Articol de Alexandru Stanciu – Publicat joi, 25 septembrie 2025 21:59 / Actualizat joi, 25 septembrie 2025 22:02
„3 puncte!”, a exclamat Darius Olaru la finalul interviului de după meci, exact vorbele rostite de Gigi Becali la aflarea primei adversare din grupa unică din Europa League.
Go Ahead Eagles – FCSB 0-1. Darius Olaru a încheiat interviul cu vorbele lui Gigi Becali: „3 puncte!”
„Am alergat foarte mult în această seară. Mă bucur că, într-un final, am reușit să câștigăm. Ne-am dorit foarte mult să începem cu dreptul această campanie din Europa League.
Mi-aș dori mult să ne ajute această victorie. Moral nu stăm prea bine. Sper ca victoria asta să ne dea moral și încredere pentru ce va veni. Noi știm ce vestiar avem, știm că suntem uniți, în această seară am demonstrat. În Europa doar așa putem face rezultate.
Am analizat adversarul, au avut ocazii, îi mulțumim lui Fane (n.r. Ștefan Târnovanu) că ne-a salvat. Cred că avem meciuri mai dificile în față, dar eu mă gândesc la meciul de duminică deja, sper să adunăm puncte și în campionat pentru că avem mare nevoie, suporterii au venit în număr mare alături de noi, vin peste tot, îi simțim aproape.
Muncim în fiecare zi pentru a le face pe plac. Așa a fost în acest început de sezon, să nu obținem rezultate. Sper ca pe viitor să le facem pe plac și să obținem mai multe victorii”, a declarat Darius Olaru, la emisiunea „Euro Fotbal”, de la Digi Sport.
La finalul interviului, Darius Olaru a exclamat „3 puncte!”, exact reacția pe care a avut-o Gigi Becali în momentul în care a aflat prima adversară din Europa League.
Darius Olaru a fost titular în deplasarea din Olanda și a fost înlocuit în minutul 77, cu Mamadou Thiam.