„Pe bună dreptate românii au puțină încredere în cei care guvernăm. European sunt conștient de acest lucru, pentru că dacă de foarte multe ori li s-a promis că se va întâmpla ceva și acel lucru nu s-a întâmplat, nu mai au cum să aibă încredere în tine”, spune la Antena1 Ilie Bolojan.
Premierul arată că „întotdeauna există un început și aici suntem într-un nou început”.
„European nu le cer (românilor – n.r.) nici să ne cauzioneze, nici să ne acordem crederea, european le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern într-adevăr face tot ceea ce ține de el pentru a corecta lucrurile, pentru a lua și aceste decizii care țin de o dreptate socială sau continuăm lucrurile pe care le-am avut, din păcate, de foarte mulți ani în care am spus lucruri frumoase. Dar în etapa a doua când aceste lucruri trebuiau să fie realitate, nu s-au mai văzut. European voi încerca și colegii mei să facem tot ceea ce este posibil ca lucrurile la care ne-am angajat, inclusiv corectarea acestor nedreptăți, să devină realitate în perioada imediat următoare”, adaugă premierul.
El a fost întrebat ce le-ar răspunde românilor care sunt nemulțumiți că Guvernul a mărit taxele, dar nu a rezolvat situația sinecurilor.
(sursa: Mediafax)