Rețele de streaming, cinema, teatre, mall-uri, săli de fitness, o multitudine de cărți, activități și cursuri din toate domeniile, plus milioane de site-uri unde te poți informa despre orice. Societatea modernă are de toate. Cu toate acestea, paradoxal, tot mai mulți dintre noi rostesc, aproape mecanic: „Mă plictisesc” sau „Nu am ce face”. Cum e posibil ca, într-o societate în care avem acces la aproape orice, plictiseala să fie totuși o realitate cotidiană? Totul are legătură cu teoria ,,paradoxului alegerii”, explică psihoterapeuta Jeni Chiriac.
FOTO Pixabay
Abundența care obosește
Societatea modernă ne oferă acces aproape instantaneu la un volum imens de stimulare. Deși ar putea părea firesc ca abundența de opțiuni de petrecere a timpului liber să reducă drastic plictiseala, realitatea contrazice această logică: frecvența și intensitatea plictiselii auto-raportate au crescut, mai ales după 2010, odată cu răspândirea smartphone-urilor, spune psihoterapeuta Jeni Chiriac.
,,Această discrepanță sugerează că plictiseala nu poate fi explicată printr-un model simplist al lipsei de stimulare. Dimpotrivă, ea pare a fi un produs secundar al abundenței, al hiperalegerii și al eroziunii capacității de angajament profund”, spune psihoterapeuta.
Paradoxul alegerii: când prea mult provoacă stres și oboseală
Pentru a înțelege mai bine relația dintre abundență și plictiseală, Jeni Chiriac propune să ne îndreptăm atenția spre teoria „paradoxului alegerii”.
,,Deși libertatea de alegere este asociată cu autonomia și satisfacția, excesul de opțiuni poate produce efecte inverse: oboseală cognitivă, anxietate anticipatorie și blocaj decizional”, explică aceasta teoria. Și oferă și un exemplu foarte întâlnit în viața de zi cu zi:
,,În contexte precum platformele de streaming, indivizii sunt confruntați cu: • un volum mare de alternative atractive, • dificultatea evaluării comparative, • teama de regret și costul de oportunitate perceput. Aceste condiții favorizează amânarea alegerii sau renunțarea completă la acțiune, fenomen asociat cu o stare de frustrare și plictiseală latentă”.
Cine poate scăpa mai ușor de capcană? Cei care aleg opțiunea suficient de bună, în loc să dedice mai mult timp și energie alegerii optime, care poate veni la pachet cu stres crescut.
FOTO Pixabay
Relația dintre tehnologie și plictiseală
Jeni Chiriac explică și de ce mai mult nu înseamnă mai bine, din perspectivă psihologică și neuroștiințifică, dar și care este legătură dintre expunerea la stimulii digitali și plictiseală.,
,,Creierul uman funcționează pe baza adaptării. Orice stimul repetat – oricât de plăcut – își pierde progresiv impactul afectiv. (…) Expunerea constantă la stimuli digitali generează eliberări dopaminergice fazice frecvente, ceea ce poate reduce sensibilitatea la recompensele lente și naturale. În absența stimulării intense, individul resimte o stare de subactivare motivațională, interpretată subiectiv ca plictiseală. Astfel, plictiseala nu apare pentru că <
Totodată, spune psihoterapeuta, stimulii digitali precum notificările, clipurile video scurte sau scroll-ul infinit duc la desensebilizarea sistemului de recompensă:
,,În timp, acest lucru reduce sensibilitatea receptorilor dopaminergici; face activitățile lente, analogice, să pară „fade”. Rezultatul este o plictiseală de saturație, nu de lipsă”.
Într-o altă perspectivă, plictiseala este un eșec al atenției, nu al ofertei.
,,Plictiseala apare atunci când: • atenția nu se poate ancora • activitatea nu reușește să creeze implicare cognitivă • sensul este fragmentat Într-o lume hiper-stimulată, atenția devine resursa rară, nu conținutul”, atrage atenția Jeni Chiriac.
Studiile recente arată că ceea ce cercetătorii numesc digital switching — trecerea rapidă între stimuli pentru a evita plictiseala — poate de fapt să agraveze starea de plictiseală, intensificând senzația de „gol psihologic” și reducând satisfacția imediată.
Poate fi bună plictiseala?
Plictiseala nu este neapărat rea. Cercetări recente susțin ideea că poate servi ca teren al creativității. Un studiu experimental realizat de cercetători de la Universitatea Central Lancashire a arătat că participanții care au făcut mai întâi o activitate plictisitoare au obținut rezultate mai bune la sarcini creative decât cei din grupul de control. Rezultatele sugerează că plictiseala poate stimula gândirea creativă, în special prin facilitarea procesului de ”visare cu ochii deschiși” (daydreaming).
Pictiseala poate fi privită și ca o stare în care mintea caută stimulare internă în lipsa cele externe și poate stimula procesul creativ.
,,În loc să fie privită exclusiv ca o stare negativă, ea poate fi înțeleasă ca un mecanism de semnalizare și recalibrare, cu potențial creativ și autoreglator. Capacitatea de a tolera și valorifica plictiseala ar putea constitui una dintre competențele psihologice esențiale ale individului contemporan”, spune Jeni Chiriac.
Pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de o condiție esențială, atrage atenția psihoterapeuta: plictiseala să nu fie anesteziată de ecrane.
,,Fenomenul de digital switching – trecerea rapidă între stimuli pentru a evita plictiseala – are un efect paradoxal: reduce imersiunea și sensul experienței, intensificând plictiseala pe termen mediu. Activitățile nu devin plictisitoare din cauza naturii lor, ci din cauza incapacității de a menține atenția suficient timp pentru ca semnificația să se construiască. Plictiseala în era abundenței nu este o anomalie, ci o reacție adaptativă a unui sistem cognitiv suprasolicitat”.
