Deși este adesea prezentat drept un jucător sofisticat pe tabla geopoliticii globale, Vladimir Putin nu este neapărat maestrul infailibil de șah tridimensional pe care unii analiști occidentali îl evocă. Ceea ce nu înseamnă că nu știe să valorifice slăbiciunile interlocutorilor săi – mai ales atunci când se află în fața unui președinte american sensibil la lingușiri și atras de imaginea liderului autoritar.
Vladiir Putin Donald Trump/FOTO:Arhiva
În contextul revenirii sale pe teritoriul american – prima vizită din 2015 încoace, când administrația Obama încerca să izoleze Rusia pe scena internațională – Putin reușește, prin simpla sa prezență, să puncteze o victorie simbolică. De această dată, atmosfera este semnificativ diferită, iar presa rusă cultivă cu atenție ideea unui „dezgheț” în relațiile bilaterale, cu speranțe privind reluarea unor parteneriate economice și eventuale discuții de pace.
Pentru liderul de la Kremlin, asemenea momente sunt prilejuri de a-și consolida imaginea de om de stat, capabil să negocieze de la egal la egal cu puterile lumii. Această postură îi sporește capitalul politic intern, indiferent de rezultatul negocierilor. Nu are nevoie să cedeze nimic pentru a ieși învingător, susține Mark Galeotti, profesor la College London, Facultatea de Studii Slavone și Est-Europene.
Este de așteptat ca poziția sa inițială la masa tratativelor să fie una dură, maximalistă – o strategie familiară atât Kremlinului, cât și președintelui american: începi cu revendicări excesive, creezi dezechilibru și, eventual, simulezi concesii fără a ceda esențialul.
În privința Ucrainei, obiectivul Moscovei depășește menținerea controlului asupra celor aproximativ 20% din teritoriul ocupat. Putin va căuta probabil să obțină mai mult: extinderea ocupației, impunerea unor limite privind dimensiunea armatei ucrainene și blocarea definitivă a oricărei perspective de aderare la NATO. În mod paradoxal, ar putea accepta ideea integrării Ucrainei în Uniunea Europeană, mizând pe fragilitățile interne ale blocului comunitar și pe tensiunile care ar putea apărea ulterior.
În schimbul unei eventuale încetări a focului, Rusia va solicita ridicarea sancțiunilor economice impuse de Occident – o condiție care, în esență, echivalează cu o capitulare occidentală mascată.
Riscuri pentru Trump
Riscul major nu este ca Statele Unite să refuze aceste condiții, ci ca președintele american să intre într-un joc de imagine pe care Putin îl stăpânește mai bine. O înfrângere simbolică pentru Washington ar fi insuportabilă pentru un lider care își definește succesul prin capacitatea de a „face afaceri bune”.
Dar există și o capcană pentru Kremlin. După mai bine de două decenii de putere absolută, Putin pare tot mai deconectat de realitate – înconjurat de loialități mute, a fost convins, la începutul invaziei, că trupele ruse vor fi întâmpinate ca eliberatori și că totul se va încheia în trei zile. Această iluzie a fost spulberată brutal pe câmpul de luptă.
Uneori, liderul rus dă dovadă de o stângăcie neașteptată în comunicare. În interviul acordat anul trecut jurnalistului american Tucker Carlson, Putin a preferat un discurs istoric lung și confuz despre „legitimitatea rusească” asupra Ucrainei – o abordare care riscă să irite chiar și pe cei dispuși să îl asculte.
Totuși, este puțin probabil ca o astfel de întâlnire să degenereze într-un eșec vizibil. Putin știe până unde poate provoca, știe cui trebuie să arate respect – și cui nu. În 2015, l-a făcut pe Papa Francisc să aștepte peste o oră. În schimb, nu a întârziat niciodată la întâlnirile cu Xi Jinping.
Uneori, stilul său de negociere se reduce la intimidare: în 2007, în timpul discuțiilor cu Angela Merkel, a adus deliberat un câine în sală, știind că aceasta se teme de animale. Cu Trump, asemenea gesturi nu-și au locul, însă disprețul poate fi transmis subtil. Deși președintele american admiră averea colosală a lui Putin și postura sa de „om forte”, liderul rus îl privește ca pe un personaj strident, lipsit de seriozitatea pe care o respectă la un partener de dialog.
Ca întotdeauna, ceea ce spune Putin – și ceea ce înseamnă de fapt – sunt două lucruri diferite. Iar în acest joc de oglinzi și mesaje codificate, rămâne de văzut cine va ști să interpreteze corect regulile nescrise ale unui duel cu miză globală.
