Lionel Messi și-a prelungit recent contractul cu Inter Miami
până în 2028, astfel că sigur îl vom mai vedea jucând cel puțin până la 41 de
ani. Căpitanul formației americane și al naționalei Argentinei se gândește însă
ce va face după ce își va agăța ghetele în cui.

Leo Messi joacă la nivel înalt și la 38 de ani. Foto EPA EFE
„Nu mă văd cu
adevărat ca antrenor. Ideea de a fi director sportiv mă interesează mai mult,
dar dacă ar trebui să aleg una dintre cele trei opțiuni, cea mai mult mi-ar
plăcea să fiu proprietarul unui club. Mi-ar plăcea să am propriul meu club, să
dezvolt un club, să încep de jos și să le ofer copiilor și oamenilor șansa de a
crește, de a construi un club important”, a spus Leo Messi, într-un
interviu pentru Luzu TV.
Și-a făcut club, îmreună cu Luis Suarez
Primii pași în acest sens au fost făcuți de starul
sud-american. Împreună cu coechipierul și bunul său prieten Luis Suarez, Lionel
Messi a pus bazele unui club, Deportivo LSM, care este înscris în liga a patra
din Uruguay. Echipa, ale cărei inițiale reprezintă Luis Suarez și Messi, are
deja 80 de angajați, dar și peste 3.000 de membri.
Lionel Messi a avut un sezon fabulos în MLS, contribuind la obținerea primului titlu de campioană a lui Inter Miami cu 35 de goluri și 24 de pase decisive în 33 de meciuri.
