Stiri Noi

Imagini rare cu elicoptere Mi-8 luând la țintă drone Shahed cu mitraliere americane

Imagini rare cu elicoptere Mi-8 luând la țintă drone Shahed cu mitraliere americane

Înregistrări video recente, distribuite pe canale militare, arată noi îmbunătățiri aduse elicopterelor Mi-8, pentru a le face mai eficiente în combaterea dronelor Shahed, folosite de Rusia în atacuri nocturne zilnice asupra Ucrainei.

image

Potrivit Defence Express, elicopterele Mi-8 au fost upgradate și sunt echipate acum cu echipamente optice avansate și camere termice. Dar o dotare a atras în special atenția: și anume o mitralieră americană M134 Minigun, capabilă să tragă mii de gloanțe pe minut, față de mitraliera sovietică PKT, cu o cadență de tragere de doar 500-750 focuri pe minut.

Potrivit analiștilor, o astfel de armă oferă o capacitate de reacție sporită împotriva unor ținte aeriene rapide și greu detectabile precum dronele de tip Shahed.

Elicopterele Mi-8 sunt folosite de Ucraina pentru a doborî drone din 2024, însă acestea au părut să aibă dotările standard, fără upgradări importante. De pildă, pentru misiunile nocturne acestea erau înarmate cu mitraliere PKT calibrul 7,62 mm, de producție sovietică, cu o eficiență scăzută împotriva țintelor aeriene rapide, de dimensiuni reduse.

M134 Minigun este o mitralieră rotativă  calibru 7,62×51 mm, dezvoltată de General Electric în anii 1960. Folosește un mecanism de acționare electrică externă, permițând o cadență constantă și o alimentare fiabilă cu muniție. 

Aceasta a fost introdusă pe elicoptere americane Huey, AH-6 Little Bird sau MH-60 Black Hawk, dar și pe avioane de atac la sol sau pe vehicule blindate. Este folosit atât pentru suprimarea țintelor, cât și pentru foc de acoperire, în misiuni de sprijin sau extracție.

Mitraliera Minigun M134 a fost livrată Ucrainei la sfârșitul anului 2022, dar a apărut rareori în filmări operaționale până acum.

În combinație cu sistemul de țintire modernizată, se așteaptă ca aceste îmbunătățiri să crească ratele de succes ale interceptării, în special în timpul misiunilor nocturne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *