Generalul Ştefan Dănilă, fost şef
al Statului Major General al Armatei Române, spune,
într-un interviu pentru „Adevărul” că este
esențial ca România să faciliteze investițiile în industria de
apărare, explicând și care ar putea fi pârghiile pentru ca țara
noastră să fie mai mult implicată.
Generalul Ștefan Dănilă a fost 4 ani șef al Statului Major al Armatei Române FOTO Facebook
Generalul Ștefan
Dănilă a declarat că România nu reușește să
intre în marile proiecte europene și la ora
actuală nu are nici capacitatea industrială pentru a fi
chemată să participe la realizarea de produse în domeniul militar. Fostul înalt oficial a explicat și cum s-ar putea
realiza o profesionalizare mai mare a forțelor armate, dar și la
care parte de infrastructură România este vulnerabilă militar.
Generalul Ștefan
Dănilă a deținut funcția de șef al Statului Major General
al Armatei Române, în perioada 1 ianuarie 2011 – 1 ianuarie 2015,
fiind primul general din arma aviație care a ocupat această
funcție.
După predarea funcției de șef al
Statului Major General, la 5 ianuarie 2015,
a fost numit Consilier de Stat și șef al Departamentului Apărare
la Cancelaria primului-ministru al României, iar din martie 2016
până la 26 iunie 2017 a fost consilierul militar al ministrului
Apărării Naționale.
Pentru activitatea desfășurată la
vârf a primit multiple distincții majore la nivel național și
internațional, în frunte cu Ordinul național „Steaua
României” în grad de Ofițer și Legiunea
de Onoare în grad de ofițer (Franța).
: Ce
soluții ar trebui găsite pentru creșterea forțelor militare din
România și cum se poate face o profesionalizare mai mare a
Armatei Române?
Ștefan Dănilă: E un proces destul de complicat de
selecție a personalului și legile pentru
militare profesioniste au fost modificate, denaturate, schimbate și
ar trebui să se revină cât mai repede la legea soldatului,
gradatului profesionist, așa cum a fost
gândită inițial.
Adică cu contracte, cu posibilitatea
de prelungire maxim de două ori sau până
la 35 de ani, cu militari care ulterior ar deveni o rezervă serioasă
pe care să ne bazăm. Armata trebuie să fie o armată
profesionistă. În momentul de față, din ce am văzut, sunt destul
de multe probleme privind angajarea și lipsa de personal la nivelul
instituției.
Cred însă
că există o capacitate operațională suficientă în
momentul de față în România legat și
de situația geostrategică și situația internațională din
regiune.
De
ce a fost neglijată 80 de ani industria de apărare din Europa?
Industria de apărare din Europa s-a
dezvoltat funcție de nevoile pe care le-au resimțit europenii, în
condițiile în care europenii după Al Doilea Război Mondial au
avut umbrela americană, au neglijat, să zicem, capacitatea de
apărare, s-au menținut la un nivel destul de redus. Industria de
apărare europeană este fragmentată și din cauza că sunt multe
companii care produc produse care sunt în competiție, companii
mari, companii deținute în mare parte de statele europene, pentru
că în general la marile companii producătoare de armament în
Europa principalul acționar este statul respectiv.
În Statele Unite este altfel. Acolo, marii producători de armament sunt companii private. În Europa, companiile importante din domeniu nu au reușit să coopereze între
ele sau formele de colaborare nu au fost suficient de bune în așa
fel încât să se producă sisteme de armament competitive cu cele
americane.
Vă dau un singur exemplu, avionul de
luptă european. S-a început un proiect
ambițios, constituirea unui grup de mari companii producătoare,din
domeniul aeronautic, din Franța, din Marea Britanie, din Suedia, din
Italia, Spania, Germania, care și-au propus să realizeze un avion
de luptă model. Așa a început povestea Eurofighter.
Între timp, pentru că procesul era foarte birocratic, fiind mai multe
state și mai multe interese și greu de armonizat ideile, din
colectivul de realizare acestui produs s-a
desprins Franța și a realizat propriul avion Rafale, s-a
desprins Suedia și a realizat Gripen-ul. Iar
Eurofighterul a fost produs de acele companii
care au rămas în proiect, adică din Marea Britanie, Italia, Spania
și Germania. Produsul european, chiar dacă este un avion de
generație a IV-a relativ bun pentru luptă aeriană, pentru apărare
aeriană, nu se ridică la nivelul unui avion de generație a V-a și
în momentul de față constatăm că este un avion foarte bun pentru
trecut, pentru prezent și trecut mai mult, nu este un avion de
viitor. Cam la fel se întâmplă și cu celelalte produse europene.
„România este
vulnerabilă din cauză că nu
există infrastructură suficientă de transport”
Cât
de fezabil este planul ReArm,
de reînarmare a Europei?
Este un plan care a fost realizat în
baza realității, în baza necesității Europei de a-și constitui
propria capacitate de producere a armamentului și muniției.
Principale
două misiuni ale noului comisar european sunt
cea de realizare a unei capacități europene de apărare, a unei
armate europene, și cea de realizare a unei capacități industriale
în domeniul apărării. Cele două sunt foarte grele, pentru că și
realizarea unei armate europene nu este o problemă simplă.
Și realizarea unui cooperări la
nivelul industriei europene de apărare este destul de dificilă.
Interdependența între statele
europene și în domeniul industriei de apărare ar genera o coeziune
mai mare la nivel european și o integrare, o federalizare, să
spunem, a Uniunii Europeane așa cum se dorește.
Cum ar
putea deveni România un jucător relevant în industria de apărare
din Europa? Și care ar fi condițiile esențiale în acest sens?
România este membră
a Uniunii Europeane. Chiar dacă ne supără, chiar dacă nu ne convine că suntem de
multe ori tratați ca un membru de nivel 2 sau 3 a Uniunii. România
nu reușește să intre în marile proiecte europene și în momentul
de față nu are nici capacitatea industrială pentru a fi chemată
să participe la realizarea de produse în domeniul militar.
Pentru că nu există niște branduri
românești, nu există produse românești în domeniul apărării
care să fie competitive la nivel european. Și atunci România
trebuie să fie cât mai activă în integrarea în industria deja
existentă. Adică în România ar trebui să fie cât mai multe
companii să se deschidă, să fie cât mai multe uși pentru industria
europeană, pentru companiile deja existente în Europa și
într-un timp cât mai scurt acestea să aibă filiale în România.
Altfel, resursa umană din România va
lucra în diverse fabrici, uzine din Europa.
Important ar fi în
opinia mea să avem industrie de apărare europeană și în
România. Adică România trebuie să fie parte a procesului. Iar
asta nu se face doar cu decizii politice din partea celorlalte state
membre. Aici trebuie România să ia decizii de facilitare a
investițiilor, de crearea de facilități industriale, nu
independente, ci în colaborare cu statele care deja au aceste
produse. Este complicat în momentul de față să dezvolți de la
zero, să luăm ca exemplu industria aeronautică, pentru că acolo
am avut o experiență personală. O mare companie românească, dacă
își dorește să producă ceva în momentul de față, ar trebui să
pornească de la zero produsul, pe baza
cercetărilor, să-l dezvolte, să facă prototipuri. Este foarte
complicat și nu este nici timp și se consumă multe fonduri pentru
asta. Sunt deja produse pe piață pe care noi le putem face în
România, în baza unor licențe pe care să le preluăm.
Este mult mai bine să realizăm
parteneriate nu sub formă de memorandumuri, ci efectiv în România
să fie parte a unor consorții sau unor companii care se pot crea
aici. Avem exemple chiar din perioada interbelică sau de la
începuturile aeronauticii românești, când
România a dezvoltat facilități de construcție de aeronave
împreună cu parteneri străini, adică o treime pune statul român,
o treime pune producătorul care vine cu licența cu know-how și o
altă treime vine cel care vine cu
investiția.
Se pot găsi soluții pentru crearea
unor noi companii sau pentru a facilita investiții și construcția
de facilități de către companiile existente în Europa.
Cât de vulnerabilă
este, militar vorbind, România, din cauza infrastructurii precare
și cumva inadecvate?
Unii ar
spune că e bine să nu avem autostrăzi, că nu pot să
treacă inamicii, că nu pot să-și aducă tehnica pe autostrăzi.
Că la un moment dat așa se spunea, mai bine să nu avem, politica
pârjolirii terenului și să nu avem nimic
care să atragă inamicul. România este
vulnerabilă din cauză că nu
există infrastructură suficientă de transport.
Și din
războiul Franco-Prusac din 1870 s-au tras niște învățăminte.
S-a spus atunci că avantajul mare al Prusiei, devenită
ulterior Germania, a fost că a avut o rețea de căi ferate
suficient de dezvoltată în așa fel încât să-și poată mobiliza
și trimite forțele cu rapiditate în mai multe zone în apropierea
linii de contact cu Franța.
Noi stăteam destul de slab în
domeniul infrastructurii, acum se fac pași importanți, este bine că
se realizează autostrăzile, dar din
păcate stăm mai prost la căile ferate. Stăm prost la căile
ferate și în legătura cu Republica
Moldova. Noi nu am reușit să sprijinim Moldova pentru a
realiza căi ferate cu ecartamentul european, chiar dacă spunem că
ne dorim ca Moldova să fie parte a Uniunii
Europene.
