O insulă născută dintr-o erupție vulcanică reprezintă exemplul perfect al modului în care natura se poate dezvolta fără nicio intervenție umană.
Surtsey, insula care arată cum natura se descurcă de una singură
În largul coastelor sudice ale Islandei există o insulă vulcanică numită Surtsey, care a apărut în anii 1960 și a devenit un laborator natural unic pentru oamenii de știință. Insula este complet protejată de intervenția umană: doar cercetătorii, sub supraveghere strictă, au voie să o viziteze, iar pășunatul sau alte activități umane sunt interzise, potrivit The Guardian.
— The Timeless Traveler (@TimelessTrvlr) January 12, 2025
Cercetătorii au urmărit cum plantele, păsările și animalele marine, precum focile, transformă treptat rocile vulcanice goale într-un ecosistem viu. Ajutorul neașteptat al păsărilor, care transportă semințe prin intermediul excrementelor, a arătat că natura găsește soluții proprii, uneori mai rapide și mai surprinzătoare decât se așteptau oamenii de știință.
Cum a apărut insula
Într-o dimineață rece a lunii noiembrie, anul 1963, echipajul navei Ísleifur II pescuia în largul coastelor sudice ale Islandei când a zărit ceva ciudat la orizont. O masă întunecată se ridica peste ocean, iar vasul a început să se miște neobișnuit, ca și cum ar fi fost atras de o forță nevăzută. Când au privit prin binocluri, au descoperit cu uimire coloane de cenușă care izbucneau din mare: un vulcan se năștea sub ape.
În doar câteva zile, magma și cenușa au început să se ridice deasupra apei. În dimineața următoare, creasta insulei avea 10 metri, iar la scurt timp, 40 de metri. În două luni, roca a atins peste 1 kilometru lungime și 174 de metri în vârf. Insula a fost numită Surtsey, după gigantul de foc Surtr din mitologia nordică.
Astăzi, Surtsey rămâne un simbol al rezilienței naturii. Însă oamenii de știință avertizează că procesul nu va fi etern: unele zone ale insulei se erodează, iar biodiversitatea va fluctua în timp. Ea va atinge probabil un vârf și apoi va scădea, lăsând în cele din urmă doar stânci abrupte în mijlocul Atlanticului.
Totuși, studiul ei oferă lecții esențiale pentru refacerea ecosistemelor deteriorate și pentru înțelegerea modului în care viața se poate reface fără ajutorul uman. Ea oferă speranță și lecții practice pentru refacerea ecosistemelor afectate de război, poluare sau exploatare: dacă i se oferă spațiu, natura găsește întotdeauna modalități de a reveni, adesea mai rapid și mai creativ decât ne-am putea imagina.
