Echipa lui Gigi Becali are nevoie de trei puncte în derby-ul de luni, dar și de un joc favorabil al rezultatelor pentru a câștiga titlul cu trei etape înainte de finalul acestui sezon.
Patronul FCSB-ului își dorește cu orice preț ca echipa sa gigsă tranșeze ecuația titlului încă din această etapă. Spune că la meciul cu Universitatea Craiova, ultimul din acest sezon de pe teren propriu, ar vrea să vină la stadion ”ca la spectacol”.
Gigi Becali: ”Vreau să iau 700.000 de euro”
În plus, este și o miză financiară la mijloc. Becali se gândește deja la suma de bani pe care o poate încasa din vânzarea de bilete din acea partidă.
„Eu vreau luni (n.r. – să fie campion) pentru că vreau cu Craiova să fiu și eu la meci și să iau și eu 700.000 din bilete. Ca să fie stadionul plin, să vindem bilete, să luăm și bani.
Vreau să iau banii fără emoție! Vreau să vin la spectacol, frumos și să încasez”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
Sunt șanse mari ca meciul dintre FCSB și Dinamo să doboare recordul de asistență. Primul meci din acest sezon dintre cele două rivale (0-2 pentru FCSB) a stabilit și recordul de asistență din acest sezon. Cu Dinamo din postura de echipă gazdă, la stadion au fost prezenți 45.469 de suporteri.
FCSB poate fi campioană în următoarea etapă
FCSB poate sărbători titlul chiar din următoarea etapă, în fața rivalei Dinamo.
Calculele sunt simple pentru echipa pregătită de Elias Charalambous. Are nevoie de o victorie în derby-ul cu Dinamo, de o victorie a Rapidului cu Universitatea Craiova și de cel mult un egal în meciul dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj.