Superliga
SPORT.RO
Data publicarii:
Data actualizarii:
CFR Cluj și FC Botoșani au remizat, scor 3-3, în runda a șasea din Superliga. Ardelenii au condus de trei ori, însă de fiecare dată au fost egalați.
CFR Cluj – FC Botoșani 3-3
Giannis Anestis, portarul lui FC Botoșani, a avut o zi fantastică. Deși a încasat trei goluri, grecul a avut nu mai puțin de 12 intervenții – unele dintre ele și din poziții unu contra unu – iar Sofascore l-a notat cu 10.
Minutul 90+5: FINAL! CFR Cluj – FC Botoșani 3-3.
Minutul 88: Ocazie CFR Cluj! Sfait șutează puternic sub transversală, dar Anestis intervine din nou și respinge în corner.
Minutul 86: Ocazie monumentală CFR Cluj! Louis Munteanu scapă singur cu Anestis, dar alege să îi paseze lui Bosec, care șutează foarte slab. Anestis intervine din nou.
Minutul 82: GOL FC Botoșani! Hervin Ongenda centrează din nou excelent din flanc și își trece în cont un nou assist. De această dată, destinar e Sebastian Mailat, care înscrie pentru 3-3 după ce e pierdut din marcaj de apărarea lui CFR.
Minutul 79: GOL CFR Cluj! Bosec centrează excelent din flancul drept pentru Korenica, care este nemarcat și înscrie pentru 3-2.
Minutul 75: Ocazie CFR Cluj! Louis Munteanu șutează puternic, la firul ierbii, din interiorul careului, dar Anestis se întinde și respinge din nou în corner.
Minutul 71: Ocazie CFR Cluj! Fică ia o acțiune spectaculoasă pe cont propriu, trece de doi adversari și pătrunde în careu, dar șutul său este respins de Anestis, care are astăzi o prestație fantastică.
Minutul 62: Gol anulat CFR Cluj. Louis Munteanu, abia intrat pe teren, scapă singur cu Anestis și trimite mingea în poartă pentru 3-2, dar reușita este anulată corect pentru ofsaid.
Minutul 54: GOL FC Botoșani! Riad Suta primește o centrare bună de la Hervin Ongenda, introdus la pauză, iar bosniacul îl învinge pe Micai cu o lovitură de cap. Portarul lui CFR Cluj are o intervenție modestă și poate fi considerat vinovat și pentru încasarea acestui gol.
Minutul 46: Începe repriza secundă.
Minutul 45+4: Pauză în Gruia! CFR Cluj – FC Botoșani 2-1.
Minutul 45+3: Ocazie CFR Cluj! Emerllahu rămâne într-o poziție promițătoare, pătrunde în careu, dar șutul său este respins în corner de Anestis.
Minutul 42: GOL CFR Cluj! Andrei Cordea înscrie cu un șut din prima, de la aproximativ 7 metri, după o centrare în fața porții a lui Korenica.
Minutul 40: Ocazie CFR Cluj! Andrei Cordea primește de la Biliboc scapă singur în careul moldovenilor, dar șutează modest, iar Anestis, ieșit bine din poartă, respinge în corner.
Minutul 36: GOL FC Botoșani! Micai, portarul lui CFR, se precipită și respinge cu piciorul o minge direct în Kovtalyuk, iar ulterior ricoșează în poartă.
Minutul 30: Ocazie CFR Cluj! Korenica e găsit excelent în careu de Gjorgjievski și șutează la colțul lung, însă Anestis se întinde și respinge în corner.
Minutul 19: GOL CFR Cluj! Emerllahu înscrie cu un șut cu exteriorul, din marginea careului. Bară-gol!
Minutul 12: Ocazie CFR Cluj! După un corner al ardelenilor, Emerllahu reia cu capul de la aproximativ 12 metri, însă Anestis scoate de sub transversală.
Minutul 10: Ocazie CFR Cluj! Biliboc centrează excelent în fața porții pentru Gjorgjievski, care finalizează neobișnuit, cu capul aproape de firul ierbii. Mingea este respinsă în corner de botoșăneni.
Minutul 1: Începe meciul!
Echipele de start:
- CFR Cluj: Micai – Bosec, Sinyan, M. Ilie, Abeid – Emerllahu, Keita, Korenica – Cordea, Gjorgjievski, Biliboc
- Rezerve: Gal, Badamosi, Bolgado, Camora, Deac, Fică, Kun, L. Munteanu, Nkololo, Perianu, Postolachi, Sfait
- Antrenor: Dan Petrescu
- FC Botoșani: Anestis – Ilaș, Suta, Miron, Pavlovic – Bordeianu, Petro – Andrei Dumitru, Bodișteanu, Dumiter – Kovtalyuk
- Rezerve: Kukic, Aldair, Benzar, Creț, Antonio Dumitru, Mailat, Miguelito, Mitrov, Ongenda, Pănoiu, Papa, Țigănașu
- Antrenor: Leo Grozavu
Eliminată din Europa League de Braga, cu scorul general de 1-4, CFR Cluj își îndreaptă atenția către campionat înainte de meciul din play-off-ul Conference League cu Hacken (Suedia).
Ardelenii nu au avut parte de cel mai bun start de sezon. Au doar patru puncte după patru etape și sunt obligați să câștige pentru a nu pierde contactul cu locurile fruntașe.
CFR Cluj – FC Botoșani, ora 18:30, LIVE TEXT
De partea cealaltă, FC Botoșani are opt puncte după cinci meciuri și este pe locul șapte. În runda precedentă, moldovenii au câștigat meciul cu FC Argeș, scor 3-1.
Moldovenii au un start bun de campionat, cu două victorii și două remize, singurul insucces fiind cel din ultima deplasare, 1-2 cu Rapid. Printre remarcații din tabăra botoșănenilor se află și Sebastian Mailat, care a contribuit la patru dintre cele nouă reușite ale echipei sale (trei goluri, un assist).
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 30 de ori, de 15 ori s-au impus ardelenii, de opt ori au câștigat botoșănenii, iar alte șapte partide s-au terminat la egalitate.
Întâia dispută a avut loc pe 21 iulie 2013, 0-0 pe „Municipalul” din Botoşani, partida consemnând şi debutul grupării moldave în SuperLiga României.
Articol recomandat de stirileprotv.ro
ARTICOLE PE SUBIECT