Sport

Ion Țiriac a văzut cel mai bine cum s-a putut prezenta Osaka la Roland Garros: ce a făcut japoneza în meciul cu Badosa

Ion Țiriac a văzut cel mai bine cum s-a putut prezenta Osaka la Roland Garros: ce a făcut japoneza în meciul cu Badosa

Marcu Czentye

Marcu Czentye

Data publicarii:

Data actualizarii:

Ion Țiriac, prezent din nou în loja pe care o închiriază an de an pe Arena Philippe-Chatrier.

Ion Țiriac are 86 de ani și o pasiune infinită pentru tenis. Fostul hocheist și tenismen român cheltuie anual aproximativ 125,000 de euro pentru închirierea unei loje de patru locuri, în primele rânduri ale peluzei Arenei Philippe-Chatrier, de la Roland Garros.

Ion Țiriac, prezent la ceremonia extraordinară organizată pentru a-l omagia pe Rafael Nadal

Pentru cei mai mulți oameni o sumă colosală, fostul câștigător al turneului de la Paris – în proba de dublu din 1970 – a putut asista, plătind acest cost, nu doar la finala câștigată de Simona Halep, în 2018, dar și la primul titlu de campion al lui Rafael Nadal la Paris, în 2005.

Prezent la ceremonia extraordinară organizată duminică, 25 mai, în onoarea carierei legendarului Rafael Nadal, miliardarul român a asistat la cel mai tare meci al rundei inaugurale a ediției 2025, disputat între Naomi Osaka (49 WTA) și Paula Badosa (10 WTA).

Ion Țiriac, spectator de lux la meciul Osaka – Badosa, capul de afiș al turului întâi la Roland Garros 2025

Probabil cel mai bogat spectator din audiență a avut ce să urmărească în confruntarea dintre eleva antrenată de Patrick Mouratoglou și spanioloaica Badosa.

Partida a ajuns în setul decisiv, unde mai puternică s-a dovedit Paula Badosa. În ciuda unui prim set pierdut în tiebreak, la capătul unei bătălii lungi, de o oră și șase minute, iberica s-a regrupat în seturile doi și trei, în care s-a impus, scor 6-1, 6-4.

  • Badosa, în turul doi, după o luptă de două ore și douăzeci de minute

Resetând planul de joc și devenind mai agresivă, preluând mai des inițiativa, Paula Badosa a reușit o serie de cinci game-uri, dintr-un total de șase, de la 0-2 în manșa decisivă.

Nici titlul cucerit la Saint-Malo, primul al carierei sale pe zgură, dar nici prinzătorile de păr excentrice, purtate de Naomi Osaka nu i-au purtat noroc niponei. Osaka rămâne cu turul trei, atins în trei ocazii, ca rezultat maxim în palmaresul înregistrat la Roland Garros, în opt participări.

Paula Badosa va juca în turul secund la Roland Garros 2025 cu o jucătoare din România. Gabriela Ruse a reușit să o elimine pe McCartney Kessler, scor 7-5, 7-6.

  • Paula badosa rg 2025 tur 1

Alexandru Țiriac, factorul stabilizator care a permis relansarea carierei Soranei Cîrstea

Reaprinderea flăcării și o a doua parte a carierei în care Sorana Cîrstea a reușit să dezvolte o constanță impresionantă în top 30 WTA, a câștigat turneul WTA 500 de la Istanbul și s-a calificat într-un al doilea sfert de finală de Grand Slam în carieră, toate acestea se datorează impactului avut de Ion Țiriac Jr. în viața Soranei Cîrstea, a afirmat Marius Comănescu, în exclusivitate pentru SPORT.RO.

„Aș fi vrut să lucrez mai mult cu ea. Ne-am oprit, poate, prea devreme. Nu cred că am apreciat corect, la momentul respectiv, următorii pași ai Soranei.

Părea că nu își mai dorește foarte mult să joace tenis și nu era mulțumită cu o poziție de prima sută, de locurile 60-70. Am avut discuții clare cu ea, iar, pe fondul acela, era greu să aduc ceva în plus.

„Nu am știut că o să fie atât de aproape de ea și că impactul va fi acesta.”

Întotdeauna am preferat să mă dau la o parte și să o las să aibă șansa de a lucra cu altcineva care să îi aducă plusul căutat.

Nu îmi place să stau agățat, dacă nu simt că pot. Cred că m-am grăbit un pic. Nu am luat în calcul impactul pe care îl are Ion Țiriac Jr. asupra ei. După mine, el a reușit să o remonteze.

Eu zic că el este principalul factor care i-a readus echilibrul. Nu am știut că o să fie atât de aproape de ea și că impactul va fi acesta,” a declarat Marius Comănescu, în emisiunea Poveștile Sport.ro.

Articol recomandat de stirileprotv.ro

Donald Trump, după cel mai amplu atac al Rusiei asupra Ucrainei: Putin a înnebunit complet. Ce naiba s-a întâmplat cu el?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *