct, doar prin sfere de influență și state satelit. Cu toate acestea, ambele state, atât SUA cât și URSS, s-au pregătit temeinic pentru a-și intimida adversarul dovedindu-și atât capacitatea tehnologică cât și progresul științific.
Ambele sisteme ideologice și politice încercau să demonstreze supremația. Pe lângă cursa spațială USA vs URSS, a apărut și o cursă macabră și îngrijorătoare a înarmării cu dispozitive nucleare din ce în ce mai performante. Era cunoscut faptul că americanii dețineau un arsenal nuclear important. Au și dovedit eficiența ucigașă a armelor nucleare contra Japoniei în cel de-Al Doilea Război Mondial. După summit-ul din iunie 1961 de la Viena, liderul sovietic Nikita Hrușciov, nemulțumit de discuțiile avute cu președintele american JF Kennedy, a decis construirea unei bombe mai distructive decât și-ar fi putut imagina cineva. O echipă de fizicieni condusă de Yuli Khariton a fost pusă imediat la treabă. Aceștia s-au gândit să proiecteze o bombă cu hidrogen uriașă cum nu se găsea nicăieri în lume. Și, evident, mult peste ce aveau americanii.
„A fost o bombă cu hidrogen în trei etape, cu un design Trutnev-Babaev pentru a doua și a treia etapă. O bombă cu hidrogen în trei etape folosește o bombă atomică de tip fisiune ca primă etapă pentru a comprima a doua etapă termonucleară. Energia produsă de această explozie este apoi direcționată pentru a comprima a treia etapă termonucleară. Această bombă ar fi putut produce teoretic până la 100 de megatone, dar ar fi dus la un nivel periculos de căderi radioactive nucleare (aproximativ 25% din toate căderile radioactive produse de la inventarea armelor nucleare în 1945). În plus, avionul de lansare nu ar fi avut suficient timp să se retragă la o distanță sigură. Prin urmare, pentru a minimiza căderile radioactive nucleare, a treia etapă a încorporat un dispozitiv de manipulare a plumbului în loc de un dispozitiv de manipulare a fuziunii cu uraniu-238. S-a speculat că și a doua etapă a folosit această metodă”, precizează specialiștii de la „Atomic Heritage Foundation”. Bomba s-a numit oficial RDS-220, dar a fost poreclită „Bomba Țar” sau „Mama lui Kuzma”. Încărcătura din această bombă era echivalentul a 50 de megatone de TNT. Cântărea 27 tone și era de forma unui cilindru lung de 8 m având diametrul de 2,1 m.
Un distrugător de lumi în stare pură
Pentru a vedea ce poate face „Bomba Țar”, sovieticii au testat-o. Pe 30 octombrie 1961, un bombardier sovietic Tu-95 V, special echipat, zbura către Novaia Zemlea, un arhipelag de insule din Oceanul Arctic. Era o zonă izolată, folosită de Uniunea Sovietică pentru teste nucleare. Bombardierul era însoțit de un avion mai mic, Tu-16, cu o echipă de filmare. Bomba Țar a fost eliberată cu ajutorul unei parașute, tocmai pentru a-i încetini căderea și a lăsa timp piloților de avioane să ajungă într-o zonă sigură. Chiar și așa, șansa de supraviețuire a piloților și echipajelor de pe ambele avioane era de numai 50%. Bomba Țar a fost detonată în atmosferă la ora 11:32, ora Moscovei, deasupra poligonului de testare nucleară din Golful Mityushikha, în nordul Cercului Arctic.
Bomba Țar FOTO allthatisinteresting.com
„Un bombardier sovietic cu rază lungă de acțiune Tu-95V, pilotat de maiorul Andrei Durnovstev, a lansat „Bomba Țar” în timpul testului. Bombardierul era însoțit de un avion de observare Tu-16, responsabil pentru colectarea probelor de aer și filmarea testului. Pe avioane s-a folosit vopsea albă reflectorizantă pentru a minimiza deteriorarea termică a suprafețelor acestora.(…)Ușile compartimentului bombelor și rezervoarele de combustibil ale fuselajului au fost îndepărtate de pe Tu-95V datorită dimensiunilor sale mari. „Bomba Țar” era atașată la o parașută, ceea ce a oferit bombardierului și avioanelor de observare timp suplimentar pentru a zbura la aproximativ 30 de mile distanță de punctul zero înainte de detonare. În ciuda adăugării vopselei reflectorizante și a parașutei, se prevedea o șansă de supraviețuire de 50/50 pentru cei aflați la bord”, precizează cei de la Atomic Heritage Foudation.
Bomba gigantică a detonat la aproximativ 4 kilometri deasupra țintei sale. A distrus totul pe o rază de 35 de kilometri și a generat un nor atomic, în formă de ciupercă, înălțat la 60 de kilometri deasupra nivelului solului. În orașele sovietice aflate la 160 de kilometri depărtare de locul detonării, casele de lemn au fost efectiv spulberate iar structurile mari din cărămidă, beton și piatră au suferit avarii semnificative. „Am văzut un bliț puternic la orizont, iar după ceva timp s-a auzit o bubuitură îndepărtată, neclară și grea, ca și cum Pământul ar fi fost ucis”, mărturisea unul dintre cameramanii scăpați ca prin minune de raza ucigătoare a bombei. Explozia a fost atât de puternică încât bombardierul care a lansat-o, deși se îndepărtase, a fost aruncat cu un kilometru mai jos de una de șoc. Pilotul a reușit să recapete controlul și să redereseze avionul.
Au ajuns în siguranță la sol. „Bomba Țar” era ceva ce nu mai văzuse niciodată omenirea. Puterea ei a fost de aproximativ 1.570 de ori mai puternică decât puterea bombelor lansate asupra Hiroshimei și Nagasaki la un loc și de 10 ori mai puternică decât forța tuturor armelor convenționale care au explodat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
O armă care a ajuns în cele din urmă la muzeu
Specialiștii spun însă că „Bomba Țar” nu era practică. Era prea mare, prea greoaie și reprezenta un pericol pentru echipaj. Putea fi reperată ușor și, de asemenea, putea fi doborâtă lesne până ajungea la țintă. „Toată lumea a înțeles că este prea mare pentru a fi o armă practică”, a precizat pe acest subiect expertul Pavel Podvig pentru „How Stuff Works”. Tocmai de aceea niciun dispozitiv asemănător nu a mai fost creat. A ajuns, în schimb, la muzeu.
