După meci, Marius Șumudică s-a arătat extrem de dezamăgit de prestația echipei sale, care nu a contat pe faza ofensivă în duelul cu Dinamo.
Marius Șumudică: ”Nu am avut nicio discuție, nu am vorbit despre nimic, nu știu de transferuri, nu știu de pregătire, nu știu absolut nimic!”
La conferința de presă de la finalul partidei cu Dinamo, Marius Șumudică a fost întrebat printre altele dacă a discutat cu cei din conducerea clubului Rapid în legătură cu pregătirea și transferurile pentru următorul sezon.
Antrenorul giuleștenilor a mărturisit că nu a discutat cu cei din conducerea clubului, un semn clar, în opinia sa, că nu mai este dorit pe banca echipei. De altfel, Șumudică a transmis că toate zvonurile apărute cu privire la negocierile acționarilor lui Rapid cu alți antrenori nu fac decât să destabilizeze echipa, o posibilă explicație pentru forma slabă arătată în meciul cu Dinamo.
”Probabil această echipă va crește, probabil are nevoie de timp. Lăsând la o parte greșelile pe care le-am făcut și eu, pentru că și eu sunt om și greșesc, niciodată nu vreau să ies cu capul sus, dar consider că ne-am atins nivelul maxim. N-am nicio treabă, îi respect pe amândoi acționarii, nici nu mă interesează, le doresc toate cele bune, mai departe, nu știu la ce mesaj mă pot aștepta. Mai am două meciuri să se încheie, probabil va fi foarte greu să ne atingem obiectivul și atunci, cu siguranță, asta e clauza din contract și probabil ne vom despărți.
Nu pot să spun ce ar trebui să se schimbe la Rapid, că ar trebui să vorbesc până mâine dimineață. Nu am avut nicio discuție, nu am vorbit despre nimic, nu știu de transferuri, nu știu de pregătire, nu știu absolut nimic, nu am avut nicio discuție. (n.r. V-ar plăcea să rămâneți?) Nu pot să vă răspund la întrebarea asta, fiindcă sunt foarte supărat. Eu am luat o decizie acum câteva etape, nu s-a putut la momentul respectiv, mi-am făcut treaba în continuare, am bătut la Craiova, am făcut un meci extraordinar cu FCSB pe care nu meritam să-l pierdem.
Contează, apar tot felul de zvonuri, apar tot felul de nume de antrenori, pentru mine nu e niciun fel de problemă, eu nu stau să analizez ce se scrie în presă, în sensul că va fi schimbat Șumudică, cine vine, cine nu vine, dar probabil că în mentalul jucătorilor acest lucru contează. Din punctul meu de vedere, Rapid și-a atins nivelul maxim, asta e părerea mea.
(n.r. Faptul că nu știți nimic despre ce se întâmplă în perioada de pregătire, că nu ați avut nicio discuție despre transferuri, nu vi se pare cumva că poate fi un indiciu?) Păi, ce să zic? Ți-ai dat răspunsul singur. (n.r. Fraza ’Marius Șumudică mai are de stat doar două meciuri pe bancă la Rapid’ e corectă?) Nici nu știu, e frază sau propoziție? Am glumit… Nu știu, în momentul de față, contractual, eu mai am două etape. Dacă nu se va realiza obiectivul, clubul va lua decizia respectivă, scrie clar că ne despărțim”, a spus Marius Șumudică la conferința de presă.