Stiri Noi

Japonia l-a executat pe „Ucigașul de pe Twitter”: Criminalul a fost spânzurat pentru uciderea și dezmembrarea a nouă persoane

Japonia l-a executat pe „Ucigașul de pe Twitter”: Criminalul a fost spânzurat pentru uciderea și dezmembrarea a nouă persoane

Un criminal în serie, cunoscut sub numele de „Ucigașul de pe Twitter”, a fost executat vineri dimineață prin spânzurare în Japonia. Acesta este primul caz de execuție în Japonia din iulie 2022 încoace și prima execuție din mandatul actualului premier Shigeru Ishiba, potrivit agenției Kyodo.

Takahiro Shiraishi a făcut 9 victime. FOTO: X / @BlueTick_21

Takahiro Shiraishi a făcut 9 victime. FOTO: X / @BlueTick_21

Takahiro Shiraishi, în vârstă de 34 de ani, fusese condamnat la moarte pentru uciderea, dezmembrarea și depozitarea cadavrelor a 9 persoane – 8 femei și un bărbat – în apartamentul său din orașul Zama, Kanagawa. Crimele au avut loc între august și octombrie 2017, relatează Reuters.

Cum își ademenea victimele

Shiraishi a devenit cunoscut în Japonia și în întreaga lume pentru modul în care își selecta victimele. Acesta le contacta pe Twitter (acum X), vizând în special persoane care își exprimau gânduri suicidare. Le promitea că le va ajuta să moară „fără durere”, iar după ce le aducea în apartamentul său le strangula și le dezintegra corpurile. 

Singurul bărbat dintre victime era partenerul uneia dintre femeile dispărute, care l-a contactat pe Shiraishi în încercarea de a o găsi. A fost și el ucis. Victimele aveau vârste cuprinse între 15 și 26 de ani.

Consimțământul victimelor, subiect de dispută

În timpul procesului, apărarea a încercat să obțină o pedeapsă mai blândă, argumentând că victimele i-ar fi dat consimțământul tacit în mesajele schimbate anterior. Totuși, declarațiile inculpatului – care a recunoscut că victimele s-au opus strangulării – dar și faptul că a furat bani și a comis agresiuni sexuale asupra femeilor au subminat apărarea.

Takahiro Shiraishi a declarat anterior în instanță că nu intenționează să facă apel, chiar și în cazul unei condamnări la moarte.

Avocatul său, Akira Omori, a declarat că execuția a fost „subită” și că este nevoie de timp pentru a reflecta asupra acestei decizii.

Ministerul Justiției din Japonia urmează să organizeze o conferință de presă pentru a oferi mai multe detalii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *